Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

“Bucharest nowadays is beautiful, isn’t it?” – performance realizat de Denisa Duran și Bruno Pisek

08.02.2017 @ 7:00 pm - 9:00 pm

Miercuri, 8 februarie, de la ora 19.00, la ARCUB – Sala Arcelor, va avea loc primul spectacol sonor despre București, realizat de scriitoarea Denisa Duran și compozitorul austriac Bruno Pisek. A doua reprezentație va avea loc pe data de 15 februarie 2015, de la ora 20.00, la Green Hours. Cei doi artiști au creat în anul 2015 lucrarea radiofonică “Bucharest nowadays is beautiful, isn’t it?”, difuzată la la Radioul Național Austriac, în cadrul emisiunii ORF Kunstradio – Radiokunst. Lucrarea a fost considerată “proaspătă, captivantă, complexă… ; o concepție originală, avangardistă; o simfonie extraordinară de versuri, șoapte și sunete, care conturează orașul”. Vă invităm la punerea ei în scenă, pentru prima dată la București. Proiectul este realizat cu sprijinul Forumului Cultural Austriac.

Un performance de o oră, care prezintă o perspectivă duală asupra orașului: a locuitorului şi a vizitatorului, pe parcursul mai multor ani. Bucureștiul descris în trei limbi: română, germană și engleză. Un dialog poetic despre identitate, istorie, libertate şi dictatură, iubire, viața de zi cu zi, prezentul reconstruit după un trecut acerb.

“Bucharest nowadays is beautiful, isn’t it?” este primul spectacol din România care îmbină poezia cu jurnalul acustic, cu elemente de teatru radiofonic şi cu anumite compoziţii muzicale inspirate de text; un proiect dedicat Bucureștiului care foloseşte corul recitativ în mai multe maniere de interpretare poetică și redă vocile inanimate ale oraşului – vocea nopţii, a mijloacelor de transport în comun, a clădirilor sale care vibrează, a urmelor unor evenimente istorice care i-au devenit reper sau care îl marchează și în prezent…

Denisa Duran – poetă, traducătoare, manager cultural – s-a născut în 1980, la Rădăuţi. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti şi un master interdisciplinar la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI) – cu o teză în limba engleză despre sound poetry. În 2008, a primit o bursă oferită de Școala de Poezie din Viena (Schule für Dichtung) pentru a se documenta, timp de o lună, asupra fenomenului sound poetry. A publicat mai multe materiale pe această temă în revistele de cultură din România.

Este autoarea a cinci volume de poezie, primele trei semnate cu numele Denisa Mirena Pişcu. “Pufos şi mecanic” (Vinea, 2003) a obţinut premiul de debut al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov. A doua sa carte, „Omul de unică folosinţă / Disposable People” a fost publicată în versiune bilingvă, în traducerea lui Florin Bican, la editura Galway Print din Irlanda (2009). Volumul „Sunt încă tânără” (Tracus Arte, 2012) a fost tradus de poeta Lidija Dimkovska în limba macedoneană și publicat de editura Antolog din Skopje, în 2016, însoțit de o postfață a poetului și criticului literar Vladimir Martinovski. Pornind de la această carte, autoarea a realizat, împreună cu alți artiști străini, performance-ul “Trag cu mâinile de pământ”, prezentat până acum în Macedonia (Struga, 2016) și Cehia (Ceske Budejovice și Praga, 2017). „Dorm, dar stau cu tine” (Charmides, 2014) este un volum despre devenire – până la vârsta de un an – și conţine ilustraţii de Floarea Ţuţuianu. Cea mai recentă carte de poezii a Denisei Duran, “Învelit în propriul corp” (Cartea Românească, 2016) este în curs de apariție la editura Faber din Bulgaria, în traducerea Lorei Nenkovska. Este prezentă în mai multe antologii naţionale şi internaţionale iar selecții din poemele ei au fost traduse în treisprezece limbi străine.

Bruno Pisek – compozitor austriac, inginer de sunet pentru proiecte de film și televiziune, poet și autor de performance-uri sonore. Născut în 1962, Pisek a făcut studii de comunicare, teatru și muzică electro-acustică. În calitate de compozitor, a creat numeroase lucrări de muzică de cameră și muzică vocală, interpretată în concerte sau inclusă în coloana sonoră a unor piese radiofonice sau cinematografice. Unul dintre cele mai importante obiective pentru artistul austriac este combinarea muzicii și a poeziei – care pentru el reprezintă o formă specială de narare a vieții. Pisek – care a colaborat, printre alții, și cu artistul Nick Cave – e interesat de forma rostită a poeziei, de felul în care sunetele cuvintelor ajung la ascultători, și de aceea preferă să realizeze piese pentru ascultătorii de radio.

În urmă cu patru ani a încetat să mai prelucreze electronic sunetele vocii umane și a ales să înființeze, să compună pentru și să lucreze cu un cor pe mai multe voci și în mai multe limbi străine – „der sprechchor“. Prima producție a acestui cor a fost în 9 limbi străine iar în luna ianuarie a anului 2015 i s-a decernat premiul „Publikumspreis Lyrikbewerb Hautnah Ö1“ pentru poemul „Wir sind hier“ (We are here), realizat în șapte limbi străine. Printre cele mai recente proiecte ale sale se numără: “Deinen Himmel will ich täglich putzen” (2013) – o lucrare pentru voci solo, cor recitativ și ansamblu cameral, în mai multe limbi străine; “Es steht null zu eins für uns” (2014) – lucrare radiofonică pentru cor de voci, difuzată la ORF Kunstradio; “Die Bücherei. Ein kommunikativer Ort” (2015) – lucrare pentru voci solo, cor recitativ și ansamblu cameral, prezentată la Bibioteca Municipală din Viena; “Tongues meet Dancing” (2016) – operă pentru soprană, bariton și instrumente chinezești și europene, prezentată la Shanghai Symphony Hall.

Diana Miron (vioară) și Laurențiu Coțac (contrabas) sunt membri ai Ansamblului Hyperion, coordonat de Iancu Dumitrescu și Ana-Maria Avram, precum și ai PFA Orchestra – orchestra românească pentru muzică contemporană, alături de care au susținut concerte la Tranzit.ro/ București, Control Club, Centrul Național al Dansului București, Radio România și ARCUB.

Oana Dragnea este actriță, a colaborat cu Teatrul Masca, Teatrul Metropolis, Teatrul de Artă, Arcub, Godot Cafe. Este profesoară de teatru la Teatrul Fără Frontiere și, în trecut, a predat cursuri la Școala de Teatru Gestual Masca. Este absolventă a UNATC și a masterului de la aceeași universitate, secția Actorie.

Ana Donosa a terminat UNATC (secția Actorie) și este actriță la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. A urmat cursurile unor școli de vară la Paris și la Moscova, a colaborat cu diverse teatre din București, a jucat în serialul “Narcisa Sălbatică” și în lungmetrajul “Felicia, înainte de toate” de Răzvan Rădulescu.

Dan Lupu este actor, absolvent al UNATC. A colaborar cu Teatrul Bulandra, Teatrul Național I. L. Caragiale, iar în prezent îl puteți vedea în “Talk to the Bomb”, un text contemporan scris de Rucsandra Pop și montat de Lala Mișosniky, sau îl puteți asculta la cinema sau tv dând voce multor personaje de desene animate sau de film serial.

Andrei Atabay studiază arta actorului la UNATC, anul acesta urmând să fie licențiat. Este actor colaborator al Teatrului Național din București în spectacolele “Visul unei nopți de vară” și “No man’s land”. La Palatul Copiilor joacă în spectacolele de licență “Şi caii se împușcă, nu-i așa?” de Horace Mccoy, regia Ștefana Samfira; “ADN” de Dennis Kelly, regia Ruxandra Bălașu și, în curând, în “Adunarea femeilor” de Aristofan, în regia lui Florin Zamfirescu – producții UNATC.

Carmen Gâlcă este studentă UNATC, anul III – Arta actorului. O puteți vedea în spectacolele de licență “Şi caii se împușcă, nu-i așa? ” de Horace Mccoy, regia Ștefana Samfira și, în curând, în “Adunarea femeilor” de Aristofan, în regia lui Florin Zamfirescu.

Venue

ARCUB
str. Lipscani nr. 86-88
București, Romania
+ Google Map
View Venue Website