Criticul de film Alex. Leo Şerban sau a.l.ş. (1959-2011) a fost o figură aparte, şi rară, în peisajul nostru cultural: poet, prozator şi eseist, traducător, critic de film şi artist vizual, el a fost, probabil, printre ultimii noştri dandy (nu foarte mulţi). Un personaj rafinat care – asemenea celebrelor personaje-dandy din secolul al XIX-lea, Des Esseintes (din romanul À rebours de Huysmans) şi Dorian Gray (personajul lui Oscar Wilde, el însuşi un dandy fin de siècle) – şi-a făcut din viaţă o operă de artă şi a practicat deliberat – în mod „dietetic” în cazul lui a.l.ş – un cult al plăcerii. Un hedonism postmodern light la a.l.ş., pe care el îl defineşte, în cartea sa din 2006, Dietetica lui Robinson (Editura Curtea Veche), chiar aşa, o „dietetică”, o cale de ajungere la „fericire şi înţelepciune” prin simplificare, prin minimalism, căci autorul e adeptul unor dictoane de genul: less is more şi small is beautiful (ultimul e chiar mottoul cărţii despre care e vorba aici, mica dietetică, Editura Art, 2011).
În Dietetica lui Robinson Alex. Leo Şerban scria: „Eu cred că putem ajunge (fiecare dintre noi, în parte) la fericire şi înţelepciune. Calea nu este simplă – nu este simplă pentru că, spre deosebire de majoritatea religiilor şi manualelor utilitare, cartea aceasta spune: nu există reţete! Sau, mai bine zis: fiecare om este/are o reţetă. Trebuie doar să şi-o găsească şi să se ţină de ea. «Sculptura sinelui» ţine de această dietetică. Ca orice dietă, este vorba de a renunţa la lucrurile în plus – cele care-ţi provoacă disconfort şi te fac nefericit… Simplify, simplify. Fii minimalist, fără a renunţa să fii hedonist. În asta constă, în fond, «secretul»: a-ţi trăi viaţa în funcţie de propriile standarde, făcând ce-ţi place şi, pe cale de consecinţă, plăcându-ţi ceea ce faci. E mai simplu decât ai putea crede. Şi, în orice caz, mult mai simplu decât vor să creadă cei mai mulţi…”.
Ateu, guvernat de gustul voluptăţii, al plăcerii, şi făcându-şi o literă de lege numai din gust, din bunul gust, a.l.ş. ne oferă – întâi în Dietetica lui Robinson, iar apoi în mica dietetică, ce vine, spune el, să restabilească proporţiile corecte, „dietetice” ale „reţetei” sale de savoir vivre (cea dintâi carte ajunge la… 500 de pagini!) – un întreg spectacol de sine, o artă de a trăi şi de a se pune în valoare, răsfăţându-se, tocmai din poziţia de autoritate a unui om de gust, dublat de o erudiţie pe măsură.
Cunoscutul critic de film a trăit, dar a şi scris după „preceptele” enunţate mai sus, aşa încât aceste cărţi se construiesc, de fapt, din articole, interviuri, mici notaţii, multe dintre ele apărute deja în presă (mai ales în Dilema veche, unde a.l.ş. a fost ani de zile redactor şi critic de film) – texte scrise, aşadar, de plăcere, iar nu din constrângere, texte scrise cu farmec şi stil, se putea altfel? În cazul lui a.l.ş., poate că se potriveşte cel mai bine vorba lui Buffon, cum că „stilul e omul”. Nu rataţi lectura acestor cărţi ale lui a.l.ş. – ca şi a cărţilor sale despre film, de altfel – pentru că, dacă reţeta de „fericire şi înţelepciune” şi-o găseşte, până la urmă, fiecare pe cont propriu, nicăieri altundeva nu e de aflat o asemenea lecţie de gust, nicăieri nu vezi, adunate laolaltă, într-un intelectual şarmant (vorba lui Antoine Compagnon), atâta exigenţă a ideilor şi atâta graţie stilistică. E greu de spicuit din mica dietetică, plină de flash-uri, anecdote, evocări, amintiri proustiene, melancolii, răsfăţuri – pe care le citeşti cu acea curiozitate de voyeur de a descoperi un om aparte, seducător –, dar iată, totuşi, câteva secvenţe:
„Să stai în casă la Paris
Pentru că magazinele, parcurile, străzile & «avenue»-urile sunt ticsite de turişti.
Pentru că, oricum, ştii Parisul pe dinafară şi e ca şi când ai locui în el.
Pentru că e un lux.
Pentru că”.
Încă una:
„Peisaj toscan
Departe de tot şi de toate, îmi cultiv grădina. Iarba copacii şi florile – şi marea departe sunt la fel ca în amintirea mea despre ele, la fel ca iarba copacii şi florile şi marea de-acum un an, de-acum doi ani, trei, patru…
Atâţia ani deja, şi grădina e neschimbată. Nu s-a schimbat când era departe, nu e schimbată acum, aproape, sub ochii mei – care-o fixează pentru încă un an (Capalbio, 29 iunie 2006, h 17)”.
Despre trandafirii (florile sale preferate) din Parcul Circului, din care şi-a făcut un obicei de
a-i fura, scrie: „Florile sunt atât de frumoase că nu mă lasă inima să le abandonez în parc. Ştiu că există şi oameni obtuzi care consideră că ceea ce fac eu este o infracţiune. O fi, nu zic nu, dar este o infracţiune estetică: doresc să fiu înconjurat de frumos. Trandafirul este frumos, deci trebuie să-l am. Frumosul este gratuit, dar trebuie să ai curaj să furi ceea ce este gratuit! Aceasta este filozofia mea de viaţă”.
Am să închei aceste rânduri cu începutul unui Intermezzo veneţian (Parisul, Veneţia, Roma sunt pe lista oraşelor sale preferate), în care a.l.ş. îşi explică singur intenţia prefigurată în Dietetica lui Robinson, şi continuată în mica dietetică, aceea de a lăsa în urmă, „ca o carte bine scrisă, viaţa ta întreagă – trăită frumos…”. Dispărut în urma unei boli subite şi neiertătoare în 2011, la 52 de ani, dar lăsând în urmă, în acelaşi an, trei cărţi (mica dietetică, volumul de versuri Alte camere, alte glasuri de ieri şi romanul Litera din scrisoarea misterioasă, scris în engleză), a.l.ş. a notat aici parcă testamentar:
„Unul dintre motivele pentru care am acceptat să public Dietetica lui Robinson (care e mai mult schiţa unei cărţi decât o carte propriu-zisă) a fost acela de a propune o caligrafie de viaţă (s.a.). Nu i-aş zice – şi nu i-am zis – «filozofie» pentru că sună pretenţios; şi nici «etică» nu m-alăsat inima să-i spun – pentru că nu mă pricep. Dar o caligrafie (adică o dietetică, s.a.), da: cartea-care-nu-e-carte lăsa să transpară, printre rânduri, dorinţa de a înfrumuseţa viaţa. Nu cu ghirlande şi alte zorzoane, ci – dimpotrivă – cu puţine lucruri şi cât mai multe experienţe frumoase (ceea ce anglo-saxonii numesc «quality moments»). Să laşi în urma ta, ca o carte bine scrisă, viaţa ta întreagă – trăită frumos…”.
Alex. Leo Şerban, mica dietetică, Editura ART, 2011, 238 p.