Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Club de carte Litera #20 Svetlana Aleksievici „Războiul nu are chip de femeie”

23.06.2016 @ 6:30 pm - 8:00 pm

Editura Litera vă invită la o nouă ediție a clubului nostru de carte, alături de bloggerul literar Laura Câlțea.

Discutăm despre cartea excepțională a laureatei Premiului Nobel pentru Literatură 2015 – Svetlana Aleksievici – “Războiul nu are chip de femeie”.

Roman vândut în peste 2 milioane de exemplare în întreaga lume, volumul cuprinde mărturiile femeilor sovietice care au luptat în al Doilea Război Mondial.
Svetlana Aleksievici şi-a dedicat şapte ani din viaţă colectării mărturiilor unor femei care, multe dintre ele, la momentul acela erau abia ieşite din copilărie. După primele sentimente de euforie, asistăm la o schimbare radicală de ton, pe măsură ce ajungem la încercarea fatală a luptei, însoţită de partea sa de întrebări şi de suferinţă. Abandonând tăcerea în care şi-au găsit refugiul, aceste femei îndrăznesc, în sfârşit, să prezinte războiul aşa cum l-au trăit.
Al Doilea Război Mondial nu va ajunge niciodată să-şi dezvăluie întreaga grozăvie. În spatele faptelor de arme, al atrocităţilor şi al crimelor monstruoase comise împotriva civililor se ascunde o altă realitate. Aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist.
Sub semnătura Svetlanei Aleksievici, colecția Clasici Contemporani Litera cuprinde și volumele “Ultimii martori” (Poslednie svideteli, 1985), amintiri ale adulților care în vremea celui de-al Doilea Război Mondial erau copii; și “Soldații de zinc” (Ținkovîe malciki, 1989), despre experiențele soldaților sovietici în războiul din Afghanistan, cel din urmă în curs de apariție.

Vă așteptăm cu drag la discuții, biscuiți și ceai aromat în spațiul minunat de la Seneca Anticafe, patronat de semilună!

Înscrierile se fac la adresa r.enache@litera.ro. Locurile sunt limitate.

Organizer

Editura Litera
Phone
021.319.63.93
Email
info@litera.ro
View Organizer Website

Venue

Seneca Anticafe
Str. Architect Ion Mincu, nr. 1
București, Romania
+ Google Map
View Venue Website