Tag: satira

„Caţavencii şi tribul lor”, de Eugen Istodor, la Editura Polirom

În 4/5 februarie 1990 apărea la Bucureşti săptămînalul incomod Caţavencu, fondat, scris şi distribuit de studenţi de la Politehnică şi Litere. Devenit copilul teribil, adulat şi fanatizat al generaţiei Revoluţiei din 1989 şi a Pieţei Universităţii 1990. Pentru mai bine de 15 ani, Caţavencu a fost liderul absolut al umorului în România. Caţavencu lua în balon lumea politică, avea reguli interne draconice de iniţiere în ale scrisului şi satirei şi avea un trib care îl susţinea. Eugen Istodor, el însuşi caţavenc, încearcă să descifreze în Caţavencii şi tribul lor. O etnografie a grupului incomod și de moravuri grele Cațavencu (1990-2006) ascensiunea şi decăderea veselului său trib, umorişti şi fani. Instrumente îi sînt o metodă sociologică de analiză a umorului şi interviurile cu propriii colegi, foştii preşedinţi ai României, patronii săptămînalului. Caţavencii şi tribul lor te provoacă astfel să înţelegi aventura unui trib, a umorului însuşi. Citeşte tot articolul


Una din copertele inițiale

Chipuri noi pentru cartea lui Jonathan Coe, “What a Carve Up!”

"What a Carve Up!", romanul satiric cu care Jonathan Coe devenea, la jumătatea anilor ’90, preferatul atâtor cititori, a fost temă de design de carte (alături de "The Outsiders" de S.E. Hinton) la ediția din acest an a concursului Penguin Random House Design Award (luna iunie), organizat de respectata editură britanică Penguin Random House. Acțiunea romanului – care se construiește în jurul unei familii fictive Winshaw și care este în fond o satiră la adresa politicii britanice din timpul guvernului conservator condus de Margaret Thatcher în anii ’80 – a provocat mulți studenți la design, care au venit cu propuneri extrem de curajoase pentru coperta acestei cărți. Citeşte tot articolul

Capul retezat, de Iris Murdoch

Fără să mă fi captivat în timp ce o citeam, Capul retezat este o carte care m-a bântuit în schimb după ce am terminat-o.

Ca într-un film turnat exclusiv în interior, romanul e un pic sufocant, acţiunea lui clocotind exasperant în limitele aceluiaşi cerc, strâmt, de personaje. Personajul principal este Martin, un bărbat de patruzeci de ani, din distinsa familie Lynch Gibbon, producătoarea unor vinuri rafinate. Căsătorit cu Antonia, o femeie tot atât de rafinată ca vinurile respective, mai în vârstă decât el, Martin are şi o mult mai tânără amantă, pe Georgie, asistentă la London School of Economics. Citeşte tot articolul


Anglia, Anglia, o satiră de Julian Barnes

Am luat cartea tocmai pentru că ştiam că urma să citesc o satiră spumoasă la adresa regatului care-a fost de invidiat. Cumva, toată idealizarea (mai ales est şi sud-est europeană) a "coroanei britanice" te face să vrei să vorbeşti/citeşti şi despre cealaltă parte a monedei. Citeşte tot articolul