Vezi cum a fost in ziua 1, ziua 2, ziua 3

Poezia, de multe ori un gen ocolit la întâlnirile cu publicul, care este mai degrabă consumator de proză, a fost vedeta ultimei seri din FILB 2012: invitaţii au fost George Szirtes (poet şi profesor britanic, de origine maghiară), Daniel Boyacioglu (poet şi rapper suedez de origine siriană), Mircea Dinescu şi Marius Chivu, invitat de ultimă oră. La ora 19.00, prin Skype, s-a putut stabili şi un scurt dialog cu Kei Miller, poetul jamaican care trebuia să completeze lista de invitaţi, dar căruia i s-a anulat zborul în ultimul moment (totuşi, vestea bună e că va fi invitat la ediţia următoare din FILB). O seară deosebită, în care publicul a avut ocazia să asculte câteva poezii rostite parcă pe o voce incantatorie a lui Kei Miller (de altfel, Kei Miller consideră că vorbele sunt, de fapt, sunete, iar „un poem care nu se ridică de pe pagină… este un poem mort.”) şi să-l vadă pe Boyacioglu interpretând o poezie pe ritmuri de rap, în suedeză. Iar dacă Mircea Dinescu nu ar fi acaparat discuţia şi nu ar fi deschis paranteze peste paranteze, plus consideraţii cam anacronice despre poezia contemporană, ar fi fost o seară perfectă.

Discuţia, moderată de Cosmin Ciotloş, a început de la ideea existenţei unei crize a poeziei, pe care însă poeţii invitaţi au negat-o. Cu toţii au considerat că nu există o criză la nivel creativ, ci mai degrabă în ceea ce priveşte problemele de publicare.

La nivel de publicare, da, dar nu în ceea ce priveşte scrierea poeziei, care este o formă esenţială a cunoaşterii. Iar crize la nivel individual pot apărea oricând, un poet care vrea să-şi reconsidere propriul stil, de pildă, dar nu este o criză generală. (George Szirtes).

Din punctul de vedere al lui Boyacioglu, există o piaţă mică pentru poezie, poeţii încearcă să câştige intrarea la o editură şi de multe ori sunt obligaţi să fie prieteni, să se înţeleagă între ei, dar lipsa competiţiei este o problemă, poezia lor ar fi mult mai bună dacă ar intra în competiţie. Din perspectiva lui Dinescu, poezia se naşte în primul rând dintr-o criză personală, poetul scrie din pricina unei absenţe. Raportându-se la perioada cenzurii comuniste, lui Dinescu i se pare criza actuală o criză ridicolă, deoarece, odată ce un poet e liber să scrie ce vrea, n-ar trebui să mai existe nici o criză. Nu ştim ce să facem cu libertatea noastră, consideră Dinescu, iar adevărata dramă a scriitorului român este chiar lumea mică în care trăieşte. Nici pentru Marius Chivu nu există o criză reală a poeziei,  iar acum chiar este o situaţie mult mai bună decât în alţi ani.

Vorbind despre cea mai surprinzătoare reacţie pe care au avut-o faţă de creaţia lor, Boyacioglu a spus că mulţi prieteni de-ai lui, care nu sunt în domeniul literaturii, îi spun adesea că au fost entuziasmaţi de o carte a lui şi că au terminat-o într-o noapte, dar pentru el, o asemenea afirmaţie nu este un compliment, căci poezia trebuie citită lent, pentru a fi asimilată cu adevărat. Szirtes nu a povestit o reacţie la cărţile lui, ci la picturile lui: i-a oferit unei femei un tablou care îi plăcuse foarte mult, iar când s-a revăzut cu ea întâmplător, peste un an, şi a întrebat-o dacă a găsit loc pentru tabloul său pe perete, aceasta i-a răspuns că nu, l-a pus în debara. Amintirea lui Dinescu a fost de la Paris, din metrou, unde o ţigancă a strigat către altul: „Băi, Vasile, uite-l pe poetul ăla de la televizor, cum îi zice, Eminescu!”. Experienţa de care îşi aduce aminte Marius Chivu nu este din postura de poet, ci din cea de critic: „Cronica dvs. a fost extraordinară, domnule Paul Cernat”, i-a spus o cititoare, fără să reuşească s-o convingă de faptul că nu e Paul Cernat.

Un adevărat personaj, Daniel Boyacioglu mi s-a părut cel mai încrezător şi poate chiar entuziasmat de ceea ce înseamnă să fii poet, să priveşti lumea încercând să găseşti poezia din ea şi apoi să încerci să schimbi viaţa oamenilor prin ea:

Responsabilitatea noastră este să ajungem la oameni, trebuie să avem mai multă încredere în noi. Gândiţi-vă, nu există alţi oameni, în afară de poeţi, care să stea atât de mult chinuindu-se cu o virgulă. Poeţii sunt experţii în virgule,

a glumit Boyacioglu. Conversaţia cu Boyacioglu, continuată şi după evenimentul propriu-zis – căci poetul a fost foarte deschis faţă de toţi cei care voiau să dicute cu el –, ne-a dezvăluit un om dedicat poeziei active, care nu se face complăcându-te în confortul establishmentului şi care trebuie căutată peste tot, în toate aspectele vieţii.

Aş adăuga şi faptul că ultima seară FILB mi l-a descoperit pe Marius Chivu poetul. Volumul său de versuri, Vântureasa de pastic, din care a citit, mi-a dezvăluit un poet sensibil fără a fi lacrimogen şi o poezie cum rar se scrie astăzi la noi, unde poeţii sunt încă scufundaţi în obsesia mizerabilismului cotidian.

Pentru a vă face o idee despre ce gen de poezie s-a citit în ultima seară de FILB, vă oferim aici câteva mostre:

My Father’s Eyes in Old Age (George Szirtes)

Eyes may be windows and, look!

his have been left flapping open.

 

Through the window a room

of which there is only the evidence

of semi-darkness and guess-work.

 

I am wary of those eyes

in case they are mine

in case they tell me everything

about the solitary affair

of being who is and am.

 

One day the room will have to be cleared

of both him and myself, the window be closed

and the curtains drawn,

 

those curtains always in evidence,

the semi-darkness, the privacy,

the drawing together, the flapping open,

 

and a voice, faintly audible, like a distant radio

from which I pick up the voices:

my father, my son.

 

Aici, îl puteţi auzi pe Kei Miller citind o poezie:

Aici, pe Daniel Boyacioglu, rapping:

Câteva versuri din volumul lui Marius Chivu:

„Spune că e vântureasa de plastic / îmi şopteşte că are rochii de kiwi / pulovere din lemn parfumat / o grădină de macaroane / şi plaje cu nisipuri cuvântătoare […] e vântureasa de plastic / şi înfulecă vigilenţă / vrea să mângâie păsări gravide / ceva e nelalocul lui îmi şopteşte / nedumerită / când îi tai unghiile pentru a nu se răni / muşcă din flori în loc să le miroasă / şi plânge când o-ntreb / oare tu mai visezi?”.

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *