
- This event has passed.
Cadence & Colour & Gravity – Lectura si dialog cu poeta Svetlana Carstean
02.10.2015 @ 7:00 pm - 9:00 pm

Saptamana trecuta s-a deschis in apropierea Ateneului Roman o noua galerie de arta si spatiu de evenimente culturale – The Art of Living – pe strada Georges Clemenceau nr 2. Galeria a fost inaugurata cu expozitia ”Cadence & Colour” a artistei Florentina Voichi, curator Ana Negoita.
Pornind de la tema expozitiei, Miruna Vlada va propune sa descoperiti noua locatie dar si universul literar al scriitoarei Svetlana Cârstean intr-o seara de lectura si dialog despre Cadence & Colour & Gravity.
In ultimele luni poeta Svetlana Cârstean a facut Bucurestiul mai viu, curatoriind numeroase lecturi de poezie, discutii,” intersectiile de miercuri” de la Hanul Gabroveni si finalizand de curand chiar un experiment cu 40 de poeti si 840 de versuri. A fost o gazda energica si placuta, adunand energiile creative ale scenei urbane pentru a promova proiectul Bucuresti capitala culturala europeana 2021. Si tot in acest an ea a lansat si volumul de poezie ”Gravitatie” (editura Trei) dupa 7 ani de la debutul ei in forta cu ”Floare de menghina” (ed Cartea romaneasca). Va asteptam la o seara de poezie si arta in galeria The Art of Living, vineri 2 octombrie de la ora 19.
Intrarea este libera. Volumul ”Gravitatie” va fi disponibil pentru autografe.