Dragă bookaholicule,
Îți scriu din autocar, noaptea târziu (sau dimineața devreme, cum preferi), în drum spre București. Aproape toată lumea doarme. Șoferul aleargă asfaltul. Pe cer e o semilună superbă, pe care nu o pot prinde în fotografii.
Drept să-ți spun, când autocarul a plecat din fața Casei FILIT, am avut un gol în stomac. Pentru prima dată, mi-am dat seama cât de repede au trecut cele cinci zile de festival, în ciuda faptului că, uneori, nu am mai deosebit zilele de nopți.
Dacă cineva mi-ar spune să fac un bilanț al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, probabil că i-aș răspunde cam așa: 5 zile de festival; zeci de scriitorii români și străini; evenimente care mai de care; organizare care a mers ca pe roate (deși cearcănele organizatorilor concurau puternic cu cele ale mele); multă cafea (în zona presei cafeaua s-a băut mai ceva ca apa); întâlniri și discuții faine la cafea; un Iași friguros dimineața și călduros după prânz; Bookfest și vernisaje; muzică de calitate; oameni extrem de deschiși și de primitori. Plus câteva regrete – ce țin de supranatural, căci mi-aș fi dorit să mă clonez ca să ajung și la evenimentele traducătorilor, ale managerilor culturali, la afterparty-uri ș.a.m.d. – dar despre asta ți-am mai povestit.
Și cum nu-mi doresc să te plictisesc exclusiv cu lamentările și impresiile mele, îți voi povesti și despre cum a fost cea de-a cincea și ultima zi de FILIT, prin prisma a două dintre evenimentele faine la care am participat.
Încep să-ți spun despre ”Scriitorii în centru”, unul dintre tipurile de evenimente care mi-au plăcut tare mult. Evident, din nou lecturi, întrebări și răspunsuri. De data aceasta, în fața reflectoarelor au fost Doina Ruşti, Simona Popescu și David Vann, însoțiți de moderatorul Bogdan Crețu.
Ca de obicei, Simona Popescu m-a dat pe spate cu lecturile sale – e adevărat, și ceilalți doi scriitori invitați au avut pasaje bune. Însă ceea ce a citit Simona Popescu mi-a adus aminte de cât de mișto (îmi pare rău, trebuia să fie informal) poate face dumneaei conexiuni, cât de fenomenale sunt acestea. Din toată inima vă spun că mi s-a făcut pielea de găină când a citit. Unde mai pui că a fost atât de drăguță încât i-a adus lui David Vann copii în limba engleză ale pasajelor pe care le-a lecturat. (Da, o admir mult și asta este, nu mă va convinge nimeni niciodată că nu este un om și o scriitoare grozavă.)
În puținul timp alocat discuțiilor (căci poveștile de dinainte și de după lecturi au durat ceva), s-a vorbit despre hobby-uri, lucruri pe care scriitorii preferă să le facă atunci când nu scriu, despre cursurile de scriere creativă (Bogdan Crețu întreba: ”Poate literatura să fie predată? Meseria aceasta se fură sau nu?”), despre traducători și rolul lor. Și pentru că nu pot rezuma toată conversația într-o frază, am notat câteva fragmente din ceea ce au spus cei trei invitați, pasaje ce merită citite.
Despre scris și momentele în care nu se scrie
”Când nu scriu, sunt printre oameni, exact unde e gălăgia și mizeria mai mare. Când scriu, nici nu mai contează unde sunt, trăiesc într-o perioadă ca dinainte să fac dragoste”.(Doina Ruști)
”Scriu cam două ore și jumătate în fiecare zi și apoi aștept ca ceea ce am scris să-mi dea o mică împlinire. Eu mă simt bine să stau singur, să merg în natură”. (David Vann)
”Și mie îmi place în natură. Când eram copilă și adolescentă, natura mi se părea plictisitoare. Era și un subiect de teză, putea să-ți pice natura la nu știu ce autor. Hogaș era cel mai groaznic. Acum, pesemne că îmbătrânesc, că a început să-mi placă.
Când nu scrie, autorul predă cursuri la facultate. Și mă doare inima când văd că unii studenți nu citesc anume scriitor. Și încerc să-i conving. Altfel, mă uit la televizor la politică și fac mâncare în fiecare zi pentru familia mea, că ei vor să fie mereu proaspătă”. (Simona Popescu)
Despre cursurile de scriere creativă
”Nu cred în învățarea unui lucru atât de intim ca literatura. Și nu cred că se merită, în viața asta atât de scurtă. Cred că trăim într-o perioadă în care scrisul va fi curând înlocuit de imagine”. (Doina Ruști)
”Eu, de 20 de ani, predau cursuri de scriere. (…) Sunt de acord că este o limită în a-i învăța pe oameni cum să scrie. Dar ceea ce pot să fac este să-i învăț pe studenții mei cum să citească, să fie buni cititori.
(…) Ceea ce face excelent un curs de asemenea tip este că aduce împreună comunități de scriitori”. (David Vann)
”Eu nu am fost foarte mulțumită de aceste cursuri, pentru că erau foarte mulți, veneau și de la alte grupe. Eu vreau să le știu numele, să-i cunosc individual etc. Dar am făcut apoi separat, cu un grup mai mic. La un moment dat, scriau numai poezie. Și le-am spus: hai să facem un roman! Dar ei au spus că nu au scris niciodată proză. Și eu le-am răspuns că este foarte bine. L-am scris, se numește Rubik.
Tare rău îmi pare că nu m-a invitat nimeni la o întâlnire cu studenții aici, la Iași, la o cafea ceva”. (Simona Popescu)
Despre traduceri și traducători
”Mă interesează ca traducătorul meu să fie talentat, nu să știe foarte bine limba română”. (Doina Ruști)
”Traducerea trebuie să sune fluid și natural”. (David Vann)
”Era să fiu și eu traducătoare. E tare greu să fii traducător, Doamne, săracii oameni! În loc să-și scrie propriile opere, ei le scriu pe ale noastre. Se sacrifică pentru noi, scriitorii. (…). Pe poezie, traducătorii cei mai buni sunt poeții” (Simona Popescu)
Imediat după întâlnirea despre care îți povesteam mai sus, m-am grăbit să ajung la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri”, unde eram din nou răsfățați cu evenimentul-dezbatere ”Serile FILIT: Scriitor în Est”.
Invitații au fost Ştefan Baştovoi (Republica Moldova) și Andrei Kurkov (Ucraina), iar rolul moderatorului l-a jucat Luca Niculescu. În program erau planificați și Attila Bartis și Georgi Gospodinov – din păcate, absenți.
Dezbaterea a început cu o remarcă destul de pertinentă a moderatorului și anume că în România se încearcă evitarea sintagmei ”de Est”, care are o amprentă negativă; tot el motiva astfel că inițiativa de a organiza o asemenea discuție este salutară și curajoasă.
În rest, a fost de poveste: Andrei Kurkov este un scriitor extrem de volubil, foarte bine informat și foarte apreciat pentru istoriile pe care le are mereu în mânecă. Cât despre Ștefan Baștovoi, nu mi-a venit să cred ce-mi văd ochii – știam că este călugăr, dar nu mi-aș fi imaginat niciodată că, pe lângă faptul că are o gândire profundă, are și un simț al umorului atât de dezvoltat, capabil să ridice o sală întreagă în picioare.
Subiectele luate în discuție au fost extrem de variate: oscilare realism-suprarealism, legată de cenzură; absurd și cinismul vieții de zi cu zi; socialismul și nostalgia după acest regim; personaje; mafie și povești legate de aceasta, iar în tandem, Baștovoi s-a ”spovedit” în legătură cu o întâmplare foarte amuzantă cu poliția rutieră din România; importanța traducătorilor; piedici în a publica propriile cărți; despre diversitatea literaturii ucrainiene și puținele romane basarabene apărute în ultimul timp; despre Uniunea Europeană și aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la UE; despre premoniții; obsesii (obsesia Europei, de exemplu); multiculturalism; despre comunicare în secolul XXI.
Fragmente cu tâlc din conversație
Andrei Kurkov
”Cred că fiecare om are o poveste de spus, dar nu fiecare om este și scriitor”.
”Îmi iubesc personajele. Și am vrut să le dau cititorilor speranță și o variantă optimistă asupra vieții. De aceea cititorii ruși nu îmi mai cumpără cărțile, pentru că nu sunt suficient de deprimante pentru ei”.
”În viața normală, nu are ce căuta suprarealismul. Acesta apare atunci când viața umană se întâlnește cu politica. Politica este un joc, iar politicienii sunt niște copii. Când am înțeles asta, mi-a fost foarte ușor”.
Ștefan Baștovoi
”Nu sunt sigur că aș fi fost scriitor dacă eram încă în Uniunea Sovietică. Eu am făcut de mic școală de pictură, iar faptul că am ajuns scriitor a fost o întâmplare. Dacă nu s-ar fi scumpit culorile, nu cred că aș fi fost aici”.
”M-a pătruns iarăși spiritul Iași-ului și eu am cam chiulit zilele astea de la festival, dar sunt convins că totul a fost bine și frumos”.
După eveniment și o pauză de jumătate de oră, a avut loc festivitatea de închidere a FILIT. Ca și la deschidere, ținute de gală, Dan Lungu și Cristian Adomniței în prim plan, plus decernarea premiului liceenilor.
Premiul pentru cea mai îndrăgită carte (din punctul de vedere al liceenilor), plus o sumă modică de 3.500 de lei, a fost înmânat Danielei Zeca-Buzura pentru Omar cel orb. Celelalte volume nominalizate pot fi găsite aici.
Sigur, FILIT a însemnat mult mai mult decât am putut eu reda prin reportajele zilnice de la Iași. Dar ceea ce este extrem de important și va rămâne astfel este că era nevoie de un festival de o asemenea anvergură – căci eu nu am mai văzut atâția scriitori pe metru pătrat, atât de bucuroși că se află împreună, un public atât de entuziasmat și voluntari atât de implicați. A fost foame de literatură, să zicem, și cu FILIT aperitivul a fost servit.
Cu micile ghinioane cu tot (cum poți altfel să numești întâmplarea ca doi scriitori străini – Bajani și Gospodinov – plus laureata Premiului Nobel pentru Literatură – Herta Muller – să nu mai poată ajunge din motive personale, legate de sănătate?) FILIT a închis gura cârcotașilor și și-a împlinit menirea.
Sper că ți-a făcut plăcere, dragă bookaholicule, să citești despre acest festival.
Numai lecturi inspirate să ai,
o bookaholică din miez de noapte.
