Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

A venit toamna la BMB. A patra „Lectură de Joi” în Grădina de citit

04.09.2014 @ 7:00 pm - 9:00 pm

JOI, 4 Septembrie 2014, de la orele 19:00, în „Grădina de citit” a Bibliotecii Metropolitane București (BMB), vor lectura pentru public poeții Răzvan Țupa, Teodora Gheorghe și Dan Mihuț. Accesul la eveniment este gratuit și se poate face cu începere de la 18:30. 

Agenția AdLittera vă invită la Biblioteca Metropolitană București la un nou eveniment de lectură publică. După primele două ediții superbe, în care publicul a asistat la o experiență inedită alături de scriitori consacrați și debutanți, reamintind că le primele ediții au avut au fost invitați Doina Ruști, Sorin Lucaci, Dana Nedelecu, Nora Iuga, T.S. Khasis, Diana Bădica, Filip Florian, Veronica D. Niculescu și Daniel Coman.

Despre invitații celei de­-a IV­-a ediții:

Teodora Gheorghe a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia Engleză­-Hindi şi Masteratul de traducere a textului literar contemporan, în cadrul Universităţii Bucureşti. A urmat un curs de scenaristică ȋn cadrul UNATC. A publicat poezii, povestiri, recenzii, cronici de teatru şi de eveniment în mai multe reviste: Egophobia, Gazeta SF, Revista de povestiri, Revista de suspans, revista Semne Bune şi în Ziarul Metropolis. În 2012 a câştigat premiul “Best of IDC” la concursul naţional Incubatorul de condeie, secţiunea Poezie, urmat de publicarea primului volum de poezie, „Moartea era un iepure şchiop”.

Dan Mihuț (n. 1973, Drobeta‐Turnu Severin) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității „Spiru Haret“, București (2001), fiind licențiat al Facultății de Litere, Universitatea „Ovidius“, Constanța (2003).

Între 2001 și 2008 a lucrat ca profesor de limba și literatura română și de limba și literatura engleză la Colegiul Agricol „Poarta Albă“, Grupul Școlar „Dimitrie Leonida“, Constanța și la Colegiul Național „Mihai Eminescu“, Constanța. Din 2007 a fost redactor apoi redactor‐șef al revistei Tomis din Constanța.

În 2006 a debutat în revista Tomis, unde a continuat să publice frecvent articole, proză și poezie. Debut editorial cu volumul AutoDaFé la Editura Pontica din Constanța în 2008, volum nominalizat la Premiile Euridice. A mai apărut în antologia Taberei de creație de la Săvârșin, Poate ne vedem, Editura Mirador, Arad, 2010 și în volumul antologic Miez – opt scriitori la Sebeș, Editura Altip, Sebeș, 2012. Tot în 2012 îi apare la CDPL volumul trei mese pe zi.

Răzvan Ţupa s-­a născut la Brăila în 1975. Primul său volum publicat, „fetiş” (2001), a fost distins cu Premiul naţional pentru poezie „Mihai Eminescu“, la Botoşani, in ianuarie 2002. În 2003, „fetiş – o carte românească a plăcerii” a făcut obiectul unei a doua ediţii revăzute şi adăugite la Editura Vinea. În 2005 a publicat volumul „corpuri româneşti” la editura Cartea Româneasca. Iar în 2011 a lansat „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” la Casa de Editură Max Blecher.

A fost unul dintre fondatorii revistei de poezie Versus­-Versum pe care a condus­-o ca redactor şef din 2005 până în 2007. Din 2006 până în 2008 a fost redactor şef al revistei Cuvântul.

Până acum a participat la festivaluri, ateliere şi lecturi de poezie în Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Cluj­Napoca, Sibiu, Buzău, Târgovişte, Chişinău şi în străinătate (Banska Stiavnica, Berlin, Bratislava, New York, Paris, Poznan, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv).

Între 2005 si 2010 a organizat întâlnirile „Poeticile cotidianului”, iar din septembrie 2010 a lansat „Atelierelationale”, un proiect de încurajare a interacţiunii poetice pornind de la formularea unor principii de poetică relaţională. În prezent pregăteşte întâlnirea de poezie Sexul Brâncuşi pentru data de 27 septembrie 2014 la Tramvai 26 din Bucureşti în cadrul evenimentului global 100 Thousand Poets for Change care se va desfăşura simultan în peste 550 de oraşe ale lumii. „În ultimii 5­6 ani, poetul român Răzvan Ţupa a avut un rol hotărâtor în promovarea poeticilor relaţionale în Europa” nota australianul Ian Irvine (Hobson). Răzvan Ţupa scrie pe www.poetic.ro

Moderatorul acestei ediții este Absolvent al Facultății de Litere ( secția LUC), promoția 2012 și al masteratului de Teoria Literaturii/Literatură Comparată (TL/LC), promoția 2014, ambele în cadrul Universității București, organizator al evenimentului ”Scrie­-ți Povestea în Iași”, eveniment literar interactiv, în cadrul FILIT Iași (Oct. 2013), publicat cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, Humanitas, 2013, Valentin e pasionat de rock, fotografie și poezie.

Lectura de joi” este un program cultural organizat de Agenția culturală AdLittera printr­-o serie de 6 întâlniri, într­un cadru colocvial și informal, pentru publicul rezident bucureștean cu scriitorii consacrați şi debutanți.

Scopul acestui program este, în primul rând, de a încuraja dialogul cultural, încercând să aducă scriitorul mai aproape de public. Dorim ca literatura să nu mai fie identificată cu o nișă a elitelor, scriitura fiind într­adevăr un act artistic care nu este la îndemâna oricui, dar lectura poate deveni o obișnuință dacă o plasăm într­un mediu confortabil.

Așadar, vă invităm de la 18:30 la „Lectura de Joi”, 4 Sept., care are loc la sediul Central al Bibliotecii Metropolitane București, în „Grădina de citit”, Str. Tache Ionescu nr. 4.

Cum stă bine oricărei comunități online, vă invităm pe pagina FB pentru „like”, „share” și „comment”.

Reamintim că din 14 Aug. 2014, în fiecare joi, de la orele 19.00 pînă la 21:00, timp de 6 (șase) ediții, agenția AdLittera organizează „Lectura de Joi”, în sediul central al Bibliotecii Metropolitane București.

________________________________________________________________________

­­­­­

La prima ediție a lecturii publice, Joi, 14 Aug., au fost invitați scriitoarea Doina Ruști, poetul Sorin Lucaci și Dana Nedelecu. Foto: aici.

La a doua ediție. pe 21 Aug., publicul a avut plăcerea de a asculta poezie și proză în lectura autorilor Nora Iuga, T.S. Khasis și Diana Bădica. Foto: aici.

A treia ediție, moderată de Luminița Corneanu, a avut ca invitați pe Filip Florian, Veronica D. Niculescu și Daniel Coman. Foto: aici.

_________________________________________________________________

­­­­­­

Lectură publică recomandată de: Radio România Cultural, Radio SPT FM, SemneBune.ro, ObservatorulCultural.ro, Bookblog.ro, Filme­cărți.ro, Bookaholic.ro, AmDoar18ani.ro, Ceașca de cultură, SerialReaders.com, Agenția de Carte, BusinessWomen.ro, România pozitivă, Revista de povestiri, tiuk. AdLittera este unica agenție din mediul cultural, dedicată cu precădere palierului editorial, care oferă o platformă comunitară formată din produse și servicii culturale, revistă și media socială proprietară.

Venue

Biblioteca Metropolitana
Tache Ionescu 4
Bucuresti, România
+ Google Map