Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Atelierul Philemon #5: despre visele prevestitoare de moarte, în viziunea Mariei-Louise von Franz

07.05.2015 @ 7:00 pm - 9:00 pm

Visele şi moartea! Iată subiectul următorului Atelier Philemon cu numărul 5 de joi, 7 mai, dedicat celei mai spectaculoase cercetări semnată de Marie-Louise von Franz, cu titlul omonim, o carte-eveniment în colecţia Philemon a Editurii Nemira. Visele sunt necruţătoare şi extrem de riguroase, ele reprezintă vocea naturii care grăieşte foarte special în apropierea morţii, în tendinţa ei de a ajunge la conştientizare.

Vă invităm, deci, la o discuţie despre modul în care inconştientul îl pregăteşte pe visător pentru cel mai important rit de trecere. Ce ne spun visele despre moarte? Care este atitudinea conştiinţei şi cea a inconştientului faţă de această mare experienţă, sortită tuturor acelora care s-au născut în trup? Cum însoţesc sufletele noastre procesul Marii Treceri prin urzelile arhetipale care se fac în adâncurile nebănuite ale fiinţelor noastre?

Iată câteva întrebări la care vom încerca să răspundem la întâlnirea de joi, pe 7 mai la ora 19.oo, în acelaşi cadru primitor al Librăriei Cărtureşti Verona. Invitatele Laviniei Bârlogeanu de la această ediţie sunt Camelia Boancă, Claudia Vâlceanu şi Maria Mânzat.

Una dintre cele mai importante cărţi semnate de Marie-Louise von Franz, discipol devotat al lui Jung, Visele şi moartea. Ce ne spun visele muribunzilor explorează universul oniric al omului şi legăturile profunde ale visului cu lumile vizibile și invizibile. Visul este o călăuză și asupra lui se apleacă atent cercetătoarea, recurgând şi la instrumentele alchimiei şi antropologiei.

„Am descoperit – şi asta confirmă ceea ce Jung a spus de multe ori sau a mărturisit în anumite scrisori către apropiaţi, chiar dacă nu a făcut multe referiri în textele din operă – că inconştientul crede într-o viaţă viitoare şi că visele fac referiri clare la continuarea vieții”. Marie-Louise von Franz

„Această impresionantă cercetare despre visele care prevestesc moartea și continuarea individuării după marea trecere este un instrument excelent pentru fiecare cititor, indiferent de convingerile religioase, de profesie și chiar de vârstă, pentru că oferă instrumente capabile să contribuie la gestionarea Marii Transformări prin care ne este dat să trecem cu toţii şi poate că am trecut deja de foarte multe ori.” Lavinia Bârlogeanu

Venue

Librăria Cărturești Verona
Strada Pictor Arthur Verona 13-15
București, Romania
+ Google Map
Phone
021 317 3459
View Venue Website