Un bărbat mic de statură, vioi, cu barbă albă, stufoasă, puțin îngălbenită de la tutun, intră val-vârtej în sala de clasă. “Dragii dulci”, își cheamă elevii când sunt cuminți și deștepți, “porcușorilor” când, dimpotrivă, fac pe nebunii și nu-s atenți la oră. Cei mai mulți dintre elevi îl consideră unul de-al lor, de vreme ce joacă fotbal cu ei în curtea școlii și nu-i întrece pe cei mai mulți ca înălțime, dar când vine vorba de orele de filosofie și logică, toți îl respectă și cască gura fascinați. Profu’ Săndoiu are un mod neobișnuit de a vorbi, de a fraza, de a folosi timpurile. Ochii lui poartă o sclipire jucăușă care îi luminează vocea adâncă, veselă, cu accente germanice și pe alocuri franțuzești. E o apariție unică în școala românească și un profesor legendar nu doar printre liceeni, ci și printre doctori în filosofie, logicieni sau academicieni.

Nu mai știu câte decenii a predat la Colegiul Național Sf. Sava, dar eu l-am cunoscut în 2001, când a înființat Centrul de Excelență în Filosofie, o școală de inițiere în gândire critică recunoscută oficial de Ministerul Educației, dar care nu primește nici până azi fonduri sau măcar vreun sediu (Facultatea de Filosofie o găzduiește însă gratuit de cam un deceniu). Astfel că profu’ Săndoiu și o mână de alți câțiva profi, printre care mulți dintre absolvenții CEX (anume “profii mici”, cum îi numește Gabriel Săndoiu), predau de peste 16 ani filosofie, logică și greacă antică unor elevi de liceu care aleg să își ocupe sâmbetele cu o baie de cunoaștere în care se scaldă de drag. De-a lungul timpului CEX-ul a creat o comunitate voluntară, o școală de gândire care transformă vieți, iar astea nu-s vorbe în vânt.

Am vrut să aflu ce crede Gabriel Săndoiu, mentor pentru atâția elevi și model pentru prea puțini profesori, despre actuala criză a manualelor și impasul mai larg al educației românești.

Un fragment din acest dialog a apărut în revista VICE.



Dom’ Profesor, cum se vede criza manualelor dinăuntrul școlii?

Se vede ca fiind absolut comică. Probabil că ar trebui să invocăm mai degrabă tragicul, dar nu cred că e cazul. Nu numai profesorii, dar și elevii s-au obișnuit să ia în derizoriu tot ce fac autoritățile noastre în genere. Cele din educație în mod special.

Pe ce bază lucrați acum? Pe vechile manuale, pe manualul unic, pe niciun manual?

În măsura în care întrebarea mă include, țin să precizez întâi că manualul în principiu e pentru elevi și e cu atât mai util cu cât profesorii sunt mai slab pregătiți. În al doilea rând, manualul nu e pentru profesori. Eu niciodată n-am lucrat urmând vreun manual, oricare ar fi fost acesta.

Deci în procesul dvs. de predare a cunoașterii manualul e practic irelevant?

Să ne înțelegem: în curba lui Gauss se vede clar că foarte multe din cele cu care ne confruntăm zilnic tind către mijlocul clopotului, nu către extreme. Pentru mijlocul clopotului lui Gauss, adică pentru elevii medii, manualele ar fi fost tare bine să fi fost într-o situație decentă. Într-o situație decentă n-au fost nicicând, iar acum ideea de a fi comprimate într-unul unic este abominabilă. 

Ce ar trebui redresat este această medie a școlii românești. Noi nu avem Medie, suntem un popor al extremelor. Suntem foarte polarizați. Asta e caracteristica mioritică numărul 1: polarizarea. Și inteligența e distribuită la poli, și averea, și cultura, și priceperea, și orice. O țară civilizată e o țară în care media e bine aranjată. Noi nu avem medie. Nu că ar fi proastă — e inexistentă.


Care erau problemele sistemului manualelor alternative? E adevărat ce afirmă ministrul Liviu Pop, că există o mafie a editurilor care fac bani pe spatele copiilor, părinților și profesorilor?

Iartă-mi idiosincrazia, dar aș vrea să lămurim mai întâi un lucru: “manualele alternative” sunt numite prost. Pentru că în general intelectualul — de ce să ne mai mirăm de guvernanți? — numește “alternative” variantele vreunei alternative. Ce vreau să zic e că manualele nu sunt “alternative”, sunt manuale “covariante”. La fiecare disciplină sunt sau pot fi, de la cutare an de studiu încolo, mai multe variante. Nu “alternative” — o alternativă are măcar două variante. Manualele sunt variante, nu sunt alternative.

Acum, ideea în sine de a se face manuale covariante e neîndoielnic foarte bună. Dacă asta oferă un prilej pentru oameni de calitate îndoielnică să facă nu știu ce afaceri oneroase, chestiunea asta, iartă-mă, nu spune nimic despre ideea de a exista sau nu manuale diferite. În acest caz trebuie să se intervină în acele puncte și nu să se elimine neregula prin interzicerea totală a manualelor diferite, numite prost “alternative”. Asta e aberant.

Însă cred că principala acuzație a guvernanților (cu toate că nu guvernanții sunt în măsură să acuze, ci noi, guvernații — când guvernanții acuză e vorba de ceva putred a priori) ar trebui să nu fie direcționată către “manualele alternative”, ci către materialele auxiliare. Cred că acolo se poate într-adevăr exercita acuzația de interese pecuniare.

Cum funcționa sistemul atunci când manualele erau diferite? Alegea profesorul manualul după care să lucreze întreaga clasă? Le sugera elevilor ce să cumpere sau fiecare elev putea alege în voie?

Încă o dată: o idee bună poate fi aplicată prost. După părerea mea, ceea ce se convenise în privința aceasta să se facă era prost: adică profesorul să decidă cu ce manual din cele nu știu câte copiii de la clasa sau clasele lui să lucreze. Ceea ce pentru copii, care sunt destinatarii direcți ai manualelor diverse, indiferent cum le-am numi, nu mai înseamnă nimic. Ei sunt în aceeași situație ca și înainte: n-are nicio importanță că un copil lucrează cu cutare manual și numai cu acela, el fiind obținut dintr-o mulțime de șapte sau dintr-o mulțime de unul singur. Pentru copil e tot aia. 

Prin urmare, eu totdeauna le-am spus copiilor de la clasele mele că își pot alege absolut oricare manual din cele avizate de Ministerul Educației și că eu cred că mai puțin prost decât celelalte e cutare manual. Nu le-am impus nicicând, așa cum s-a cerut profilor să facă. E inepțial să mi se ceară așa ceva: copiii rămâneau în aceeași situație, oricare copil ar fi în situația de a lucra cu un singur manual — el nu poate să aleagă. Când, de fapt, elevii trebuie să aleagă, nu profesorii! 

Ministerul decide, prin experții care, în treacăt fie spus, sunt chestionabili, care manuale au patalamaua necesară pentru a intra pe piață. Atunci copilul poate să-l aleagă pe oricare dintre ele.


Ați făcut vreodată un vot în clasă pentru a decide împreună ce manual preferă “colectivul clasei”?

A, nu, în niciun caz, ce vot? Le-am spus să-și ia ce manual vor din cele care-s aprobate. Eu le-am spus doar care dintre ele mi se pare mie — repet — mai puțin prost. Și absolut de fiecare dată, la filosofie, i-am rugat să citească numai textele și niciodată comentariile autorilor respectivelor manuale. Atâta tot. 

Eu personal n-am avut nevoie de niciun manual, nici n-am predat după vreun manual și nici n-o să predau vreodată. Nici în comunism n-am făcut asta, darămite acum.

În comunism tot manuale unice aveam. Chiar dacă n-ați predat nici după cele unice, nici după cele așa-zis “alternative”, e vreo diferență între cele două sisteme din punct de vedere al rezultatelor?

Diferența cu sens e între programe, nu între manuale. Manualele trebuie să fie adaptate programelor școlare. Ele sunt cele care decid, nu manualele. Încât manualul unic, cât era unic și aprobat, în fond și în situația aceea se aproba unul singur pesemne dintre mai multe. Nu văd diferențe esențiale.

Diversitatea manualelor e bună doar dacă copilul poate să și le aleagă. Sigur că s-a decis să aleagă profesorul manualul dintre nu știu câte pentru acest aspect foarte simplu: se merge, evident, pe toceală! Profesorii, în primul rând, cer toceală și, abia în al doilea rând, elevii — care se adaptează acestor cerințe. 

De aceea toată povestea cu manualele diverse / covariante / alternative, cum vrem noi să le denumim, n-a prins de la început bine și a stat zdravăn în gâtul foarte multora. De pildă: cum să formulăm cerințe la bac, cerințe generice indiferent pe ce manuale au învățat copiii ăia? Pentru cineva care merge pe toceală, care formulează din textul manualului, face răsuciri gramaticale ca să scoată subiecte la bacalaureat, e foarte greu. Adică pentru cineva care nu trece dincolo de text în sensul înșirării sintactice a termenilor.

Că au fost dificultăți, că povestea asta cu manualele covariante n-a fost implementată bine e una, și faptul de a se rezolva toate astea printr-un manual unic, tind să îți spun rituos că e monstruos. E pur și simplu monstruos. Și înseamnă prostie. Te rog chiar să publici că eu susțin că guvernanții noștri sunt proști — în sens științific. Spun că-s hipofreni. Asta se poate dovedi științific prin niște teste. Ei mă pot acuza pe mine de defăimare sau insultă, încadrate în codul juridic, după ce vin cu rezultatele la aceste teste. Nu culoarea politică, nu sloganurile, nu ideologia — pur și simplu e vorba de prostie.

 

Dincolo de prostie, nu credeți că e vorba și de niște interese personale sau de grup aflate în conflict cu interesul public pe care guvernanții ar trebui să-l țintească?

În orice guvernare sunt interese. Câți oameni politici au avut statura Sfântului Francisc? Probabil că niciunul și nici nu trebuie să ne așteptăm la asta. Foarte puțini sunt cei care acționează din motivație morală — peste tot, și în Occidentul supercivilizat. Atâta tot că în lumea civilizată interesul personal se satisface cel mai bine obținându-se un bine general cât mai ridicat. Nu acel bine general îi motivează pe politicienii lumii civilizate. La el se recurge instrumental: ca să-și obțină binele personal trebuie să urmărească un bine general. Și e firesc să fie așa.

Kantian vorbind, ei comit acțiuni conforme datoriei, doar că din înclinație. Dar sunt, totuși, conforme datoriei. Interesele personale ale politicienilor noștri sunt la fel de puternice ca ale celorlalți, dar inteligența lor e nulă. Asta e toată “filosofia”, cum se spune în ziua de azi: avem guvernanți proști, foarte proști. Și, repet, dacă ce spun se socoate a fi calomnie, atunci propun să facem teste științifice care să le măsoare inteligența. Eu susțin că guvernanții noștri nu pot obține mai mult de IQ 80-85, fiecare în parte. E o predicție de tip științific, nu o imprecație.

În trecut ați ieșit împreună cu elevii să protestați împotriva unor decizii stupide care afectau actul educațional. Aveți de gând să o faceți și acum?

Când am ieșit în 2009, am făcut-o pentru că o anume doamnă adusă nu știu cum în Ministerul Învățământului a decis să scoată din programă Filosofia, Psihologia, Economia, Logica, Sociologia și alte materii. Până la urmă s-a mulțumit să elimine doar Logica. Ăsta a fost motivul pentru care am ieșit și, ca urmare, am reușit să păstrăm Logica între materiile școlare, iar Jandarmeria m-a amendat cu 5 milioane de lei (pe vremea aia nu cred că erau în vigoare leii noi) pentru „tulburarea liniștii publice și ocuparea trotuarului ca protest pentru scoaterea disciplinei Logica din liceu” (conform observației pertinente a jandarmului).

Ulterior, altcineva, care ar fi făcut o Lege a Învățământului cap-coadă (nici Leibniz n-ar fi fost în stare să o facă), a vrut să scoată clasa a IX-a de la liceu și să o treacă la gimnaziu. Am ieșit și împotriva acestei stupizenii, care până la urmă nu s-a mai aplicat. Ironia face că, la acest protest împotriva Legii Funeriu, cel mai vocal și mai agitat — avea până și o portavoce în care tot striga sloganuri — era chiar actualul Ministru al Educației, Liviu Pop.

Cauza manualelor nu e o astfel de cauză relevantă pentru mine și îți spun și de ce. Nu că mie nu-mi trebuie manuale, ci pentru că eu cred că e un prilej foarte bun ca acești politicieni să se dea în stambă până la capăt, astfel încât să iasă puțin din pâclă acest electorat foarte stabil și să gustăm oleacă din efectele veritabile ale incultocrației.

Care sunt instrumentele dvs. preferate de predare?

Eu am susținut dintotdeauna că există o singură metodă de predare, restul e gargară: predarea prin fascinație. Iar condițiile care se cer îndeplinite sunt două și e banal să fie de către orișicine de văzut: 1) să îți placă năprasnic drăciile cu care te ocupi profesional, cutare și cutare arhitectonici conceptuale; 2) să îți placă îngrozitor de tare plozii în mințile cărora e să intre ce le dai. Altceva nimic. 

În ce mă privește, orice metodă pedagogico-nu-știu-cum e o inepție. Platon, în Academia lui, nu avea această metodologie. Ce să zicem de Kant, de Schopenhauer. Asta e o iluzie. Se spune în mod aberant, dar obstinat, că există patru feluri de profesori. Cazul bun e al ălora care sunt buni profesioniști în domeniul lor și sunt și buni dascăli. Cazul rău e al ălora care nici nu sunt buni profesioniști în domeniul lor și nici nu sunt buni dascăli. Și ar mai exista două categorii intermediare: ăia care sunt foarte bine pregătiți profesional, dar nu sunt buni dascăli și ăia care sunt buni dascăli, dar sunt prost pregătiți profesional. 

Prostia asta o înghițim zilnic. În fapt, există numai primele două categorii mari. Iar ăia care, pleonastic vorbind, nu-s nici buni în specialitatea lor, nici buni dascăli le-au inventat și le întrețin pe celelalte două. Pentru că lor le pică bine dacă sunt vârâți într-una din categoriile de mijloc, oricare ar fi ea, decât în aia a lor. Tot ei inventează tehnici, metode, practici pedagogice, didactice și nu obțin nimic. Analfabetism funcțional înfloritor, asta obțin.

Ce efecte credeți că are actuala bâlbâială din Ministerul Educației asupra procesului educațional?

Mă tem că efecte bune. Situația îmi amintește de dialectica lui Hegel: domne, e foarte bine că bâlbâiala — care hai să ne înțelegem, nu e ca în medicină, nu ucide oameni, că acolo bâlbâiala ucide oameni pe loc — are darul să trezească. Mulți profesori ar face lucrurile altfel, ar încerca și ar reuși să predea mai bine, doar că le e frică. Sunt obedienți. Iar bâlbâiala asta e foarte bună fiindcă fără astfel de bâlbâieli — și fără alte intervenții providențiale — mămăliga asta nu poate să explodeze. 

Profii noștri sunt de o obediență îngrozitoare. Ei ar putea să facă o treabă mult mai bună. Ei fac, însă, ceea ce li se cere. De departe cei mai mulți profi au calificativul “foarte bine” în fiecare an. Și să știi că nu-l au mincinos, nu-l au pe șpăgi. Îl au pe criteriile inspectorale. Și fac, ca să-l ia, ceea ce li se cere — adică acte peste acte și hârtii peste hârtii. E o demență birocratică absolută. Dacă asta li se cere, asta fac. Iar la ceea ce li se cere ei răspund bine.

În timpul ăsta, analfabetismul funcțional crește. Casa arde, dar pompierii vin și ne cer să zugrăvim un pic acolo altfel, acolo să dăm cu două dungi roșii. Și casa arde în continuare sub ochii lor, dar ei pleacă și apoi se întorc să verifice dacă am dat cu dungulițele alea de vopsea pe pereți. E o demență absolută. Altfel decât ajungând la paroxism nu văd cum s-ar putea sparge acest cerc vicios. 

De-aia, vezi, îmi închipui că efectele sunt bune. Să-l țină Dumnezeu pe actualul Ministru al Învățământului, misia lui e mare, e cu totul alta decât aia pe care o vede el, chit că el nu vede niciuna, dar e foarte mare și foarte importantă. Exact acest ministru ne trebuia!

De unde această frică?

E suficient spectrul calificativelor și al gradațiilor de merit și al păstrării posturilor. Mulți sunt suplinitori — ce să facă? Cum să pună piciorul în prag? În treacăt fie spus, sunt convins că nu-i doar asta. E și o obediență mioritică. Oamenii sunt fricoși. La noi sunt de 2000 de ani fricoși, mai cu seamă bărbații. Dar nu-i nevoie de astfel de elucubrații, e suficient să ne gândim la calificative și la păstrarea posturilor.

Cum credeți că se va rezolva criza manualelor?

Nocivitatea ei își va face efectul pe termen lung, dar povestea cu manualele se va rezolva. Nu văd cum în acest an școlar, dar se va rezolva. Noi, profii, suntem foarte obișnuiți să se ia cutare decizii mărețe pe care următorul Guvern le încalcă el însuși mai întâi și le înlocuiește cu altele, pesemne și acelea tot mărețe.

Fotografii: B-cafe

CEX Filosofie

Cristian Neagoe

Cristian Neagoe a urmat cursurile CEX în 2001-2003 și a predat mai departe elevilor de liceu filosofie presocratică, Platon și introducere în greaca veche (până în 2006). Este absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea din București. A lucrat ca librar, PR, traducător, jurnalist, organizator de evenimente și agent cultural în București și New York. Organizează anual Street Delivery, un eveniment-manifest pentru drepturile pietonilor. Este interesat de aspecte deviante, marginale, tabu ale culturii contemporane. I se întâmplă uneori să scrie literatură de o calitate îndoielnică și scenarii BD care sfârșesc printr-o moarte brutală.


7 comentarii
  1. ION GEANGU

    Exceptional punctate cele doua categorii reale de “dascali”;un criteriu de baza ce-l tot cant la urechi surde si eu,de prea multa vreme.Din pacate,selectiile pe post sunt facute de “familii” in comformitate cu exemplul generator de “sistem de promovabilitate” practicat de politic. Valorile, asa cum ma bucur ca le vad din ce in ce mai multi,nu au cum penetra societatea constituita pe cumetrii si intarita de politic prin stipendii grase.
    RUPE CERCUL SI ASEAZA SCARA DE VALORI INCEPAND CU ROMAN, ROMANESC!

    Reply
  2. Michael Cioran

    Cu articole de-astea sa te duci la Emil Hurezeanu, ca noi nu îți bem Kool-aidul, cucoană! Să vezi ce teste dădea dwarful ăsta când eram noi a 12a. Dă-o încolo cu fascinația asta, să te văd eu dacă iei tu 5/10 când trebuie să explici ce este pyros-ul sau cum zice Descartes că va cădea moneda.

    Reply
  3. Costin-Mihnea Hilohi

    Cunoastere “fara rest” nu exista. Insa, invatatura fara rest exista – este ceea ce dl.profesor tocmai a facut (si) prin acest articol!

    Reply
  4. Marian

    Cred ca este insuficent in procesul de educatie invatatura scolastica. Oamenii au un model dupa care au fost creati. A elimina Modelul in procesul acesta, se creeaza un “hau” o prapastie in chiar sufletul celui educat..!!
    Articolul este bun, dar insuficent!!

    Reply
  5. Pingback: Zelist Blog » Blog Archive » Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 06 – 12 noiembrie 2017?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *