Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Dialog literar sloveno-român între Drago Jančar și Mircea Cărtărescu

26.03.2015 @ 6:30 pm - 8:00 pm

Ambasada Republicii Slovenia la Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” şi Centrul de slovenă ca limbă străină/a doua limbă organizează un dialog literar între doi scriitori de renume: slovenul Drago Jančar şi colegul său român Mircea Cărtărescu. Dezbaterea intitulată “Impasurile existenţiale şi morale ale individului şi rolul artistului în societatea contemporană” va fi moderată de prozatorul, poetul, eseistul şi criticul literar Marius Chivu, redactor la prestigiosul hebdomadar cultural “Dilema veche”.

Întâlnirea literarară sloveno-română va avea loc joi, 26 martie 2015, la ora 18,30, în Aula B.C.U. “Carol I”. Acest dialog intercultural între doi literaţi care se numără printre cei mai apreciaţi şi mai traduşi autori contemporani din Slovenia, respectiv România, este prilejuită de apariţia primei traduceri în limba română a unui roman semnat de Drago Jančar. Este vorba de romanul “Azi-noapte am văzut-o”, publicat în 2014 la editura Casa cărţii de ştiinţă din Cluj-Napoca. Această operă literară s-a bucurat de un răsunător succes atât în Slovenia, unde a fost încununată cu premiul Kresnik pentru cel mai bun roman (2011), cât şi în străinătate, versiunea în limba franceză a romanului fiind distinsă, în 2014, cu Prix du meilleur livre étranger, premiul pentru cea mai bună carte străină din Franţa.

Interlocutorul lui Jančar, Mircea Cărtărescu, este un nume deja familiar publicului cititor din Slovenia, unde au fost publicate traduceri ale trei dintre scrierile sale: “Nostalgia” (2005), “De ce iubim femeile” (2012) şi antologia de poezie intitulată “O motocicletă parcată sub stele”. În 2011 i-a fost decernat Premiul Internațional pentru Literatură de la Vilenica.

Jančar şi Cartarescu se numără printre cele mai recognoscibile “branduri literare” atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Specialiştii şi iubitorii de literatură consideră că cei doi scriitori sunt cei mai serioşi candidaţi ai ţărilor lor la Premiul Nobel pentru literatură.

Dar similitudinile nu se opresc aici: aşa cum în romanul “Aurora boreală” Mariborul este, pentru Jančar, un spaţiu urban al memoriei, şi în “Orbitor”, evocarea Bucureştiului transformă oraşul într-un personaj sui generis. Ambii scriitori sunt maeştri în crearea unor lumi imaginare, în care visele şi amintirile se amestecă la nesfârşit. Amândoi reconstruiesc cu măiestrie fragmente istorice, inserând cu ingeniozitate întâmplări autentice, culese din documentele vremii, în ţesătura operelor lor literare. Şi unul şi altul sunt eseişti sugestivi şi captivanţi şi gânditori de mare subtilitate, implicaţi în viaţa cetăţii

Venue

Biblioteca Centrală Universitară
Str. Boteanu nr. 1, sector 1
București, 010027 România
+ Google Map
Phone
021 313 1605
View Venue Website