Litera din scrisoarea misterioasă e o nebunie de carte! Recunosc – mi-a dat multe bătăi de cap, m-am întors de multe ori asupra unor pagini, am mai căutat una-alta ce pricepeam mai greu, am recitit câteva lucruri din Borges sau Pessoa, pe altele le-am citit pentru prima oară. Îmi venea să fac scheme la cartea asta! Un lucru e sigur: Alex Leo Şerban s-a jucat elegant aici, cu toate preţiozităţile ce-l caracterizează şi cu toată pasiunea pentru mister şi literatură sofisticată.

Cu o intrigă complicată, pe multe planuri, cartea asta te învârte şi te suceşte prin Buenos Aires, prin Lisabona, prin pagini de literatură și prin spații imaginare, dus de mână de heteronimii lui Pessoa, de un Borges aproape orb și, de ce nu, de un alș jucăuș.

Prima tentație e să iei cartea în foarte serios, să încerci să descifrezi simbolurile ezoterice, să analizezi planurile și să cauți milioanele de sensuri. Nu cred că e cea mai bună idee și probabil nu trebuie citită așa, în cheie simbolistă. Deși Patapievici îi face o stufoasă și, de ce să nu recunoaștem, interesantă prefață, unde interpretarea ajunge la grad de artă, cartea asta în sine e o butaforie, un decor iluzoriu în care alș pune în scenă o piesă de teatru. Dar, într-adevăr, “Toate sint piste false, sint jocuri. Cite jocuri, atitea lecturi” cum zice Patapievici.

Textul este unul livresc prin excelență, dar un livresc simpatic, relaxat, fără mâini la tâmplă. Începe cu titlul care, în engleză, este The Parlayed Letter, cu referințe la The Purloined Letter a lui Edgar Allan Poe. Am uitat să vă zic, ce citim noi e de fapt traducerea Antoanetei Ralian, cartea fiind scrisă de Alex Leo Șerban în engleză. O engleză impecabilă, cum spune doamna Ralian, cu multe sensuri și înțelesuri, uneori dificil de tradus.

Livrescul respiră prin fiecare por al cărții. Nu cred că alș și-a propus aici să dea o lecție de literatură ci, din contră, joacă rolul marelui manipulator din umbră sau al unui copil mare care are la dispoziție un infinit de jucării textuale pe care le combină dezinvolt cum are chef, fantezist și amuzant. Cartea se citește cu un zâmbet și o curiozitate imensă să vezi până unde poate merge Alex Leo Șerban cu acest freak show livresc, cum bine îl numește Marius Chivu.

Heteronimii lui Pessoa sunt responsabili de întâlnirea nefirească, într-un timp și spațiu curbate, dintre cei doi. Dar nu e doar întâlnirea asta. Să nu vă imaginați că stau la o șuetă despre soarta literaturii. Între timp, Franz Osberg găsește o scrisoare cu multe ooo-uri sub podeaua din casă. Nici dl Osberg nu e oricine, se ocupă cu obiectele de artă și îl urmărește interpolul și are o bucătăreasă duplicitară – Rosa.

Din toată nebunia asta de identități, simulacre, aparențe, dedublări, călătorii în creierul unuia sau altuia, referințe la ocultismele lui Aleister Crowley, incronguențe spațiale și temporale, referințe autoreferențiale, intrigi polițiste și puneri în scenă înșelătoare, rămâi cu sentimentul unui joc al cărui victimă ești atunci când încerci să-i descifrezi sensurile.

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *