Claca de poezie se vrea o recuperare a banalității literaturii ca practică de zi cu zi: o practică a lecturii colective, a ascultării, a citirii în colectiv, a recitării, a comentariului, a spectacolului unei lecturi între oameni care nu se pricep și nici nu sunt interesați să “se priceapa”. În acest fel, prin lecturi colective, se poate ieși un pic din obișnuințele de cititori formați odată cu instituția panoptică a școlii: citirea individuală în tăcere, singuri sau în biblioteci tăcute, citirea în care textul este mult prea des citit si nu spus, văzut și niciodată auzit.

Astfel, miercuri fiecare dintre noi va avea oportunitatea de a citi în public poeziile, textele sau versurile melodiilor care ne plac. Ceva frumos, în felul în care va crede fiecare de cuviință și bând ceea ce preferă și, firește, se poate găsi la Claca. Cum aceasta va fi prima întâlnire, se va organiza și o sesiune de dezbateri în care participanții să își poată spună opiniile despre formatul si forma acestui atelier.

Literatura e formată nu numai din zecile de cuvinte publicate pe hârtie sau pe net cu și despre literatură, din comentariile critice din reviste sau de bătăile prietenești pe umăr ale prietenilor literari. Literatura e formată și din micile si marile interacțiuni sociale prin care anumite voci sunt excluse, anumite cuvinte blocate, anumite stiluri marginalizate, în timp ce anumitor grupuri li se restricționează constant accesul la “literatură” pentru că nu se pricep iar producția lor literară este desconsiderată ca “puerilă, excesivă, isterică, feminină, tezistă, de neînțeles, întunecată, lipsită de metodă, confuză”.

Atelierul de amatorism literar pornește de la ideea că practica literară poate sa fie democratizată, iar în interiorul culturii literare românești acest lucru este poate mai mult decât necesar. De la limbajul naționalist de secol XIX până la recreearea neoliberala a literaturii ca “brand de țară”, instituția literară românească a fost foarte rar preocupată cu democratizarea anumitor tipuri de producție intelectuală precum limbajul poetic, fiind în schimb foarte activă în producerea de ierarhii prin canonul său literar. Aceste ierarhii sunt vizibile mai ales în adâncirea diferențierii dintre producătorii de texte (scriitorii, eventual sindicalizați pe modelul Uniunii Scriitorilor) și consumatorii de texte (cititorii).

Scopul atelierului de amatorism literar ar fi acela de a trece peste aceste ierarhii, de merge pe marginea acestei instituții numite “literatură”, de a o ocoli bucurându-ne de producțiile ei.