Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bogdan Suceavă şi noul său roman, „Republica”, la Bucureşti

25.11.2016 @ 6:30 pm - 8:00 pm

Vineri, 25 noiembrie, ora 18.30, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45), va avea loc lansarea celui mai recent roman semnat de Bogdan Suceavă, Republica, apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.

Invitaţi, alături de autor: Ovidiu Şimonca, Theodor-Cristian Popescu
Moderează: Ema Cojocaru, Anca Moscu

În dimineaţa zilei de 8 august 1870, proclamarea furtunoasă a republicii în Ploieşti, însoţită de ocuparea cîtorva instituţii ale urbei, se transformă cu iuţeală în chermeză: la răspîntii se desfundă poloboace de vin, iar în centrul oraşului lumea petrece în sfîrîit de grătare şi muzică de taraf. În după-amiaza aceleiaşi zile, un batalion adus cu trenul pune capăt republicii. Nu există victime, iar procesul celor care au instigat la tulburări se încheie cu achitarea inculpaţilor.

Republica este o reconstituire literară a evenimentelor pornind de la o varietate de surse, între care documente din perioada procesului, memoriile lui Al. Candiano-Popescu – principalul acuzat – şi mai ales o scurtă scriere satirică, Boborul, a lui Caragiale, pe atunci tînăr copist la judecătoria din Ploieşti. În această calitate, Iancu Caragiali asistă la investigaţiile care au urmat evenimentelor şi observă că toate părţile implicate deformează realitatea. Întîmplările din timpul republicii de la Ploieşti spun multe despre viaţa politică românească, despre români ca fiinţe politice. Iar faptul că tînărul Caragiale a fost de faţă la acele scene e de o mare importanţă pentru noi toţi, căci experienţa lui de atunci influenţează pînă azi felul în care românii privesc politica şi pe politicieni.

Bogdan Suceavă (n. 1969, Curtea de Argeş). Studii în matematică la Universitatea Bucureşti şi la Universitatea Statului Michigan. Profesor în Departamentul de Matematică de la California State University, Fullerton, SUA. Membru al PEN Club West USA. Prima distincţie literară: Premiul I Nemira, în 1993, pentru nuvela Imperiul generalilor tîrzii. Autor al volumelor de proză Teama de amurg, Topaz, Bucureşti, 1990; Sub semnul Orionului, roman, Artprint, Bucureşti, 1992; Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii, nuvele (Premiul CopyRo pentru proză), Dacia, Cluj-Napoca, 2002, ed. a II-a, LiterNet, 2003; Bunicul s-a întors la franceză, istorii, T (Fundaţia Timpul), Iaşi, 2003, ed. a II-a, LiterNet, 2008; Venea din timpul diez, roman, Polirom, Iaşi, 2004, 2010, 2014, ediţie maghiară, Noran, 2009, ediţie bulgară, Paradox, 2009, ediţie engleză, Northwestern University Press, 2011, ediţie franceză, Ginkgo ed., 2012, ediţie cehă, Paseka, 2014 (cartea lunii la iLiteratura.cz în mai 2014; traducătorul cărţii, Jiři Našinec, a primit premiul Joseph Jungmann pentru cea mai bună traducere în limba cehă din anul 2014); Miruna, o poveste, Curtea Veche, Bucureşti, 2007, ed. a II-a, 2008 (Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), ediţie engleză, Twisted Spoon Press, 2014, ediţie italiană, Atmosphere Libri, 2014, ediţie slovenă, Modrijan Press, 2016; Distanţe, demoni, aventuri, Tritonic, Bucureşti, 2007; Vincent nemuritorul, roman, Curtea Veche, Bucureşti, 2008; Noaptea cînd cineva a murit pentru tine, Polirom, Iaşi, 2010 (Premiul I al Reţelei literare); Memorii din biblioteca ideală, Polirom, Iaşi, 2013; Să auzi forma unei tobe, nuvele, Millenium Press, Satu Mare, 2013; Scrisori de la Polul Est, Agol, Bucureşti, 2015. Eseul său A Medieval Mystery: Nicole Oresme’s Concept of Curvitas, scris împreună cu Isabel Marie Serrano şi publicat iniţial în Notices of the American Mathematical Society (2015), a fost inclus în volumul Best Writings on Mathematics 2016, Princeton University Press.

În perioada 20-25 noiembrie, dar și în intervalul 16-20 decembrie 2016, Bogdan Suceavă va susține un turneu de promovare a noului său roman, Republica. Autorul va avea întîlniri cu cititorii din București – la Tîrgul Internațional de Carte Gaudeamus (20 noiembrie), precum și la Librăria Humanitas Kretzulescu (25 noiembrie); Iași – la Librăria Orest Tafrali (22 noiembrie), precum și la Clubul de lectură Alecart (la Teatru FIX, 22 noiembrie); Cluj – la Facultatea de Litere, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca (16 decembrie), dar și la Librăria Book Corner (16 decembrie); Brașov – la Librăria „Șt. O. Iosif” (20 decembrie).

Venue

Librăria Humanitas Kretzulescu
Calea Victoriei nr. 45
București, România
+ Google Map
Phone
021 313 50 35
View Venue Website