10 personaje feminine faine din literatura română contemporană

Când auzim de personaje feminine de pe meleagurile noastre, suntem tentați să ne gândim instantaneu la Adela lui Ibrăileanum, Otilia lui Călinescu, Zenobia lui Naum, Mara lui Slavici, Vitoria lui Sadoveanu, Doamna T a lui Petrescu, Sabina lui Goma, Maitreyi a lui Eliade ș.a.m.d. Figuri importante din diferite puncte de vedere, nu zic că nu, dar le cunoaștem (aproape) cu toții.

Mai puțin circulate sunt, însă, personajele feminine din cărțile contemporane românești. Și sunt multe personaje feminine faine care populează literatura română contemporană. Așa că m-am gândit să alcătuiesc o listă cu cele care m-au atins pe mine, într-un fel sau altul, cele care mi-au rămas în minte în ultima vreme, ultimii ani. Pentru ca selecția să fie mai ușor de realizat, am ales doar personaje feminine din cărți de proză. Asta nu înseamnă că în alte genuri (mai ales în poezie!), nu sunt, ba dimpotrivă.

Vă invit acum la lectură și aștept să vă menționați și voi favoritele mai jos, în comentarii.

 

Femeia narator și personaj principal din Aleargă, de Ana Maria Sandu – pentru că este curajoasă și se confesează pe deplin, scoate la suprafață toată vulnerabilitatea ei, toate gândurile, crezurile, greșelile și reușitele. Pentru că radiografiază și investighează viața femeii (poate fi și a bărbatului) de peste 30 de ani, în țara aceasta, cu valori clătinate și cu spaime de tot soiul, cu o autenticitate fără seamăn.

 

Domnișoara Ri din romanul lui Matei Vișniec, Negustorul de începuturi de roman – pentru că e o femeie cu totul și cu totul atipică, văzută doar din perspectiva domnului M, frumoasă, ludică, candidă, care are forța de a intra în visele lui, de exemplu, și a-i interzice să o viseze goală, fără încuviințarea ei. Pentru că acceptă, aproape de la început, să consume fizic relația cu domnul M, dintr-un „motiv strict literar”. Pentru că-și petrece o bună parte din timp în librăria bătrânului Bernard, alături de domnul M, printre cărți de-a valma și foi scrise, și inițiază un experiment nemaiîntâlnit fără știrea celor din jur.

Augusta Degan din Agata murind, de Dora Pavel – naratoarea și, totodată, sora Agatei, cea cu a cărei moarte Augusta nu se poate împăca (tot încearcă, prin ani de psihoterapie) și care, într-un fel sau altul, mișcă tot romanul acesta senzațional, rafinat, excelent scris, fără precedent în literatura română, înțesat de senzualitate, erotism, macabru și încă multe altele. Augusta este intelectuala prin ochii căreia zărim cimitirul, trăim deshumarea Agatei și descoperim corporalitatea feminină așa cum n-am văzut-o nicăieri pe la noi.

Ioana din Abonatul nu poate fi contactat, de Cristina Andrei – deși în acest roman sunt foarte multe personaje feminine care ar merita amintite, Ioana mi-a plăcut cel mai mult, destinul ei m-a emoționat cel mai puternic și a rămas cu totul în mintea mea. Actriță, duce o viață precară, locuiește în cămin pentru a-și păstra un fel de independență, a avut o copilărie tulburată – un continuu du-te vino între bunică, Ma și Ba, substituți de părinți, apoi Irina, mătușa -, a avut și are relații amoroase complicate – cele mai pregnante figuri masculine sunt Bogdan, un „copil”, un „looser”, și Maximilian, băiatul răsfățat al Romaneștilor, cel care poate avea orice își dorește. Ea suferă, poate, cea mai dramatică transformare pe parcursul romanului. Dar trece prin tot tragismul și, cumva, iese la suprafață.

Anna, protagonista romanului Sexagenara și tânărul, de Nora Iuga – pe Anna o iubești așa cum o iubești pe cea care a creat-o, Nora Iuga, o scriitoare extraordinară, iremediabil, cu patimă, din prima clipă. Sexagenară care se îndrăgostește de un tânăr de treizeci și cinci de ani, fără nume, dar cu privire albastră, Anna este o seducătoare unică, prin forța cuvintelor, a amintirilor, a poveștilor. E atât de frumoasă spiritual, intelectual, cultural, atât de voluptuoasă, încât corpul ei slăbit, deformat, marcat de trecerea timpului, aproape că nu mai are nicio importanță. Autenticitatea confesiunilor ei te vrăjește și te ține în mrejele ei. Anna nu-l captivează doar pe tânăr, ci și pe cititor.

Veterinara din Omar cel orb, de Daniela Zeca – deși personaj mai mult decât secundar în carte, din punctul meu de vedere, Veterinara (îi cunoaștem doar porecla, nu și numele) este elementul extraconjugal la care apelează Omar pentru satisfacerea poftelor sexuale. Este obsesia lui. Ce mi s-a părut întotdeauna fascinant la ea este faptul că, deși devine recipientul tensiunilor personajului masculin principal, este o femeie senzuală, puternică, fermecătoare, misterioasă, o amazoană care, așa cum spunea Alina în cronica ei, nu-și refuză nimic. Veterinara stăruiește în gândurile lui Omar cu precădere ziua, iar relația lor dă dinamism volumului. De fapt, și Ghazal, celălalt personaj fain din Omar cel orb, soția părăsită în Iran, e la fel de splendidă precum Veterinara.

Bunica din povestirea Întoarcerea din Sfîrșit de sezon, de Marius Chivu – în Sfîrșit de sezon sunt mai multe personaje feminine faine (printre preferatele mele se numără fetița inteligentă din Wyoming și femeia tânără, frumoasă, mamă, corporatistă din Petrecerea), dar am ales-o pe bunica lui Victor pentru că mi-e drag tare de ea, n-am mai întâlnit de mult o așa bunică în lecturile mele din literatura română contemporană. Ea este o bătrână simpatică, își iubește foarte mult nepotul (viceversa e valabilă), îl răsfață și acum, se bucură pentru reușitele lui, își poartă singurătatea cu înțelepciune. De altfel, cred că Întoarcerea, cu paleta ei largă de personaje, cu universul copilăriei încremenit în amintire și lumea satului care se stinge, încet, încet, este cea mai bună proză din carte.

Cristina din Kinderland, de Liliana Corobca – un personaj de 12 ani dintr-un sat modest, care se maturizează subit din cauza migrației la muncă în străinătate a ambilor părinți (în spații diferite) și din pricina faptului că se vede nevoită să devină substitutul mamei pentru cei doi frați mai mici. Vocea ei narează toate întâmplările din carte, toate greutățile la care sunt supuși cei rămași de capul lor în gospodării, toate întrebările pe care și le poate adresa un copil în situația dată, grijile, nefericirile, neajunsurile, fricile ș.a.m.d. Un personaj feminin de neuitat, a cărui evoluție, de dincolo de roman, mi-ar plăcea să o observ.

Brîndușa din Cronicile genocidului, de Radu Aldulescu – soția lui Laurian Susanu, un ins influent în presa locală, directoare de școală în Pitești, nimfomană, cu relații extraconjugale la fel de numeroase ca soțul ei, se încurcă cu sexagenar dintr-o clasă socială inferioară – Robert Diavolul -, îndrăgostindu-se lulea de el (de altfel, îl și angajează paznic la școala pe care o conduce). De ce e un personaj feminin fain? Pentru că e interesantă, răzvrătită, îți atrage atenția prin pornirile ei sexuale (pentru care, de altfel, va fi sancționată). Și asta chiar dacă nu e un personaj sondat în profunzime.

Laura din Fetița care se juca de-a Dumnezeu, de Dan Lungu – aș fi putut s-o aleg pe Rădița, fetița în jurul căreia gravitează romanul lui Dan Lungu, candoarea întruchipată, care trece printr-atâtea încât îți sfâșie sufletul, o copilă minunată. În schimb, am vrut ca, de data aceasta, s-o pun în lumina reflectoarelor pe Laura, prietena din liceu a mamei Rădiței, Letiția. Și asta pentru că e un personaj secundar savuros, care-i condimentează viața prietenei sale în Italia, o scoate din apatie și deprimare, o învață multe lucruri și o ia, cumva, sub protecția ei. Laura este nu numai o femeie extraordinar de puternică, care face absolut tot ce e necesar pentru a supraviețui, schimbând ca niciun alt personaj din volum orașele europene și slujbele în căutarea vieții mai bune, ci este și o femeie cu mult umor, energică, inteligentă și o bună povestitoare.