Ar fi frumos și tentant să mă las pradă amintirilor din copilărie, să încep să vă povestesc despre cum am făcut eu nopți aproape albe (doar eram mică, iar două ore de citit peste ora de somn era o aventură) cu Cireșarii, Tom Sawyer, Inimă de copil, Căpitan la 15 ani, Cei trei mușchetari, Robinson Crusoe ș.a.m.d.
Sau să vă spun despre momentele din timpul liceului, când ronțăiam pe bandă rulantă, cu o lanternă pe sub pătură cărți românești, Romanul adolescentului miop, Juventus și alte poeme, Patul lui Procust, Cartea amăgirilor, Orbitor, Dicționarul onomastic, Despre îngeri (din care acum sunt convinsă că n-am înțeles nimic), Muzici și faze etc., dar și seria Harry Potter sau De ce iubim femeile, Alchimistul, Veronika se hotărăște să moară, Codul lui da Vinci ș.a.
Ori despre lecturile din timpul facultății, perioadele acelea minunate în care citeam cinci sau șase cărți pe săptămână, nestingherită, fără altă urgență în afara aceleia de a trece la următoarea carte – și da, uneori ”urgența” aceasta era atât de mare încât uitam că trebuie să merg la cursuri :).
Numai că, pentru a scrie despre toate acestea, ar trebui să mă avânt prea tare în trecut; oricum, n-am rămas, în mare parte, decât cu senzații în legătură cu perioadele respective. De fapt, de aici a pornit, cumva, materialul de față.
Mi-am amintit în urmă cu câteva zile, petrecându-mi nopțile în compania Agatei murind (o carte mi-nu-na-tă, pe care o savurez încet, încet) a Dorei Pavel (roman abia reeditat, aflat la a treia ediție), de sentimentele pe care le am când fac o noapte albă (sau mai multe) cu o carte. După ce ne încheiem călătoria împreună, pe lângă oboseala adunată, ochii cât cepele și nevoia acută de somn, rămâne o primă senzație de mulțumire – că am ajuns la o carte faină, că am reușit să nu adorm cu ea în brațe, că am câștigat o poveste bună, am mai cucerit un univers, am fost acolo cu totul, am învățat sau descoperit ceva nou, m-am împrietenit cu un alt stil, un alt autor.
Dacă-mi petrec o noapte cu o carte înseamnă că m-a cucerit. Este vorba, până la urmă, despre cărțile acelea care nu au răbdare cu noi, care se cer a fi devorate într-o clipită, cele care ne fură, pe care le iubim intens și, apoi, le înșelăm în alte nopți cu altele, fără să auzim reproșuri din partea vreuneia. Consumate ca focul. Spre deosebire de un one night stand din realitate, o noapte albă cu o carte se termină fără alte așteptări, fără dorințe nespuse, fără pic de rușine. Pur și simplu o pui pe raftul din bibliotecă și ea stă cuminte acolo, poate sperând că vei mai petrece vreodată o noapte cu ea. Tu sau altcineva, de ce nu? 🙂
Ei, și amintindu-mi de sentimentul acesta complex și foarte specific, am inventariat cărțile cu care am făcut nopți albe în ultima jumătate de an. Le-am ales pe cele românești tocmai pentru că îmi doresc să fie citite, discutate, disecate de voi, bookaholicii cu experiență.
Începem cu cele mai recente nopți albe și cu cele mai noi cărți românești citite.
Sebastian, ceilalți și-un cîine, de Mihai Radu, Editura Polirom, 2014
Cartea poate fi comandată de aici
Povestiri cu final schimbat, de Florin Iaru, Editura Art, 2013
Cartea poate fi comandată de aici
Aleargă, de Ana Maria Sandu, Editura Polirom, 2013
Cartea poate fi comandată de aici
Plicuri și portrete, de Norman Manea, Editura Polirom, ediția a II-a, revăzută și adăugită, 2014
Portretele încropite de Norman Manea m-au complexat – pentru că pare să țină minte tot, detaliu cu detaliu -, unele m-au intrigat și/ sau fermecat (Philip Roth, Ana Pauker, Paul Bailey sau Robert Musil sper să spună tot), altele m-au făcut să văd lucrurile și din altă perspectivă (toți avem propriile noastre idei de care ținem cu dinții câteodată, nu-i așa?). Nu mi-a plăcut că sunt atât de multe necrologuri redate în volum, dar asta s-ar putea să fie doar o chestiune de gust. Câteva nopți albe în compania unui fragment de istorie literară văzută prin ochii lui Manea nu pică greu la stomac, asta e sigur.
Cartea poate fi comandată de aici
Manualul Îmblânzitorului de Cafele, de Iulian Tănase, Editura Herg Benet, 2013
Apropo, când vin prietenii la mine acasă și zăresc Manualul în bibliotecă, îl scot degrabă și le citesc câte puțin. Negreșit, acțiunea se soldează cu un împrumut :).
Cartea poate fi comandată de aici
Ce-a vrut să spună autorul, Marius Chivu (coord.), Editura Polirom, 2013
Este un fel de literatură din afara literaturii, scriitorii devin personaje literare și își joacă propriul rol – uneori serioși, alteori ludici -, iar interviurile prind viață.
Nu pot să exprim câtă plăcere mi-au provocat pasajele în care unii dintre autorii mei preferați vorbesc despre proiecte, cărți viitoare, iar eu realizam că le-am citit de mult timp. Acestea sunt, oricum, singurele momente în care simți că dialogurile au avut loc în trecut – altfel, ele își păstrează actualitatea (deși unele sunt luate în 2003, altele în 2012 – plaja se întinde pe o durată de 10 ani), spuneam aici și-mi mențin părerea și acum, după o recitire.
Cartea poate fi comandată de aici
Halterofilul din Vitan, de Maria Manolescu, Editura Polirom, 2006
O citeam pe Maria Manolescu în revista aceea frumoasă, Noua Literatură (a lăsat un gol în rutina mea când a dispărut), pe vremea când eram la facultate. Mi-aduc aminte că i-am și scris, în urma unui articol (nu mai țin minte de unde am făcut rost de adresa ei de e-mail), și i-am spus că-mi plac tare mult textele ei. Teribilismul vârstei :), azi nu știu dacă aș mai proceda așa, Dumnezeu știe câte prostii i-am zis.
Oricum, mi-a rămas în cap de-atunci, știam că a scos cartea aceasta, Halterofilul, dar n-o găseam nicăieri s-o împrumut – în biblioteca de la Litere nu ai parte de ultimele apariții, iar librăriile se încăpățânau să o vândă scump pentru buzunarul unui student. Am reușit, într-o zi cu soare, să dau de ea într-un anticariat. M-am bucurat nespus și am înhățat-o degrabă. Citit pe nerăsuflate, cum altfel?
E o lume luată la bani mărunți acolo, un București pe care îl cunoști și recunoști, o paletă de personaje bine decupate – de exemplu, domnul Popa, un bărbat de cincizeci de ani cu chelie, burtă și o ciupercă între degetele de la picioare, puțin poponar (cuvânt preluat din text), patron de bar, fost lucrător pe șantier, cu o nevastă care-și dorește un copil la o vârstă cam înaintată și o amantă strașnică -, cu situații de-a râsu’-plânsu’, credibile în tot absurdul lor, cu speranța emigrării în America pe fundal, cu drame, iluzii, banal, rutină și o Românie în tranziție. Să vină la mine cineva și să-mi spună că nu i-a plăcut scriitura Mariei Manolescu (de aici sau din cel de-al doilea roman, numit de autoare ”supraroman”, Ca picaturile de sange pe linoleumul din lift), că nu-l cred.
Cartea poate fi comandată de aici
***
Sigur, mai am nopți albe cu cărți românești: Luminița, mon amour a lui Cezar Paul-Bădescu, În iad toate becurile sunt arse, Sunt o babă comunistă! sau Raiul găinilor de Dan Lungu, Zilele regelui sau Degete mici de Filip Florian, Și Hams Și Regretel a lui Matei Florin (sau duo-ul Matei și Filip Florian din Băiuțeii), Do Not Cross a Dorei Pavel, Sexagenara și tânărul a Norei Iuga, Poker de Bogdan Coșa, Moș Crăciun & Co. (citită chiar în noaptea de Revelion, printre pahare și artificii) și multe, multe altele. Însă nu sunt lecturi atât de recente precum cele despre care v-am povestit mai sus. Și nu, nu am citit doar titlurile menționate în ultima jumătate de an, unele cărți sunt ”de zi”.
Voi cu ce cărți românești ați făcut nopți albe? 🙂
Sursă imagine principală