Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

4 autori, 60 de minute în crevasă

16.12.2017 @ 7:00 pm - 8:30 pm

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, ora 19:00, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române, Sala Perpessicius (Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, București) va avea loc prima prezentare a revistei multilingve și multimedia Crevice, urmată de o lectură a scriitorilor Teodor Dună, Robert G. Elekes, Iulia Modiga și Elena Vlădăreanu. Moderatori: Andra Rotaru și Eli Bădică. Eveniment realizat de revista Crevice în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române.

Teodor Dună (n. 1981) a absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat volumele: trenul de treieşunu februarie, Editura Vinea (2002 – Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Prima); catafazii, Editura Vinea (2005); de-a viul, Editura Cartea Românească (2010); der lärm des fleisches (trad. de Georg Aescht), Edition Solitude, Germania (2012); obiecte umane, Editura Cartea Românească (2015 – Premiul Cartea de poezie a anului 2015, Gala Tinerilor Scriitori) și kirilă, Editura Tracus Arte (2017). Coordonează și îngrijește colecția „Antologia Tracus Arte”, în care au apărut volume de Virgil Mazilescu, Gellu Naum, Mariana Marin, Ioan Es. Pop, Ion Mureșan, Aurel Dumitrașcu, Traian T. Coșovei, Ioan Flora etc. În 2010, a beneficiat, pentru 6 luni, de o bursă de creație la Akademie Schloss Solitude, Germania. Grupaje din poemele sale au fost traduse în franceză, engleză, suedeză, spaniolă, bulgară, maghiară.

Robert G. Elekes s-a născut într-o familie multietnică pe 28 ianuarie 1985, în Braşov. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov. A primit titlul de doctor de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, în 2012, pentru o lucrare despre literatura de expresie germană din România în perioada comunismului. Debutează în revista Corpul T, în 2012. În prezent, predă literatură şi traduceri la Universitatea „Transilvania” din Braşov. A debutat cu volumul de poezie aici îmi iau dinții-n spinare și adio, Editura Tracus Arte, 2015, volum distins cu premiul „Iustin Panța”, Premiul Național „Mihai Eminescu”, premiul revistei Familia, premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România. În 2016 publică volumul de teorie literară Kleinschreibungen (Scrieri cu Minuscule), Editura Universității Transilvania. Este inițiatorul clubului de lectură și al festivalului Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets, la Brașov. A realizat sau a participat în proiecte interdisciplinare Biofilm (dans, poezie, muzică), Amural – festival de arte vizuale, #dansliteratura (împreună cu coregraful Paul Dunca) etc. Volumul de debut îi va apărea în America, la editura Black Ocean.

Iulia Modiga: „Pionierat” publicistic în Stare de urgență, Revista la Plic și Tiuk! (nu pune la socoteală revista Examene, în care i-au apărut fragmente de nuvele, în prag de Capacitate). Scrie studii, articole științifice despre mișcări sociale și Republica Moldova, știri, e-mail-uri succinte, proiecte pentru românii de pretutindeni. A câștigat ediția din 2014 a Incubatorului de condeie. A debutat cu volumul de poeme Bagdad (Ed. Karth, 2015), în legătură cu care s-au publicat vreo două cronici (în Vatra și Convorbiri literare). Cel mai recent volum publicat: Incendii, Cartea Românească, 2017. Activistă pentru Unire. Sociolog, jurnalist, în fișa postului: „expert”.

Elena Vlădăreanu a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti (Română-Franceză, 2004) şi masteratul interdisciplinar Spectacol, Multimedia, Societate al Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii din Bucureşti (2014) cu o cercetare despre performativitatea poeziei contemporane. A publicat volumele spaţiu privat. a handbook (Cartea Românească, 2009, cu desene de Dan Perjovschi), Non Stress Test (Casa de Pariuri Literare, 2016), Bani. Muncă. Timp liber (Editura Nemira, 2017) etc., precum şi poezie în mai multe antologii, printre care The Vanishing Point That Whistles. An Anthology of Contemporary Romanian Poetry (2011, USA) şi No Longer Poetry. New Romanian Poetry (2007, UK). http://www.elenavladareanu.ro/

Venue

Muzeul Național al Literaturii Române
Strada Nicolae Crețulescu, nr. 8
București, Romania
+ Google Map
Phone:
+4021 2125845 (centrală)
Website:
http://www.mnlr.ro/