Tag: Adrian Șerban

John Simenon despre Georges Simenon. Întîlnire cu fiul celebrului și îndrăgitului creator al lui Maigret

Vineri, 9 decembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta 38), va avea loc o întîlnire cu John Simenon, fiul celebrului și îndrăgitului creator al lui Maigret, Georges Simenon. Întîlnirea cu John Simenon face parte dintr-un turneu mai amplu susținut de acesta în perioada următoare în Europa de Sud-Est, turneu dedicat cărților unuia dintre cei mai citiți și iubiți autori de literatură polițistă din întreaga lume. Citeşte tot articolul

O anchetă la aniversarea de 20 de ani a Editurii Polirom sau despre pasiunea pentru cărți, altfel

Una dintre cele mai importante edituri de la noi, Editura Polirom, aniversează, luna aceasta, 20 de ani de existență, așa cum anunțam și într-un material anterior. Ne bucură mult acest lucru, credem cu tărie că piața editorială din România ar fi mult mai săracă fără Polirom, fără cele peste 5.500 de titluri publicate, cu profesionalism, din aproape toate domeniile - literatură română şi universală, thriller, literatură poliţistă, memorialistică, literatură de călătorie, document, eseu, istorie, economie, filosofie, psihologie, științele educației, religie şi spiritualitate, drept, politică şi societate, artă, cinema, limbi străine, ezoterism şi paranormal, informatică, carte şcolară, sănătate şi dietetică, medicină, sport, cărți practice -, fără promovarea constantă a literaturii române, fără revistele și publicațiile editate ș.a.m.d.  Citeşte tot articolul