A doua – frumoasă – seară de FILB, joi, 6 decembrie, i-a avut ca invitaţi pe scriitorul Goce Smilevski din Republica Macedonia şi pe cunoscuţii scriitori români Filip Florian şi Lucian Dan Teodorovici. Moderatorul serii a fost Marius Chivu.
Conform obiceiului, seara a început cu lectura publică din cărţile celor trei scriitori: Goce Smilevski a citit un fragment din romanul Sora lui Freud (traducere din limba macedoneană de Octavian Blenchea), Lucian Dan Teodorovici – din cel mai recent roman al său, Matei Brunul (Polirom, 2011), şi Filip Florian, de asemenea, din cel mai recent roman al său, Toate bufniţele (Polirom, 2012).
Lectura a fost urmată de discuţia cu cei trei scriitori invitaţi, în cadrul căreia Marius Chivu a încercat să găsească posibilele fire comune care i-ar putea apropia, dar şi lucrurile care-i despart. Pe Goce Smilevski l-a întrebat cum a ajuns să scrie un roman despre familia lui Freud şi dacă nu i-a fost greu să aleagă un asemenea personaj. Scriitorul macedonean a mărturisit că, pentru acest al doilea roman al său, a plecat de la propriile sale amintiri din copilărie; el a povestit că a crescut într-un orfelinat, printre copiii orfani (care aveau vârste între 3 şi 20 de ani), fiindcă mama lui lucra acolo şi, din lipsa unei case, părinţii săi acceptaseră o cameră acolo. În loc de basme, a avut parte de o copilărie „freudiană”, în care mama lui spunea poveşti la 20 de copii, printre care se afla şi el.
Filip Florian şi Lucian Dan Teodorovici au trebuit, la rândul lor, să răspundă la o întrebare comună, fiindcă se întâmplă ca ultimele lor cărţi să se ocupe amândouă de perioada comunistă. În ce măsură e comunismul o temă personală sau/şi vandabilă? – i-a întrebat Marius Chivu. Filip Florian a replicat scurt şi provocator că chiar asta a intenţionat, să scrie o carte la modă şi să se îmbogăţească! Lăsând gluma deoparte, a continuat că scrisul nu e niciodată o afacere, nu scrii pentru glorie şi nu-ţi alegi teme în consecinţă – de fapt scriitorul poate scrie despre orice, despre tot „ce-l fascinează, ce-l înnebuneşte”.
Lucian Dan Teodorovici a spus că tema lui nu e, în fond comunismul, ci tema memoriei, a recuperării memoriei, şi că aceasta din urmă l-a condus către perioada comunistă, fiindcă a găsit acolo un bun context. Pe de altă parte, a mai adăugat el, nu i-ar recomanda unui alt scriitor să se apuce de un roman despre comunism, tocmai din pricina acestei întrebări insistente pe care i-o va pune lumea: „nu vi se pare că s-a scris prea mult despre comunism?” „Ei bine, nu, nu s-a scris.” – a conchis.
În ce-l priveşte, Goce Smilevski a părut mai relaxat, spunând că astăzi putem vorbi mult mai relativ de Vestul şi Estul Europei, că situaţiile politice, ca şi cele literare s-au schimbat, iar preocupările ideologice şi politice accentuate ale scriitorilor din Europa Centrală şi de Est reprezintă doar o etapă. De altfel, crede el, Europa de Vest e interesată acum mai puţin de comunismul estic, şi mai mult de ţările asiatice.
În privinţa felului în care-şi alege subiectele, a fost de acord cu Filip Florian, care refuzase net ideea că literatura e ca o cursă de atletism, în care învingător iese cel care alege un subiect la modă sau vandabil.
Competiţia e cu tine însuţi. Nu m-am gândit niciodată ce fac ceilalţi scriitori decât cu admiraţie pentru cărţile bune. Iar tot ce urmează după ce ai terminat cartea nu mai este treaba ta,
a spus Filip Florian. Goce Smilevski a mărturisit că el urăşte competiţia în genere, şi de asta nici nu se uită la meciuri sportive; iar temele cărţilor trebuie să fie obsesiile şi fascinaţiile proprii, indiferent în ce epocă au loc evenimentele imaginate. Lucian Dan Teodorovici a remarcat şi el că, în momentul în care cartea ta ajunge într-o competiţie (cum a fost cazul lui Matei Brunul, într-un concurs recent, pe care l-a şi câştigat), nu eşti tu competitorul.
S-a mai vorbit, printre altele, despre raportul între proză scurtă şi roman, în cazul celor trei invitaţi, despre tentaţia de a scrie şi în alte genuri literare (Goce Smilevski şi Lucian Dan Teodorovici au scris, de altfel, şi piese de teatru), despre modul în care văd scrisul, drept o tortură sau o plăcere. Lucian Dan Teodorovici şi Filip Florian scriu şi proză scurtă, nepublicată în cazul celui din urmă, pentru că, spune el, a scris proză scurtă într-o perioadă în care scria rar, pentru că lucra ca ziarist, iar povestirile „se învecheau” prea mult, până când ajungeau să nu-i mai placă deloc. Dar povestirea „are în sine o forţă foarte mare”, recunoaşte Filip Florian. Există şi romane alcătuite dintr-o suită de povestiri, cum ar putea fi considerat chiar volumul lui Lucian Dan Teodorovici, Celelalte poveşti de dragoste.
Cât despre plăcerea sau tortura scrisului, Goce Smilevski şi Filip Florian au declarat că ei nu au o disciplină a scrisului, un program de scris. „Nu am rutina zilnică, sunt zile, luni întregi în care nu scriu deloc. Dar există perioade în care un roman se scrie singur, în mintea mea”. „Scrisul e o problemă de obsesie, nu de disciplină”, a mai adăugat. Iar Filip Florian a confirmat aceeaşi idee: „Scriu fanatic atunci când scriu, până când cad din picioare” (asta însemnând, într-o vreme, 2-3 săptămâni la rând). „Mi-e neclar mecanismul cu care funcţionez”, a afirmat Lucian Dan Teodorovici. Povestirile din Celelalte poveşti de dragoste le-a scris rapid, cursiv, fără premeditare. Altădată, „o carte trebuie să se adune în tine. Au fost cinci ani în care n-am scris nimic. Matei Brunul l-am scris pentru că aveam tema de cel puţin zece ani”.
Aş vrea să închei rândurile acestea cu pledoaria susţinută a lui Filip Florian pentru sprijinul financiar al scriitorilor. „Scrisul nu e un exerciţiu de weekend sau concediu”, el necesită mult timp.
Am să militez, în ce-i priveşte pe scriitori, pentru toate formele posibile şi imposibile de a avea timp,
mai spune el, care a renunţat la job pentru a se consacra scrisului. Aşa cum s-au putut da 65 de milioane de euro pentru renovarea TNB, nu se pot găsi 100.000 de euro pentru sprijinirea scriitorilor? „Se aruncă cu bani glorios în cultură”, iar pentru faptul că nu se găsesc aceşti bani pentru scriitori, pentru această „crimă culturală”, suntem de vină cu toţii, a mai adăugat. „Dacă s-ar da aceşti bani, ar fi un adevărat boom în literatură, sunt gata să-mi pun mâna pe şina de tramvai pentru asta!”, a încheiat el.
