Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

„Camera de probă”, de Mihaela Pascu-Oglindă, la Gaudeamus 2017

25.11.2017 @ 11:00 am - 12:00 pm

Editura Eikon vă invită sâmbătă, 25 noiembrie, orele 11.00, în cadrul târgului de carte Gaudeamus, ediţia 2017, la lansarea romanului „Camera de probă” de Mihaela Pascu-Oglindă. Evenimentul va avea loc la Standul Editurii Eikon, nr. 17, la parter, Pavilionul Central.

Alături de autoare vor vorbi: Adriana Moca (Audioteca Şeherezadei, Cărţile Şeherezadei), Diana Joicaliuc (Radio România Cultural)

Evenimentul va fi moderat de Valentin Ajder (Editura Eikon).

Cu ocazia lansării de toamnă a volumului „Camera de probă”, publicat anul acesta, dezbatem împreună teme precum singurătatea, deciziile pe care le luăm de-a lungul vieţii, ascunderea voită din faţa lumii şi, totodată, regăsirea. Avem nevoie de finaluri clare şi, mai ales, fericite? Suntem noi singurii judecători ai vieţilor noastre sau, cum spunea Sartre, infernul sunt ceilalţi? Despre toate acestea şi nu numai, cu o fereastră deschisă către sau, mai degrabă, dinspre „Camera de probă”, de Mihaela Pascu-Oglindă, vom vorbi cu ocazia evenimentului organizat de Editura Eikon în cadrul târgului Gaudeamus 2017.

„Cum ar arăta vieţile noastre dacă am alege să trăim aşa cum uneori doar visăm? Cine am fi, cu adevărat, dacă am avea curajul să luăm decizii în urma cărora ar trebui să înfruntăm dezaprobarea unei lumi întregi? În Camera de probă, Anton joacă o perioadă un dublu-rol, însă alege o viaţă care să nu se mai împartă între două realităţi. Sancţionat pentru îndrăzneala sa, este considerat laş şi curajos deopotrivă. Ce poţi trăi, în fond, în interiorul unei lumi care, cel puţin din afară, pare să te izoleze? Ce descoperiri poate face despre sine un actor care alege să nu mai părăsească teatrul? Dacă e despre un subiect anume, cartea de faţă este, cu siguranţă, despre fiecare dintre noi. E despre toate căutările noastre, alegerile, temerile şi, mai ales, întrebările de care ne e frică. Iar Anton răspunde, pe rând, încercând să-şi descopere de la un pas la altul propria existenţă în mijlocul unei lumi mai mici decât cea în care ne-am obişnuit să trăim.” („Camera de probă”, Editura EIKON, 2017)

Mihaela Pascu-Oglindă s-a născut în 1987 în Buzău. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti, specializarea Limbă şi Literatură Franceză-Engleză, şi Masteratul de Teoria şi Practica Editării de Carte în cadrul aceleiaşi universităţi. Colaborează ca redactor cultural cu LiterNet.ro şi Bookaholic.ro. A debutat cu poeme în antologia IDC în 2015 și cu proză scurtă în antologia „Cum iubim”, apărută la Editura Vellant în 2016.

Venue

Romexpo
Romexpo Sa Bld. Marasti, nr. 65-67, Sector 1
București, România
+ Google Map
Phone
021 202 5700
View Venue Website