Una dintre cele mai importante edituri de la noi, Editura Polirom, aniversează, luna aceasta, 20 de ani de existență, așa cum anunțam și într-un material anterior. Ne bucură mult acest lucru, credem cu tărie că piața editorială din România ar fi mult mai săracă fără Polirom, fără cele peste 5.500 de titluri publicate, cu profesionalism, din aproape toate domeniile – literatură română şi universală, thriller, literatură poliţistă, memorialistică, literatură de călătorie, document, eseu, istorie, economie, filosofie, psihologie, științele educației, religie şi spiritualitate, drept, politică şi societate, artă, cinema, limbi străine, ezoterism şi paranormal, informatică, carte şcolară, sănătate şi dietetică, medicină, sport, cărți practice -, fără promovarea constantă a literaturii române, fără revistele și publicațiile editate ș.a.m.d.
De aceea, ne-am gândit, împreună cu prietenii de la Polirom, să le marcăm aniversarea printr-o altfel de anchetă, una care, spun eu, vorbește în primul rând despre pasiunea nemăsurată pentru cărți. Dar și despre ce înseamnă Polirom pentru o parte dintre oamenii din spatele editurii, ale cărților și copertelor, care este atmosfera într-o editură mare, de succes, cum te schimbă lucrul într-un asemenea mediu și multe altele.
Așadar, în cele ce urmează, divizată în trei părți, veți citi o anchetă care a pornit cu trei întrebări și la care am primit șase răspunsuri consistente și, sper că nu vi se pare o exagerare, revelatoare – de la Bogdan-Alexandru Stănescu (director editorial fiction), Adrian Șerban (director editorial nonfiction), Radu Răileanu (director artistic), George Onofrei (redactor-șef Suplimentul de cultură), Ema Stoleriu (redactor-șef / redacția Iași), Adrian Botez (redactor-șef adjunct / redacția Iași). Fără alte adăugiri, vă invit să citiți textele de mai jos. Iar Editurii Polirom nu putem decât să-i urăm „La mulți ani!” și să ne încânte, în continuare, cu cărțile publicate.
Cum arată, grosso modo, o zi din viaţa dumneavoastră în birourile Polirom?
Bogdan-Alexandru Stănescu
Director editorial fiction
O mare parte din zi o petrec discutând cu prieteni care lucrează la edituri străine, încercând să aflu ce se vinde la ei, ce anume au citit și i-a impresionat etc. De aici apar mai mereu surprize, câteodată plăcute.
Aș mai aminti și prezența la târgurile de carte, în special cele două mari, Londra și Frankfurt, când alături de colegii mei Adrian Șerban și Lucian Dan Teodorovici, după o zi de alergat printre standuri și discuții interminabile cu agenți și editori străini, seara, la o bere, începem să vorbim, bineînțeles, despre Polirom. Dacă se întreabă cineva când citesc manuscrise, asta se întâmplă în “timpul liber” – seara și în week-end.
Adrian Șerban
Director editorial nonfiction
Radu Răileanu
Director artistic
George Onofrei
Redactor-șef Suplimentul de cultură
Zile foarte diferite între ele, în funcţie de sumarul „Suplimentului de cultură” din săptămâna în curs. Cele mai animate sunt, evident, cele din preajma trimiterii în tipar a revistei, joi şi vineri. Toate zilele sunt însă pline de adrenalină pentru că împărţim un birou generos cu colegele de la Promovare, care ar putea cu uşurinţă concura cu un call center – zilnic sute de lucruri care trebuie puse la punct.
Suntem, astfel, norocoşi, simţim pulsul editurii în fiecare moment.
Ema Stoleriu
Redactor-șef / Redacția Iași
Adrian Botez
Redactor-șef adjunct / Redacția Iași
Există totuşi câteva constante pentru mine în Polirom – în fiecare zi ajung cu douăzeci de minute mai devreme la serviciu (nu, nu pentru că sunt atât de silitor, ci pentru că înainte de a începe programul vreau să am parte de cea mai lungă şi mai tihnită pauză de cafea + ţigară [electronică]); deşi în ultima vreme încerc să o reduc, beau cafea cam până plec acasă (dar asta e valabil pentru mai toţi colegii); miercuri e ziua cea mai tensionată, de multe ori asociată cu accese de panică, pentru că este ziua tradiţională în care se trimit cărţi în tipar, cu orare foarte stricte pentru fiecare tipografie, şi, cu toate că de cele mai multe ori acestea pleacă fără prea mari probleme, la prima oră în această zi, chiar şi după ani de Polirom, primul lucru care îmi vine în minte referitor la cartea ce îmi e alocată este: „Cum naiba fac să plece la timp? E imposibil!” (colegii îmi spun, ce-i drept, că tare îmi mai place să-mi fac griji pentru drobul de sare, deci este posibil să fiu un caz singular).
Marcăm aniversarea de 20 de ani a Editurii Polirom printr-o altfel de anchetă, una care, spun eu, vorbește în primul rând despre pasiunea nemăsurată pentru cărți. Dar și despre ce înseamnă Polirom pentru o parte dintre oamenii din spatele editurii, ale cărților și copertelor, care este atmosfera într-o editură mare, de succes, cum te schimbă lucrul într-un asemenea mediu și multe altele.
Răspund la întrebări Bogdan-Alexandru Stănescu (director editorial fiction), Adrian Șerban (director editorial nonfiction), Radu Răileanu (director artistic), George Onofrei (redactor-șef Suplimentul de cultură), Ema Stoleriu (redactor-șef / redacția Iași) și Adrian Botez (redactor-șef adjunct / redacția Iași).
Ce v-a adus, personal şi profesional, Editura Polirom?
Bogdan-Alexandru Stănescu
Director editorial fiction
În primul rând, Polirom mi-a adus o meserie. M-am angajat aici în toamna lui 2005, când eram editor junior la Ziarul de Duminică și lucram la emisiunea lui Cristi Tabără de la ProTv. Nu pot spune că aveam o meserie: mai curând învățam – să fac corectură, să fac redactare de ziar, să scriu – nu priveam însă toate activitățile mele ca pe o meserie. Polirom a însemnat asumarea lucrului în echipă (lucru destul de greu pentru un individualist/egoist ca mine). Cât despre planul personal… aici mi-am cunoscut soția, aici mi-am făcut cei mai buni prieteni pe care i-am avut vreodată (și pe care încă îi am).
Adrian Șerban
Director editorial nonfiction
În branşa noastră, motivaţia nu poate fi decît una – cel puţin dacă vorbim de o motivaţie care să te susţină în ceea ce faci o lungă perioadă, cum e şi cazul meu, căci lucrez pentru Editura Polirom încă de la începutul lui 2003. E vorba, evident, de interesul pentru carte. De ce Editura Polirom? Pentru mine, ca ieşean, era alegerea firească, cu atît mai mult cu cît apreciam editura şi urmăream cărţile publicate aici încă din 1995, anul în care s-a înfiinţat. Eram aşadar un cititor sistematic al colecţiei Plural, dar şi al multor alte volume apărute la Polirom încă înainte a de face parte din echipa editurii.
Radu Răileanu
Director artistic
Spre deosebire de cea a copiilor mei – care par seduşi definitiv de era digitală – , copilăria mea a fost marcată de lumea cărţilor. Spun marcată, pentru că cititul era o formă de evadare din realitate – atît de acaparatoare, încât deseori intram în conflict cu părinţii pe tema cititului. Nu ştiu cu exactitate când a apărut această pasiune, însă trăiam vremurile în care o carte bună circula din mână în mână şi era citită până când scoarţele îi deveneau semne de carte. Atunci am făcut primele mele coperte cu desene stângace în carioca. Nu ratam nimic şi mă interesa totul: am citit în acei ani chiar şi cărţi de bucate, despre supraviețuirea în caz de atac nuclear, migraţia turmelor de caribu, bolile pomilor fructiferi, câte şi mai câte. Peste ani, când am aflat că Papini citea în adolescenţă enciclopedii, l-am invidiat. Mi-aş fi dorit să am această bucurie.
Întâmplător am ajuns la Liceul de Artă şi, pentru că eram la secţia de grafică, am învăţat cum se face o copertă sau un afiș. A urmat apoi facultatea – tot la secţia de grafică – şi, după aproape 20 de ani de la absolvire, mi-e greu să cred că pasiunea pentru carte a fost întâmplătoare, sau că prezenţa mea în mijlocul cărţilor la cea mai mare editură din ţară e o coincidenţă.
George Onofrei
Redactor-șef Suplimentul de cultură
Şi personal şi profesional, răspunsul e simplu: Silviu Lupescu. Am avut norocul să remarce pagina de cultură pe care o realizam la un cotidian local şi să „mă arunce” într-o aventură de dimensiuni uriaşe – o revistă culturală săptămânală, cu semnături ale unor personalităţi din întreaga ţară ce a fost construită de la zero alături de Lucian Dan Teodorovici şi Florin Lăzărescu. Pentru un jurnalist de cotidian, a fost un şoc să cunosc pe dinăuntru o editură atât de mare cum e Polirom, cu rigorile şi standardele obligatorii. Am învăţat că „merge şi-aşa” ţine de inacceptabil. A fost o şansă, prin urmare, care mi s-a oferit acum 10 ani şi pe care nu ştiu în ce măsură mi-am creat-o.
Ema Stoleriu
Redactor-șef / Redacția Iași
Pentru mine, venirea la Polirom, o editură care publică titluri din foarte multe domenii, a fost ca o descoperire a lumii. A lumii mari, mai bine zis. Ieşisem din facultate avînd în minte Italia şi Spania plus America Latină, pentru că asta studiasem, italiana şi spaniola. Două mari civilizaţii, poeziile lui Montale şi proza lui Borges sau Cortázar – cam aşa arăta universul meu cultural. Şi deodată, am văzut cît de interesante pot fi psihologia sau sociologia, am citit fascinată despre Grecia antică şi despre Rusia, am întîlnit tînăra generaţie de scriitori români… A fost de-a dreptul ameţitor – ca şi cum ai ajunge în tribune la finala Campionatului Mondial de fotbal, după ce nu ai văzut decît meciuri din campionatul naţional, şi pe acelea la televizor. Cam aşa m-am simţit atunci. Tot la Polirom am reîntîlnit o veche prietenă despre care nu mai ştiam nimic şi am cunoscut oameni cu care am convingerea că voi păstra legătura şi peste douăzeci de ani – nu numai dintre colegi, ci şi dintre autori.
Adrian Botez
Redactor-șef adjunct / Redacția Iași
În plan personal, cred că cel mai important lucru pe care mi l-a adus Poliromul este o carieră pe care ştiu că vreau s-o urmez şi s-o dezvolt. Şi nu e puţin lucru, pentru că nu eram sigur de nimic în ceea ce priveşte cariera până să ajung aici, cred că puţini ştiu de la început ce vor să facă în viaţă, iar eu nu am fost unul dintre ei. Acum pot să spun că îmi place mult munca mea şi nu pot să mă gâdesc, cel puţin pentru moment, că voi ieşi la pensie lucrând în alt domeniu. Din punct de vedere profesional e simplu. În Polirom am avut şansa să evoluez şi să promovez, să cunosc şi să lucrez cu oameni diferiţi şi interesanţi, cu care altfel probabil că nu aş fi avut şansa nici măcar să discut vreodată. Când îmi amintesc de mine în primele zile de muncă aici, mereu fac o grimasă şi îmi spun că atunci nu ştiam nimic, dar nimic. Am învăţat extrem de multe despre munca într-o redacţie de editură şi mai am enorm de învăţat. Pe scurt, în materie de carieră, Polirom mi-a oferit cam tot ce îţi poate oferi cea mai mare editură din România.
Marcăm aniversarea de 20 de ani a Editurii Polirom printr-o altfel de anchetă, una care, spun eu, vorbește în primul rând despre pasiunea nemăsurată pentru cărți. Dar și despre ce înseamnă Polirom pentru o parte dintre oamenii din spatele editurii, ale cărților și copertelor, care este atmosfera într-o editură mare, de succes, cum te schimbă lucrul într-un asemenea mediu și multe altele.
Răspund la întrebări Bogdan-Alexandru Stănescu (director editorial fiction), Adrian Șerban (director editorial nonfiction), Radu Răileanu (director artistic), George Onofrei (redactor-șef Suplimentul de cultură), Ema Stoleriu (redactor-șef / redacția Iași) și Adrian Botez (redactor-șef adjunct / redacția Iași).
Care este prima carte editată, promovată, vândută etc. de dumneavoastră la Polirom? Dar cea de care vă este cel mai drag?
Bogdan-Alexandru Stănescu
Director editorial fiction
Prima “afacere” Polirom, prin primăvara lui 2006, a fost un “pachet” Saul Bellow, împreună cu unul John Cheever. Fiecare autor cu câte patru titluri. Ce vremuri! Cât despre cel mai drag titlu, orice aș spune le-ar face pe celelalte să se supere: am fost mândru de ediția noastră din Lanark, dar am fost copleșit când am semnat contractul pentru integrala Nabokov. Țin minte chiotele și vermutul de după discuțiile telefonice (care au durat cam două ore) cu avocatul familiei Hemingway, tot așa cum nu pot uita căzătura pe care am luat-o la Frankfurt, alergând după agenta lui Doris Lessing, la 5 minute după anunțarea Nobelului. În zece ani de Polirom am achiziționat aproximativ 700-800 de titluri.
Imaginați-vă că am avut multe amoruri livrești în perioada asta…
Adrian Șerban
Director editorial nonfiction
Prima carte de care m-am ocupat, la vremea aceea în calitate de redactor, a fost Teoria şi practica argumentării, un volum al dlui Constantin Sălăvăstru, profesor la Universitatea ieşeană „Al.I. Cuza”. Probabil că îmi fusese repartizat datorită formaţiei mele, eu fiind absolvent de filosofie, unde logica e disciplină de bază. Altfel, sînt foarte, foarte multe cărţi publicate la Editura Polirom la care ţin enorm.
Aşa încît, nominalizînd cîteva dintre ele, aş fi nedrept cu foarte multe altele…
Radu Răileanu
Director artistic
Prima carte? În primele zile la Polirom, la fel ca şi acum, lucram la mai multe cărţi săptămânal; nu ştiu dacă a fost o primă carte.
Acum nu mă mai impresionează cărţile ca entităţi distincte, ci, mai degrabă, lumile posibile sau adevărurile pe care acestea le pot revela, miracolul, viziunea, insolitul, construcţia, estetica etc. Universul din Biblioteca Babel (Borges) şi misterul bibliotecii din Numele Trandafirului (Umberto Eco) pot fi două astfel de exemple care îmi sunt dragi şi care, uneori, aproape mă bântuie.
George Onofrei
Redactor-șef Suplimentul de cultură
Cea mai dragă întâlnire a fost cu Alex. Leo Şerban, un mare prieten al „Suplimentului de cultură”, căruia îi datorăm enorm în privinţa sprijinului acordat în primii ani. Întâlnirea a fost cu totul întâmplătoare, dinainte de a lucra la Polirom, cu ocazia unei emisiuni pe care celebrul Bernard Pivot o realiza despre Iaşi ca centru francofon („Double Je”, difuzată de France 2). Alex. Leo Şerban a fost singurul intervievat al lui Pivot din afara Iaşului. Într-un cadru insolit, în Baia Turcească, a vorbit despre activitatea Asociaţiei Vector, cea care realiza Bienala de Artă Contemporană „Periferic”, unul dintre evenimentele definitorii ale Iaşiului cultural din primele două decenii post-decembriste („îngropată” de lipsa de interes a autorităţilor locale, alături de alte evenimente de referinţă pe care oraşul le-a avut: Festivalul Internaţional de Teatru „Avram Goldfaden” sau Festivalul de Dans Contemporan „EuroART”). Ca jurnalist, urmăream parcursul lui Pivot (am asistat la toate filmările) şi scriam despre prezenţa echipei sale la Iaşi pentru „Opinia studenţească”. Am păstrat legătura cu Alex. Leo Şerban apoi ani la rândul, iar atunci când am venit la Polirom i-am propus o colaborare. Astfel s-a născut „De ce vedem filme”, o carte de referinţă pentru critica noastră de film, aflată în print şi acum.
Ema Stoleriu
Redactor-șef / Redacția Iași
Nu mai ştiu exact care a fost prima carte pe care am redactat-o – s-a întîmplat acum 15 ani şi de atunci au mai fost atîtea… Îmi aduc însă aminte că una dintre primele mele cărţi a fost Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, de Claudio Moreschini şi Enrico Norelli, o „cărămidă” în toate sensurile posibile: 1. grea la propriu (cîntărea destul de mult), 2. greu de lucrat, 3. o lucrare fundamentală. În aceeaşi perioadă, în timpul liber traduceam Omul egiptean, un volum coordonat de Sergio Donadoni, despre viaţa în Egiptul antic. Prin urmare, a fost un început de carieră în forţă.
Cartea cea mai dragă? Pare nedrept să aleg, fiecare carte îţi dăruieşte ceva şi te bucură în felul ei. Dar dacă e să numesc una, ar fi Amazoanele Adrianei Babeţi. Nu doar pentru că e una dintre puţinele cărţi pe această temă de pe piaţă – şi mă refer inclusiv la piaţa internaţională –, ci mai ales pentru talentul incredibil cu care Adriana Babeţi a scris acest studiu în spatele căruia stau ani şi ani de documentare, dîndu-ţi senzaţia că ţii în mînă unul dintre cele mai pasionante romane istorice.
Adrian Botez
Redactor-șef adjunct / Redacția Iași
Prima carte pe care am lucrat a fost o corectură paginată (a doua corectură), pentru că la început am fost corector. Nu îmi mai aduc aminte titlul cărţii sau colecţia, dar probabil că era ceva ce nu puteam să stric, pentru că nu cred că ar fi putut să aibă cineva încredere atunci să îmi dea ceva complicat. În schimb, îmi voi aduce aminte mereu prima carte redactată. Este vorba despre romanul Simonei Sora Hotel Universal. A fost prima carte pe care am redactat-o cap-coadă, în şpalt, cu indicaţii de paginare şi tot tacâmul. Deşi nu au fost prea multe corecturi de făcut, atenţia la detalii a Simonei Sora fiind bine-cunoscută, puţinele observaţii pe care le-am avut au fost acceptate în mare parte. A fost o colaborare extraordinară, iar romanul a fost unul de succes (pentru asta eu neavând, evident, decât meritul că nu am făcut nimic care să-i dăuneze). Atunci am devenit, cu acte în regulă, redactor, mult mai repede decât speram, dar cu mare bucurie. Cât despre cea mai dragă carte, după cum vă puteţi da seama, prima redactată are o mare valoare sentimentală, dar sunt mult prea multe cărţi care mi-au trecut prin mână şi care îmi sunt extrem de dragi, şi nu pot să le înşir pe toate aici. M-am bucurat enorm când au avut succes, când li s-au terminat tirajele, când au fost traduse sau când au fost premiate, pentru că mereu mi-am spus că am avut şi eu o contribuţie, chiar dacă minusculă, la apariţia lor. Pot să spun însă că din absolut toate cărţile citite am avut câte ceva de învăţat.