În prima zi de târg, am invitat-o pe Zeruya Shalev, binecunoscuta scriitoare israeliană, la standul Bookshake. Am vorbit despre cea mai recentă carte de-ale sale tradusă în limba română, la Editura Polirom, Durere, dar și despre experiențele ei personale în legătură cu scrisul, familia și multe altele.
Iris, protagonista romanului Durere, îndură foarte mult atât fizic, cât și psihic. Este chinuitor să citești și să-ți imaginezi suferința ei. Era absolut nevoie pentru poveste ca ea să fie atât de traumatizată, din copilărie până la maturitate?
Iris este o victimă. Cred că, dintre toți protagoniștii mei, ea este cea mai israeliană pentru că este o victimă directă a experienței și realității israeliene. A afectat-o enorm faptul că tatăl ei a murit în război când ea avea doar patru ani, de aceea a și suferit atât de mult când a părăsit-o iubirea adolescenței ei, Eitan. Apoi, a fost victima unui atac terorist. Viața ei e plină de durere. Dar durerea a făcut-o mai puternică, a transformat-o într-o uimitoare femeie de succes și a provocat întâlnirea ei cu Eitan, pe care ea nu ar fi simțit-o la fel de intens dacă nu ar fi suferit.
E traumatizată, da, dar e și plină de dragoste, bucurie și chiar fantezie.
Aparent, ea duce o viață normală: căsătorită, mamă a doi copii, o femeie cu o carieră de succes. O furtună vine și schimbă tot, aducând cu ea amintiri dureroase. Trecutul preia controlul și-i transformă viața. Sunt iluziile parte din viețile noastre?
Viețile noastre au devenit mult mai complexe de când omul nu mai este preocupat doar de supraviețuire. Era mult, mult mai ușor. Astăzi, viața este diferită, iar noi avem foarte multe așteptări, poate de aceea suntem, câteodată, atât de nefericiți.
Cred că Iris a învățat să aibă mai puține așteptări de la viață după ce a părăsit-o Eitan. Supraviețuind, a devenit, dacă nu o femeie fericită, atunci, cel puțin, una funcțională. Câteodată, e mai important să fii funcțional decât fericit. Iris e foarte, foarte diferită de celelalte personaje feminine de-ale mele: e mai categorică, mai puțin nevrotică, nu caută aventuri, nu vrea să se îndrăgostească, vrea doar să funcționeze. Nu rezistă tentației, însă, de a avea o aventură cu Eitan, tocmai pentru că e iubirea tinereții ei, pentru că umbra lui a însoțit-o toată viața, nimeni altcineva nu ar fi putut să o tragă înspre o asemenea aventură. Crede că va avea o a doua șansă cu el, dar, de fapt, poate că are o a doua șansă să-și înțeleagă mai bine viața, să se împace cu ea și să se elibereze de umbra lui Eitan.
Iris crede, la un moment dat, că succesul în carieră a ținut-o departe de copiii ei. E măcinată de vină. Ideea preconcepută este că o femeie nu poate avea succes pe plan profesional și să fie și o mamă bună. Dumneavoastră ce opinie aveți în această privință? Cât de dificil vă este să vă armonizați cele două roluri, de scriitoare și de mamă?
Cred că este posibil să le faci pe amândouă. Asta încerc, cel puțin. Sigur că, atunci când ai copii, ai mai puțin timp pentru carieră. Copiii pot adânci, cu toate acestea, experța emoțională, iar ea este foarte relevantă pentru un scriitor.
Rolul de mamă mi se pare foarte important, chiar dacă mă afectează – scriu mai încet, am întotdeauna pauze mari între cărți, public una cam o dată la cinci ani, dar nu regret. Am ales să fiu o mamă devotată. Când sunt acasă, mereu mă opresc, chiar și în mijlocul propoziției, atunci când un copil vine de la școală și îi e foame sau trebuie ajutat la teme. Nu pot scrie când copiii mei sunt acasă pentru că simt nevoia să petrec timp cu ei. Nu este ușor să fii mamă, dar, în domeniul în care activez, cred că este posibil. E mai dificil în alte domenii. Dar cred, în continuare, că le poți face pe amândouă.
Chiar așa, cum arată o zi obișnuită din viața binecunoscutei scriitoare Zeruya Shalev?
Când nu călătoresc, mă trezesc, îl pregătesc pe băiatul meu cel mai mic, în vârstă de 9 ani, pentru școală, iar când pleacă, aprind computerul și încerc să încep să scriu – uneori, nu reușesc să fac asta dacă mă așteaptă în inbox e-mailuri foarte urgente. Scriu câteva ore. De obicei, până vine fiul meu de la școală, depind foarte mult de sistemul educațional; câteodată, directoarea școlii mă sună și mă roagă să merg să-l iau pe băiat acasă că face boacăne, așa că trebuie să mă opresc din scris și să plec. Sunt multe lucruri care te distrag, nu neapărat din exterior, ci și din interior. Încerc, pe cât posibil, să mă izolez, cel puțin pentru cinci-șapte ore pe zi. Era mult mai ușor să fac asta când nu existau iPhone-urile și tot soiul de gadget-uri. Când vine fiul meu de la școală, s-a terminat cu scrisul. Petrecem timp împreună, facem teme, iar dacă vremea e frumoasă, ieșim în parcuri, mergem la prieteni. Când se uită la televizor, pot răspunde la e-mailuri. Nu-mi mai ating computerul până dimineața următoare. Nu pot să mă reapuc de scris. Când fiul meu merge la culcare, citesc, vorbesc cu soțul meu sau copiii mei mai mari – fiica mea este studentă în Tel Aviv, iar celălalt fiu este în armată, vorbesc zilnic cu ei la telefon –, iar ziua se termină.
În alte zile, simt că am o viață foarte aglomerată, tot felul de întâlniri cu jurnaliști, alți autori, prieteni etc.
Cum este să fiți o profesionistă a scrisului?
Sunt fericită că încă am plăcerea de a scrie. Simt că fiecare roman pe care-l scriu este primul, am aceleași nesiguranțe și angoase. Câteodată, e obositor, dar este o binecuvântare pentru mine, face ca experiența să fie foarte proaspătă.
În Durere, trecutul are un rol crucial. Ce credeți că ar trebui să conteze mai mult în viețile noastre, trecutul, prezentul sau viitorul?
În ultimul timp, citesc despre budism și sunt din ce în ce mai convinsă că singurul mod de a trăi e în prezent. Asta în ciuda firii mele, sunt înclinată să privesc spre trecut și să-mi fie teamă de viitor, dar în felul ăsta ai un picior în trecut, unul în viitor, iar prezentul nu există și nu ești niciodată fericit. Încerc să învăț să trăiesc în prezent și să nu mă mai îngrijorez atât de tare în legătură cu viitorul. Este o atitudine mai sănătoasă. Când vin în România data viitoare, îți voi povesti cum a mers și dacă a funcționat. Și, cine știe?, poate viitoarea mea carte va fi senină și voi avea numai personaje fericite.
Nu îmi sună a carte semnată de Zeruya Shalev.
Ai dreptate. Chiar deloc! De fapt, cred că literatura are nevoie de trecut.
Aveți romane în care vă concentrați pe relațiile dintre cupluri și cărți în care le scoateți în evidență pe cele dintre părinți și copii. În Durere, aceste planuri se întrepătrund și se ciocnesc. Este dragostea o sabie cu două tăișuri?
Iubirea are multe chipuri. Chiar și în cartea aceasta, dragostea vine cu mai multe roluri și mai multe fețe. Cred că, în final, Iris realizează că trebuie să aleagă între dragostea romantică, dar demonică, totală, solicitantă, și cea matură, care îți permite să ai o viață individuală – o iubire poate mai puțin atractivă și pasională, dar, cred eu, mai puțin distructivă. Încerc să ilustrez câteva opțiuni în carte. Și, da, chipurile iubirii este unul dintre subiectele principale ale romanului.
Ce vă ajută să scrieți?
Timpul mă ajută să scriu. Nu sunt deloc răsfățată, nu am nevoie decât să fiu lăsată în pace, să nu vorbească nimeni cu mine când scriu, să nu mă roage nimeni nimic. Viața de familie este foarte solicitantă, iar mie mi-e greu să spun nu, îmi place să mulțumesc pe toată lumea. Am nevoie să închid ușa și să renunț la a deține controlul în toate. Am nevoie de foarte puțin pentru a scrie.
Citește numărul 2 complet aici
Bookshake este un cotidian editat de Bookaholic.ro și Florin Iaru, la inițiativa Centrului Ceh. Ziarul se găsește la Bookfest 2016 (1-5 iunie), la standul Bookshake (pavilionul 4), unde este distribuit gratuit participanților. Articolele vor putea fi citite și online pe bookaholic.ro.
Ilustrație: Ana Preduș
