Sunt convinsă că pentru mulţi dintre noi viaţa fără computer ar fi aproape de neimaginat. Fie că o folosim în scop profesional sau pentru plăcerea proprie, maşinăria asta inteligentă ne-a acaparat încet, dar sigur. Lăsând la o parte efectele negative ale folosirii sale excesive, precum afectarea vederii, chiar şi a psihicului (spun specialiştii), sedentarismul şi consecinţele sale, trebuie să recunoaştem că talerul avantajelor unei utilizări rezonabile pare să atârne mai greu: suntem conectaţi la tot ce se întâmplă în jurul nostru, aflăm câte în lună şi în stele, ne creăm plăceri mai mult sau mai puţin vinovate, ne rezolvăm treburile de serviciu şi lista ar putea continua.

Pentru categoria celor pentru care calculatorul e viaţa lor şi aici e vorba despre viaţa  profesională, agenţia de publicitate Ogilvy din Frankfurt s-a gândit să editeze o carte care să-i ajute şi să-i binedispună în acelaşi timp. Se numeşte „ Mausetod 2.0 ” (Death of the Mouse 2.0) şi recunosc că titlul m-a făcut curioasă şi m-a bucurat, poate şi din cauza unei răfuieli personale recente cu „şoricelul” pe care l-am acuzat de faptul că mi-a provocat sindrom de tunel carpian (da, atât de ipohondră sunt). Din fericire nu a fost vorba de aşa ceva, dar recunosc că tot nu mă înnebunesc după folosirea mouse-ului şi exterminarea lui mi-ar face plăcere.

Revenind însă la cartea apărută în 2010, trebuie spus că ea a fost concepută ca un ajutor adresat mai ales celor care lucrează în domeniul publicităţii: directori artistici, designeri grafici, fotografi, dar şi clienţilor lor. Ideea a fost de a le oferi o listă de combinaţii de taste şi scurtături care să nu mai necesite folosirea mouse-ului, mai ales celor care lucrează cu Adobe InDesign şi Photoshop. Aceste combinaţii sunt foarte utile şi cresc eficienţa muncii şi pentru că sunt multe, realizatorii cărţii încearcă să le facă mai uşor de învăţat şi reţinut prin intermediul unor asocieri cu imagini care fac cât zece explicaţii şcolăreşti.

death-of-the-mouse-select-all

 

death-of-the-mouse-layer-via-copy

 

death-of-the-mouse-group-objects

death-of-the-mouse-cut

death-of-the-mouse-steps

 

death-of-the-mouse-free-transform

Cartea s-a dovedit un succes şi a fost fost făcută cadou angajaţilor companiei, precum şi clienţilor. Echipa care a participat la realizarea ei a fost formată din: Helmut Meyer – director de creaţie, Till Schaffarczyk – director artistic, Michael Helmle – designer graphic, Corbis Duesseldorf realizând fotografiile.

death-of-the-mouse-place-object

death-of-the-mouse-deselect

death-of-the-mouse-hand-tool

 

death-of-the-mouse-scale-tool

 

death-of-the-mouse-quit

sursa: theinspirationroom.com

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *