
- This event has passed.
BucharEst STudent BEST Letters Colloquia, 25-26 aprilie 2015
25.04.2015 @ 10:00 am - 26.04.2015 @ 3:00 pm

Facultatea de Litere a Universității din București, prin Centrul său Studențesc de Cercetare și Comunicare, organizează în zilele de 25 și 26 aprilie 2015 a doua ediție din seria BucharEst STudent BEST Letters Colloquia. Colocviul este organizat cu scopul de a încuraja activitatea de cercetare științifică a studenților și a masteranzilor din domeniile: filologie, studii culturale, științe ale comunicării și științe administrative.
Pe parcursul celor două zile de dezbateri, se reunesc în cinci secțiuni și șapte paneluri peste 100 de studenți din nu mai puțin de 12 centre universitare: București, Iași, Timișoara, Cluj, Sibiu, Brașov, Craiova, Galați, Suceava, Oradea, Ploiești și Pitești.
În seara zilei de 25 aprilie, de la ora 19:00, în Amfiteatrul Bălcescu (etajul 1, aripa dreaptă, Facultatea de Litere) va avea loc lansarea primului volum științific din seria BEST Letters Colloquia, ce conține lucrările premiate la ediția din 2014 a colocviului. Câștigătorii din acest an vor semna ca autori în volumul II al seriei, ce va fi lansat la ediția a III-a a colocviului, din 2016.
Centrul Studențesc de Cercetare și Comunicare, înființat în 2012 de un grup de masteranzi ai Facultății de Litere, este organizator de stagii de practică, de ateliere, de dezbateri studenţeşti și de evenimente științifice. Centrul are ca obiectiv construirea unei atmosfere propice pentru dezvoltarea profesională a studenţilor, printr-un dialog constant şi valoros cu mediul universitar și cu piața muncii.
Evenimentul se bucură de susținerea Universității din București, a sponsorului JTI România, precum și a publicațiilor: Dilema Veche, WebCultura, Studentie.ro, Igloo, Bookaholic.
Donațiile generoase de carte, pentru premii și pentru toți participanții la colocviu, au venit din partea editurilor Univers, All, Litera, Igloo, precum și din partea cadrelor didactice ale Facultății de Litere.
PROGRAM
Secțiunea STUDII LITERARE
Panel LITERATURĂ UNIVERSALĂ ȘI COMPARATĂ
SÂMBĂTĂ, 25 APRILIE
9.30-10.00 – Înregistrarea participanților (Holul de Marmură)
10.00-10.30 – Deschiderea colocviului (Amfiteatrul Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
10.30-11.00 – Prezentarea participanților la secțiuni
SALA 120, ET. 1 (aripa stângă)
CERVANTES ȘI SHAKESPEARE ÎN ANUL DON QUIJOTE
Moderatori: Gina Puică (asist. dr.) și Elena Donea (studentă)
11.00-11.20
Daria-Teodora Condor (Facultatea de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca)
Don Quijote şi Epoca de Aur sau Sensul vieţii ca ficţiune
11.20-11.40
Dragoş Stan (Facultatea de Litere şi Ştiinţe, Universitatea „Petrol-Gaze” din Ploieşti)
De la „a fi sau a nu fi” la „Fie” în Hamlet
11.40-12.00
Ioana-Alexandra Lionte (Facultatea de Litere, Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi)
Shakespeare în canonul francez : sens şi intenţionalitate în epoca „frumoaselor infidele”
12.00-12.30
Discuții
13.00-14.00 – Pauză de prânz
CLASICI AI MODERNISMULUI EUROPEAN. RELECTURI POSIBILE
Moderatori: Arleen Ionescu (prof .dr.) și Despina Jderu (studentă)
14.00-14.20
Evelina Oţelea (Facultatea de Litere şi Ştiinţe, Universitatea „Petrol-Gaze” din Ploieşti)
Recitind romanul Ulise în cheie psihanalitică
14.20-14.40
Fabiana-Maria Florescu (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Metafora spaţiului în Procesul lui Franz Kafka şi filmul The Trial al lui Orson Wells
14.40-15.00
Elenea Donea (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Nostalgia animalieră şi intertextualitatea creatoare
15.00-15.30
Discuții
15.30-16.00 – Pauză de cafea
CONCEPTE VECHI ȘI NOI ÎN „DESFĂȘURARE PRACTICĂ”
Moderatori: Catrinel Popa (lector dr.) și Fabiana-Maria Florescu (studentă)
16.00-16.20
Ana-Maria Deliu (Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca)
Mataficţiune, transficţionalitate şi lumi posibile în nuvela fantastică Nemuritorul de Jorge Luis Borges
16.20-16.40
Raluca-Andreea Ghilinţă (Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti)
Conceptul de adevăr în ficţiune în romanul Días y noches de Andrés Trapielo – analiză naratologică
16.40-17.00
Despina Jderu (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Moartea autorului se amână
17.00-17.20
Daniel Magdalen (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Distopizarea realităţii: accente orwelliene ale totalitarismului chinez. Cazul Falun Gong
17.20-17.40
Ioana-Zenaida Rotaru (Facultatea de Litere, Universitatea „Transilvania” din Braşov)
Proza lui Ian McEwan şi iubirea ca act ratat – Ispăşire, Durabila iubire şi Pe plaja Chesil
17.40-18.00
Andreea-Daniela Ţacu (Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova)
Personajul lui Ian McEwan între sentimentul de vină şi ispăşire
18.00-19.00
Discuții
19.00 – Lansare de carte: Best Letters Colloquia, vol. I/2014, Editura Universității din București, 2015 (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
19.30 – Cocktail (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
20.00 – Închiderea primei zile de colocviu
DUMINICĂ, 26 APRILIE
SALA 120, ET. 1 (aripa stângă)
DINCOACE ȘI DINCOLO DE SPAȚIUL LITERAR. INTERFERENȚE CU DISCURSURI ARTISTICE CONTEMPORANE
Moderatori: Mircea Păduraru (asist. dr.) și Daniel Magdalen (student)
10.00-10.20
Mădălina Tvardochlib (Facultatea de Litere, Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi)
Rezervaţia umană : capsula umană înainte şi după colonialism
10.20-10.40
Aurelia Dinu (Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova)
Manifestări ale terifiantului în literatură şi în societate
10.40-11.00
Iuliana-Gabriela Răducan (Facultatea de Litere, Universitatea „Transilvania” din Braşov)
Literatura ca experiment. Reprezentări grafice (şi textuale) în Maus şi Persepolis
11.00-11.20
Roxana-Andreea Târziu (Facultatea de Litere, Universitatea „Transilvania” din Braşov)
Supereroul din basm. Povestea lui Harap-Alb reinterpretată pentru o nouă generaţie de cititori
11.20-12.00
Discuții
12.00-13.00 – Pauză de prânz
13.00-14.00 – Ceremonia de premiere (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
14.00 – Închiderea colocviului
Secțiunea STUDII LITERARE
Panel LITERATURĂ ROMÂNĂ
SÂMBĂTĂ, 25 APRILIE
9.30-10.00 – Înregistrarea participanților (Holul de Marmură)
10.00-10.30 – Deschiderea colocviului (Amfiteatrul Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
10.30-11.00 – Prezentarea participanților la secțiuni
SALA 118, ET. 1 (aripa stângă)
CENTRALITATE ȘI MARGINALITATE PE SCENA LITERATURII ROMÂNE: MUTAȚII, DISLOCĂRI, REPOZIȚIONĂRI
Moderatori: Valy Ceia (conf. dr.) și Laura-Alexandra Botușan (studentă)
11.00-11.20
Luana Stroe (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Regii textuale în însemnări pe manuscrise de secol XVIII
11.20-11.40
Maria-Irina Ion (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Poetul Caragiale
11.40-12.00
Andreea Teliban (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Literatorul: un grup de presiune subdivizionară
12.00-12.20
Amalia Cotoi (Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca)
Fata vitregă a literaturii. Proza scurtă românească
12.20-13.00
Discuții
13.00-14.00 – Pauză de prânz
JOCURI, MĂȘTI, LUMI FICȚIONALE. DE LA TEORIA LA PRACTICA LITERATURII
Moderatori: George Ardeleanu (conf. dr.) și Andreea Teliban (studentă)
14.00-14.20
Snejana Ung (Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest din Timişoara)
Jocul cu măştile poeziei
14.20-14.40
Ioana Enache (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Nuvela lui Bănulescu, bilet de călătorie între lumi
14.40-15.00
Laura-Alexandra Botuşan (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Mircea Ivănescu. Ipostaze ale amintirii. Jocul cu mai multe măşti
15.00-15.20
Andreea Panciu (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Debutul lui Emil Brumaru. Receptarea critică
15.20-16.00
Discuții
16.00-16.30 – Pauză de cafea
IDENTITATE, EXIL, SUBVERSIUNE POLITICĂ ȘI LITERARĂ
Moderatori: Carmen Banta (conf. dr.) și Ioana Enache (studentă)
16.30-16.50
Irina Boboc (Facultatea de Litere, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi)
Identitate şi exil în scriitura memorialistică a lui Virgil Tănase
16.50-17.10
Corina Hagiu (Facultatea de Litere, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi)
Universul totalitar şi experienţa scriiturii în eseurile Hertei Müller
17.10-17.30
Vlad Galer (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Pretextul sunt eu
17.30-17.50
Aurora Dan (Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest din Timişoara)
Cuvântul-personaj
17.50-18.10
Ioana Ungureanu (Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti)
Sindromul de panică la Matei Vişniec. La sfârşit va fi cuvântul
18.10-19.00
Discuții
19.00 – Lansare de carte: Best Letters Colloquia, vol. I/2014, Editura Universității din București, 2015 (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
19.30 – Cocktail (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
20.00 – Închiderea primei zile de colocviu
DUMINICĂ, 26 APRILIE
SALA 118, ET. 1 (aripa stângă)
FEMINITATE, FEMINISM, „FETE VITREGE”…SAU PUTEREA UNOR DISCURSURI ALTERNATIVE
Moderatori: Simona Popescu (Conf. dr.) și Vlad Galer (student)
10.00-10.20 Andreea-Marilena Deciu (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Dreptul la replică al femeii în romanul românesc interbelic. Pânza de păianjen, de Cella Serghi
10.20-10.40 Anastasia Gavrilovici (Facultatea de Litere şi Arte, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu)
Fragilitate şi forţă în elegiile Marianei Marin
10.40-11.00 Cătălina Stanislav (Facultatea de Litere şi Arte, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu)
Figura maternă în poezia Angelei Marinescu
11.00-11.20 Simona-Gabriela Noapteş (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Nu mai am nevoie de coasta ta! sau despre cum să ne îngropăm bărbaţii. Ipostaze ale alterităţii
în noul val al literaturii feministe din România
11.20-13.00 Discuții
12.00-13.00 – Pauză de prânz
13.00-14.00 – Ceremonia de premiere
14.00 – Închiderea colocviului colocviu
Secțiunea STUDII DE LINGVISTICĂ
SÂMBĂTĂ, 25 APRILIE
9.30-10.00 – Înregistrarea participanților (Holul de Marmură)
10.00-10.30 – Deschiderea colocviului (Amfiteatrul Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
10.30-11.00 –Prezentarea participanților la secțiuni
SALA 117, ET. 1 (aripa stângă)
LINGVISTICĂ GENERALĂ ȘI STILISTICĂ
Moderatori: Isabela Nedelcu (conf. dr.) și Gina Scarpete (studentă)
11.00-11.20
Alexandru-Dragoș Bărduț (Facultatea de Litere, Universitatea din Suceava)
Limbă și mentalitate: universalii frazeologice în limbile romani[ce]
11.20-11.40
Mihaela Dimitriu (Facultatea de Litere, Universitatea Transilvania din Brașov)
Metamorfozele sensului în umorul mediatic
11.40-12.00
Alina Roiniță (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Modele de construcție poetică la Nichita Stănescu
12.00-12.20
Ana-Gabriela Zisman (Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca)
Actul de „a cere” în limbile romanice. Pragmatizarea strategiilor conversaţionale
12.20-13.00
Discuții
13.00-14.00 – Pauză de prânz
GRAMATICĂ
Moderatori: Radu Drăgulescu (lector dr.) și Alina-Georgiana Focșineanu (studentă)
14.00-14.20
Beatrice-Andreea Călin (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Utilizări actuale ale circumstanţialului de relaţie
14.20-14.40
Luciana-Cosmina Velțănescu (Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Universitatea de Vest din Timișoara)
Teorii privitoare la numărul diatezelor
14.40-15.00
Roxana Mariana Stoichițoiu (Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Universitatea de Vest din Timișoara)
Structuri predicative compuse
15.00-15.20
Gina Scarpete (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Construcții cu clasificatori în română și neogreacă
15.20-16.00
Discuții
16.00-16.30 – Pauză de cafea
VARIA
Moderatori: Oana Cenac (lector dr.) și Raluca Iftime (studentă)
16.30-16.50
Adnana Boioc, Mădălina Botez (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
O analiză acustică a sunetului i final devocalizat [i] din limba română actuală
16.50-17.10
Georgiana Pițigoi (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu)
Aspecte ale negației în poeziile lui Mihai Eminescu
17.10-17.30
Emanuel Vârdol (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Aspecte ale determinării substantivului în limba rusă. Comparații cu limba română
17.30-17.50
Arina Nicolescu (Facultatea de Litere, Universitatea din Pitești)
Tipologia conectorilor în Cronica universală a lui Mihail Moxa
17.50-18.10
Camelia Dumitraș (Facultatea de Litere și Arte, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu)
Valențe ale conectorilor textuali ca efect al interferenței text/context
18.10-19.00
Discuții
19.00 – Lansare de carte: Best Letters Colloquia, vol. I/2014, Editura Universității din București, 2015 (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
19.30 – Cocktail (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
20.00 – Închiderea primei zile de colocviu
DUMINICĂ, 26 APRILIE
SALA 117, ET. 1 (aripa stângă)
LEXICOLOGIE
Moderatori: Cristian Moroianu (conf. dr.) și Mădălina Botez (studentă)
10.00-10.20
Cristian Culiciu (Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Universitatea din Oradea)
Limbajul de lemn și tineretul comunist din România. Cazul ministrului de interne Teohari Georgescu
10.20-10.40
Raluca Iftime (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Analiză semantică și etimologică a unor cuvinte din Dumnezăiasca Liturghie și Parimiile preste an ale lui Dosoftei
10.40-11.00
Iulia Maria Juravle (Facultatea de Litere și Științele Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava)
Neologisme frazeologice și variația lor în discursul public
11.00-11.20
Alina-Georgiana Focșineanu (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Expresivitatea lexicului de origine orientală în opera Amintiri din copilărie de Ion Creangă
11.20-12.00
Discuții
12.00-13.00 – Pauză de prânz
13.00-14.00 – Ceremonia de premiere (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
14.00 – Închiderea colocviului
Secțiunea STUDII CULTURALE
SÂMBĂTĂ, 25 APRILIE
9.30-10.00 – Înregistrarea participanților (Holul de Marmură)
10.00-10.30 – Deschiderea colocviului (Amfiteatrul Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
10.30-11.00 – Prezentarea participanților la secțiuni
AMFITEATRUL BĂLCESCU, ET. 1 (aripa dreaptă)
STUDII EBRAICE
Moderatori: Simona Drăgan (lector dr.) și Mălina Gorunescu (studentă)
11.00-11.20
Silviu-Vasile Cican (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Herodium – Un rege, o cetate, un mormânt
11.20-11.40
Roxana Iuga (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Revolta Macabeilor – reper al culturii evreiești
11.40-12.00
Marcel Anghel (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Folosirea în Vechiul Testament, versiunea ebraică, a termenului Almah-Fecioară
12.00-12.20
Alin Constantin (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Antisemitismul fără evrei în România comunistă: situaţia Maramureşului
12.20-13.00
Discuții
13.00-14.00 – Pauză de prânz
DIALOGUL RELIGIILOR
Moderatori: Ioana Fruntelată (conf. dr.) și Alin Constantin (student)
14.00-14.20
Andra Maria Crăciunică (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)
Isac Peltz și schițarea orașului din cadrul orașului
14.20-14.40
Cristian Alexandru Groza (Facultatea de Istorie,Universitatea din Bucureşti)
Compromisul lui Mahound. Reinterpretări ale tradiţiei islamice din perspectiva Versetelor Satanice
14.40-15.00
Gabriela Drîmbă (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București)
Iconografia monastică răsăriteană în perioada Bizanțului timpuriu. Caracteristici și influențe
15.00-15.30
Discuții
15.30-16.00 – Pauză de cafea
NOI PERSPECTIVE FILOSOFICE. DIALOGUL TRECUT ‒ PREZENT
Moderatori: Emil Bucur (asist. dr.) și Teodora Bușagă (studentă)
16.00-16.20
Andra-Nicoleta Iliescu (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Dialectica socratică – o critică a postmodernilor
16.20-16.40
Mălina Gorunescu (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Machiavelismul astăzi. Umbra unei paradigme politico-filosofice
16.40-17.00
Emma Pustan (Facultatea de Litere, Universitatea „Babeș Bolyai”, Cluj-Napoca)
Transindividualitatea: indeterminare identitară și disponibilitate ontologică la Deleuze & Guattari
17.00-17.30
Discuții
PALIERE ALE ISTORIEI CULTURALE
Moderatori: Andrei Lazăr (asist. dr.) și Anca Pănoiu (studentă)
17.30-17.50
Teodora Bușagă (Facultatea de Litere,Universitatea din București)
Note ale istoriei europene pe portativul muzical
17.50-18.10
Iulia-Maria Câmpeanu (Facultatea de Litere și Arte, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu)
Utopia – fenomen cultural contemporan
18.10-18.30
Anamaria Creţan (Facultatea de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași)
Sexualitate şi violenţă. Construcţia socială a strigoiului în satul românesc
18.30-19.00
Discuții
19.00 – Lansare de carte: Best Letters Colloquia, vol. I/2014, Editura Universității din București, 2015 (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
19.30 – Cocktail (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
20.00 – Închiderea primei zile de colocviu
DUMINICĂ, 26 APRILIE
AMFITEATRUL BĂLCESCU, ET. 1 (aripa dreaptă)
STUDII DE ETNOLOGIE
Moderatori: Gabriel Moisa (prof. dr.), Mircea Păduraru (asist. dr.) și Gabriela Drîmbă (studentă)
10.00-10.20 Viviana Dărăbanț (Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Universitatea de Vest din Timișoara)
Oameni și povești din Vojvodina – note din primul teren
10.20-10.40 Loredana Monenciu (Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Universitatea de Vest din Timișoara)
Păpușa ca imagine a femeii în satul tradiţional. Studiu de caz: păpuşile Maicii Chiva din satul Nicolinţ, Serbia
10.40-11.00 Anca-Maria Pănoiu (Facultatea de Litere,,Universitatea din Bucureşti)
Maricica și Muzeul din deal. O muzeologie naivă
11.00-11.20
Camelia Ursachi (Facultatea de Litere și Științele Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava)
Valoarea rituală și simbolică a unui obicei legat de sărbătorile de iarnă: Ursul de paie (com. Păltinoasa, jud. Suceava)
11.20-12.00 Discuții
12.00-13.00 – Pauză de prânz
13.00-14.00 – Ceremonia de premiere (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
14.00 – Închiderea colocviului
Secțiunea STUDII CULTURALE INTERDISCIPLINARE – ARTE ȘI ARHITECTURĂ
SD-SITT/CESI
SÂMBĂTĂ, 25 APRILIE
9.30-10.00 – Înregistrarea participanților (Holul de Marmură)
10.00-10.30 – Deschiderea colocviului (Amf. Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
10.30-11.00 – Prezentarea participanților la secțiuni
SALA DE CONSILIU, PARTER (aripa dreaptă)
CINEMA, FILOSOFIE, RECEPTARE
Moderatori: Mircea Deaca (lector dr.) și Răzvan Leucea (student)
11.00-11.20
Gretta-Florentina Tonie (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Cinematografia existențialistă în opera lui Andrei Tarkovski. Nostalgia și Sacrificiul
11.20-11.40
Ioan-George Pancescu (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Arta absenței în film
11.40-12.00
Teodor Dumitrache (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Realism postmodern în filmul După dealuri, de Cristian Mungiu
12.00-12.30
Florin Călin (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Recepția publicului față de un film sau program de televiziune
12.20-13.00
Discuții
13.00-14.00 – Pauză de prânz
CREAȚIE ȘI INTERPRETARE. SPAȚIU VIZUAL, SPAȚIU TEXTUAL
Moderatori: Laura Marin (lector dr.) și Ioana Șerban (studentă)
14.00-14.20
Georgiana-Antonela Gîrboan (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Locul și jocul oglinzii în Craii de Curtea-Veche
14.20-14.40
Ioana-Antonia Pearsică (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Receptarea imaginii – proces dialogal de re-creare a imaginii
14.40-15.00
Pompilia-Georgiana Bobocel (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Începuturile artei abstracte
15.00-15.20
Andreea Leța (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Moda: artă sau kitsch?
15.20-16.00
Discuții
16.00-16.30 – Pauză de cafea
IMAGINE, INTERMEDIALITATE, SOCIETATE
Moderatori: Raluca Bibiri (lector dr.) și Greta-Florentina Tonie (studentă)
16.30-16.50
Laura Trocan (Facultatea de Litere, Universitatea din București) Performance și mindfulness în cotidian
16.50-17.10
Alexandru Mexi (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Parcul/Grădina publică – oglindă a societății urbane
17.10-17.30
Răzvan Leucea (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Reprezentare și simulare. Jocurile video
17.30-17.50
Cristian Gheorghe (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Reprezentarea copiilor și adolescenților din perspectiva statutului de minoritar
17.50-18.30
Discuții
19.00 – Lansare de carte: Best Letters Colloquia, vol. I/2014, Editura Universității din București, 2015 (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
19.30 – Cocktail (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
20.00 – Închiderea primei zile de colocviu
DUMINICĂ, 26 APRILIE
SALA DE CONSILIU, PARTER (aripa dreaptă)
MEMORIE, SPIRITUALITATE, DRAMĂ ÎN ARTE
Moderatori: Oana Boșca-Mălin (lector dr.) și Ioana Pearsică (studentă)
10.00-10.20
Gabriela Chirobocia (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Misticul în Natività mistica de Botticelli
10.20-10.40
Alexandru Iacob (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Influențele lui Guillaume Postel în opera lui Jacopo Tintoretto
10.40-11.00
Ioana Șerban (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Parabola memoriei. Rembrandt. Tarkovski
11.00-11.20
Cristina-Andreea Dobrin (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Importanța teatrului în adaptarea cinematografică Anna Karenina (regie: Joe White)
11.20-12.00
Discuții
12.00-13.00 – Pauză de prânz
13.00-14.00 – Ceremonia de premiere (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
14.00 – Închiderea colocviului
Secțiunea ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII
Panel COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE
SÂMBĂTĂ, 25 APRILIE
9.30-10.00 – Înregistrarea participanților (Holul de Marmură)
10.00-10.30 – Deschiderea colocviului (Amfiteatrul Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
10.30-11.00 – Prezentarea participanților la secțiuni
SALA 205, ET. 2 (aripa dreaptă)
DINAMICA RELAȚIILOR PUBLICE CONTEMPORANE
Moderatori: Raluca Moise (lector dr.) și Ștefania Dinu (studentă)
11.00-11.20
Angelica Bolocan (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Construcția reputației serviciilor de medicină de urgență în spațiul românesc
11.20-11.40
Oana Dughengief (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Corporate Affairs în sectorul autor. Necesitate și implementare
11.40-12.00
Ioana Oacheșu (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Content Marketing: strategie inovatoare de comunicare integrată de produs
12.00-12.20
Mădălina Oancea (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Bunul renume şi reputaţia solidă în afacerile de mici dimensiuni: Agenţiile de wedding planning
12.20-13.00
Discuții
13.00-14.00 – Pauză de prânz
FORME ALE COMUNICĂRII (INTERPERSONALE, MEDIATICE, CINEMATOGRAFICE)
Moderatori: Cristina Bogdan (lector dr.) și Gabriela Ursu (studentă)
14.00-14.20
Alina Andronic (Facultatea de Litere și Științele Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava)
Comunicare de cuplu: între afectivitate și pragmastism
14.20-14.40
Mihai Bălăceanu (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Construirea duşmanului în spaţiul audiovizual românesc. Mecanismul urii
14.40-15.00
Violeta-Andreea Bălăneanu (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Rolul reprezentării cinematografice în animația culturală
15.00-15.20
Ștefania Dinu (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
În lumea lui Sherlock Holmes. De la „povestire polițistă” la „franciză”
15.20-15.40
Claudia-Alexandra Marin (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Science-fiction: între ficţiune şi realitate
15.40-16.30
Discuții
16.30-17.00 – Pauză de cafea
ÎNTRE IMAGINE ȘI TEXT. STRATEGII PUBLICITARE
Moderatori: Olga Bălănescu (lector dr.) și Angelica Bolocan (studentă)
17.00-17.20
Giorgiana Hangu (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Aplicabilitatea practică a teoriei textului publicitar
17.20-17.40
Ana-Maria Iordănescu (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Ipostazele fantasticului în publicitate
17.40-18.00
Loredana Moldovanu (Facultatea de Litere și Științele Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava)
Probleme ale creaţiei publicitare de televiziune. Videoclipul C. Brâncuşi-CEC Bank, 150 de ani – impostură, supralicitare sau reinventarea mesajului?
18.00-18.20
Gabriela Ursu (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Familia în publicitatea românească- între iluzie și realitate
18.20-18.40
Cristina Ionescu (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Corporalitatea în afișul polonez
18.40-19.30
Discuții
19.00 – Lansare de carte: Best Letters Colloquia, vol. I/2014, Editura Universității din București, 2015 (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
19.30 – Cocktail (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
20.00 – Închiderea primei zile de colocviu
Secțiunea ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII
Panel ȘTIINȚE ALE INFORMĂRII ȘI DOCUMENTĂRII
SÂMBĂTĂ, 25 APRILIE
9.30-10.00 – Înregistrarea participanților (Holul de Marmură)
10.00-10.30 – Deschiderea colocviului (Amfiteatrul Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
10.30-11.00 – Prezentarea participanților la secțiuni
SALA 208, ET. 2 (aripa dreaptă)
ISTORIE, DISCURS ȘI CARTEA CA OBIECT
Moderatori: Cristina Popescu (conf. dr.) și Marina-Alexandra Stan (studentă)
11.00-11.20
Gabriel Chelaru (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Istoria scrisului începe în Transilvania?
11.20-11.40
Marius Deaconu (Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Universitatea din Oradea)
Implicaţiile discursurilor lui Lucreţiu Pătrăşcanu de la Cluj din iunie 1945 şi 1946 în politica şi societatea românească
11.40-12.00
Andreea Codiță (Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași)
Obiectul „carte” și funcția sa în contextul religiozității vernaculare
12.00-12.20
Adriana Antonie (Facultatea de Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării, Universitatea de Vest din Timișoara)
Revalorizarea donației ca formă de dezvoltare a colecțiilor în biblioteca școlară
12.20-13.00
Discuții
13.00-14.00 – Pauză de prânz
MARKETING ȘI NOILE MEDIA
Moderatori: Ionel Enache (prof. dr.) și Adriana Antonie (studentă)
14.00-14.20
Florentina Prisacaru (Facultatea de Litere și Științele Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava)
Comunicarea la nivelul reţelelor de socializare şi efectele acesteia asupra societăţii
14.20-14.40
Marina-Alexandra Stan (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Utilizarea rețelei sociale Facebook în bibliotecile din România
14.40-15.00
Andrei Stancu (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Strategii de atragere a utilizatorilor către serviciile oferite de structurile infodocumentare
15.00-15.20
George Toader (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Sistemele de regăsire a informațiilor. Studiu de caz: Baza de date DOAJ
15.20-15.40
Georgeta-Elena Chiriac (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
Strategii Europene ale TIC în educație. Noi(le) dimensiuni ale educației în societatea cunoașterii
15.40-16.30
Discuții
16.30-17.00 – Pauză de cafea
19.00 – Lansare de carte: Best Letters Colloquia, vol. I/2014, Editura Universității din București, 2015 (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
19.30 – Cocktail (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
20.00 – Închiderea primei zile de colocviu
DUMINICĂ, 26 APRILIE
13.00-14.00 – Ceremonia de premiere (Amfiteatru Bălcescu, et. 1, aripa dreaptă)
14.00 – Închiderea colocviului