- This event has passed.
Andrei Șerban vă dă întâlnire în Ajunul Crăciunului pentru a vorbi despre forța muzicii în viață, operă și teatru
23.12.2015 @ 6:30 pm - 8:00 pm
În Ajun de Crăciun, miercuri, 23 decembrie, de la ora 18.30 vă invităm la un eveniment marca Yorick, în librăria Humanitas Cișmigiu: întâlnire deschisă cu regizorul Andrei Șerban despre forța muzicii în viață, operă și teatru.
Discuția pornește de la albumul bilingv Regia de operă, gânduri şi imagini / Opera directing, thoughts and images cu texte de Andrei Șerban și fotografii de Mihaela Marin, publicat la editura Nemira, în colecția Yorick.
Fotografa Mihaela Marin va fi prezentă la eveniment pentru lansarea volumului și o sesiune de autografe.
Albumul este bilingv, român-englez, şi cuprinde câteva din spectacolele lui Andrei Şerban montate pe marile scene ale lumii, văzute prin fotografiile Mihaelei Marin și povestirile regizorului. Cartea reprezintă astfel un document unic de intrare în universul lui Andrei Şerban şi o experienţă de lectură inedită.
„Pentru noi toți să trăim doar cu grija zilei de mâine nu e destul. Avem nevoie de transcendență, de speranță, de iluzia de libertate. Muzica și teatrul ne permit să călătorim spre alte lumi, să ne ridicăm deasupra imediatului, să evadăm din trivialitatea zilnică, o senzație mai intensă a frumosului și o apreciere a miracolului de a exista acum și aici. Muzica are capacitatea să ne relaxeze tensiunile și inhibițiile și ne ajută să comunicăm unii cu alții. Cât timp dragostea, moartea, bucuria și suferința fac parte din experiența vieții, cât timp oamenii vor să asculte și să vadă drame adevărate povestite prin intermediul muzicii, opera are un viitor. Simt nevoia să fiu optimist.” Andrei Șerban
„Privesc fotografiile Mihaelei Marin, care s-a confruntat cu dificultatea ultimă, aceea de a capta ceea ce aparent nu poate fi captat, nu doar „clipa“ teatrului, ci, mai dificil încă, cea a operei… a marilor spectacole lirice puse în scenă de Andrei Șerban. Dar încercarea e un test, un test de curaj și, totodată, de frustrare: să trăim cu ceea ce ne scapă din viață, și totuși să-i căutăm parțiala conservare. Privind aceste imagini elegante și poetice din spectacole pe care le-am văzut și iubit mă consolez, căci recunosc splendida lor emblemă vizuală pe fondul muzicii pe care o port în mine, ce răsună încă în inimă… Cartea aceasta furnizează un ajutor binevenit pentru noi azi, dar și mai mult pentru cei care vor dori să se peregrineze cândva, mâine sau mai târziu, în lumea lui Andrei Șerban. Ea e ghidul lor fermecat, ca flautul lui Pamino. Și Mihaela îl însoțește. Îi urmez sunetele și avansez pentru a descoperi, dincolo de opere, marca identitară a lui Andrei Șerban.” George Banu
Andrei Șerban este regizor de teatru și operă pe scenele lumii, director al Oscar Hammerstein II Center
for Theater Studies la Columbia University din New York City, unde este și profesor de teatru. Este autor al cărților O biografie, apărută în două ediții la Editura Polirom, Călătoriile mele în teatru și operă, Editura ICR, Cehov, Shakespeare, Bergman văzuți de Andrei Șerban, cu fotografii de Mihaela Marin, Editura ICR. La Editura Nemira s-a publicat în 2013 volumul Cartea atelierelor, un proiect al Academiei Itinerante Andrei Șerban.
De la primul album, Dorian Gray (2005), Mihaela Marin s-a impus ca fotograf al artelor vii. Au urmat
Hamlet Machine (2007, Editura Nemira), Faust (2008, Editura Nemira), Cehov, Shakespeare, Bergman văzuţi de Andrei Șerban (2012, Editura Institutului Cultural Român). A avut numeroase expoziții personale la New York, Paris, Roma, Berlin, Avignon. În anul 2006 a expus la Bruxelles în cadrul festivității organizate cu ocazia integrării României în UE.Colaborează cu numeroase teatre, opere, edituri și reviste din țară și străinătate (Alternatives Théâtrales, Teatrul azi, Dilema Veche).