Bookaholic

Tudor Arghezi, nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură în 1965

N-ai cum să nu tresari și să nu te bucuri când vezi numele unui fabulos poet român pe lista nominalizaților la Premiul Nobel pentru Literatură. Sau, cel puțin, așa am reacționat eu la vestea aceasta ieri, când lista nominalizaților la Nobel din 1965 a fost publicată de Academia Suedeză – aceste liste sunt făcute publice după 50 de ani, la începutul lunii ianuarie a fiecărui an. 

La o cafea cu a mea colegă, Dana, trecând prin lecturi, cărți mai noi sau mai vechi, autori, am aflat că lista scriitorilor nominalizați la Nobel în 1965 a fost publicată pe site-ul Academiei Suedeze și, cu surprindere, că poetul Tudor Arghezi se află pe acea listă. Am discutat aprins despre cât de faină este vestea și cât de mult așteptăm și listele din anii următori. Iar astăzi, m-am hotărât, văzând că informația nu a circulat prea mult pe la noi, să vă împărtășesc frumoasa știre.

Arghezi a fost nominalizat la Nobel cu doi ani înainte de moartea sa, atunci când avea vârsta de 85 de ani și deja era sărbătorit în România ca fiind „poet național”. Propunerea a fost făcută nu din partea României, ci din Italia, de un profesor de literatură română de la Universitatea din Roma, pe numele său Angelo Monteverdi – care, coincidență, a decedat în aceeași lună și în același an cu Arghezi, cu trei zile înaintea acestuia (11 iulie 1967, respectiv 14 iulie 1967).

arghezi nominalizat nobel

Lista din 1965, care enumeră cele 90 de propuneri de scriitori, a fost întocmită de Uno Willers, secretarul de atunci al Comitetului Nobel, și redată în ordine alfabetică. Tudor Arghezi se află, astfel, pe poziția a șaptea, într-o companie excelentă – printre nominalizați îi regăsim pe Adorni, W.H. Auden, Beckett, Borges, Böll, Carpentier, Dürrenmatt, Kawabata, Malraux, Nabokov, Neruda, Pound, Yourcenar și alții (găsiți lista aici). Laureatul anului respectiv a fost scriitorul rus Mihail Șolohov („Pe Donul liniștit”), căruia i s-a decernat Nobelul „pentru forța artistică și integritatea cu care a dat expresie, în epica Donului, unei etape istorice din viața poporului rus”.

Poate a venit vremea să-l recitim pe Arghezi, fără mâna la tâmplă și comentarii stupide în minte.

 

Sursă foto principală

Exit mobile version