Am plecat repede. Am sărit peste ultimele trepte. Și am alunecat nițel la aterizare. Trebuie să ajung, urgent, acasă. Să scriu. Viața avea să reînceapă. Dar drumul e lung. Asfaltul umed, noroios. Viteza mersului, adierile vântului îmi eliberaseră, întrucâtva, fruntea. Un tânăr bezmetic printre blocuri identice, igrasiate. Aici ne retragem, în cocini de beton. Geaca foșnea. Fantaziile se contopeau. Viziunile mele înspăimântaseră continente… (Tudor Crețu)

Detalii: http://www.tracusarte.ro/?s=casete+martor