Hai s-o spunem de la început: „Travels in the Scriptorium” (2006) nu e cea mai „plăcubilă” dintre cărțile lui Paul Auster. Ceea ce nu o face mai puțin interesantă pentru cititorii pasionați ai autorului care, încă de la primul roman asumat, „Trilogia New York-ului”, a creat un adevărat cult prin felul absurd-existențialist-polițist în care mânuiește cuvinte și idei. Citeşte tot articolul
„La naiba, de ce? De ce să-ţi pierzi timpul preţios de cronicar expunînd mesajele agramate ale tuturor ciudaţilor care îti cer să îi faci celebri?”, mă întreba, destul de legitim, o cititoare cînd am început această rubrică săptămîna trecută. Mi-am pus şi eu această întrebare şi am cîteva jumătăţi de răspunsuri. Citeşte tot articolul
În 1977, exasperat de spectatorii din ce în ce mai puțin interesați de la spectacolele Pink Floyd, Roger Waters își imaginează cum ar fi să existe un zid între trupă și public. Show-urile lor deveniseră din ce în ce mai mari, publicul crescuse și se diversificase și reacțiile lor nu erau întotdeauna cele dorite de Waters care vroia oameni care să-i înțeleagă pe bune experimentele muzicale. Ba chiar în timpul turneului In the Flesh, la un concert din Canada, Roger Waters a scuipat pe un grup de fani din față care-l enervaseră prin agitația și superfecialitatea lor. Și așa s-a născut Pink. Alienarea față de fani și de lume în general l-a făcut pe Waters să gândească The Wall, un album concept pe care l-am văzut acum câteva ore pus grandios în scenă în fața Casei Poporului. Acum, când spunem The Wall, vorbim despre alienare, singurătate, nebunie dar și despre totalitarism, opresiune, război, presiuni sociale, terorism și libertate. Dintr-o chestiune personală, Waters a dus The Wall în ceva universal. Break the wall!
În urmă cu o lună vă povesteam că am fost la o discuţie cu Bianca Burța-Cernat care la momentul respectiv lansase nu demult Fotografie de grup cu scriitoare uitate. Încă de atunci ne anunţam entuziasmul pe care ni l-a creat prezentarea acestei noi apariţii publicistice şi ne-a intrigat suficient încât să o lecturam şi noi.
Nu este un loc comun publicarea unei teze de doctorat care să prindă atât de bine la marele public. De altfel, precum anunţam şi în noiembrie, această cercetare a fost gândită de autoare încă din studenţie, din pasiunea pentru perioada interbelică, dar şi din curiozitate şi intrigă, întrucât nu puține din scriitoarele vremii au intrat de-a lungul secolului trecut, în anonimat. Citeşte tot articolul
Vă mai aduceți aminte frenezia Codului lui Da Vinci al lui Dan Brown? La început a fost curiozitatea, apoi a venit moda, iar mai târziu a apărut și filmul. La un moment dat aveai senzația că e peste tot și că nebunia nu se va sfârși niciodată. Indiferent că v-a plăcut ori ba, același sentiment vă va încerca citind şi romanul Sanctus al lui Simon Toyne.
Comparaţia este aproape inevitabilă încă de la primele pagini ale cărţii devenite bestseller mai întâi în Marea Britanie, ţara de origine a autorului, iar apoi în alte încă 23 de ţări unde momentan a fost tradusă. Deşi a văzut lumina tiparului abia anul acesta, Sanctus deja face înconjorul lumii, iar noi îi prevedem un destin similar cu cel al Codului antemenționat.
