Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Dialoguri cu scriitori români – o întâlnire cu Ioana Pârvulescu

30.04.2014 @ 7:00 pm - 9:00 pm

Imaginați-vă că ați putea călători în timp, în orice epocă, trecut sau amintire. Unde ați vrea să mergeți, ce ați dori să cunoașteți, să retrăiți sau să vedeți? Nu cred să existe un ghid mai bun pentru o astfel de călătorie decât Ioana Pârvulescu, maestra absolută a tuturor acelor „neiges d’antan” la care ne gândim cu toții din când în când, chiar și primăvara.

În luna lui aprilie, cea mai crudă, dar și una dintre cele mai frumoase, ne întâlnim așadar la „Dialoguri cu scriitori români” cu o scriitoare a cărei erudiție stăpânește peste imaginarul trecutului cu eleganță și naturalețe, atribute pe care le gândim cel mai adesea drept aparținând unor lumi apuse, la a căror vrajă încă visăm nostalgici, închipuindu-ne că pe atunci, în acel timp idilic, toate erau mai bune și mai frumoase, exista timp pentru toate și viața era acea călătorie tihnită și bine rânduită după care tot suspinăm astăzi. Ei, bine, Ioana Pârvulescu ne poate arăta, din postura de scriitoare, de cronicar literar de cursă lungă, de literat pur-sânge specializat în literatura interbelică, dar mai ales din cea de călătoare temerară prin literatură și cărți, cum să te întorci în trecut fără să uiți de prezent și cum să aduci din lumile de-atunci ceea ce am pierdut acum în viața noastră de zi cu zi.

Ioana Pârvulescu scrie, traduce, citește, predă, dar mai ales vede, vede trecutul în prezent și prezentul prefigurat în trecut, și caută, febril asemenea oricărui îndrăgostit de cărți și de semnele lor, viața autentică pe care un ochi inteligent și antrenat o descoperă în fiecare rând al unei cărți bune. Când nu scrie sau citește, predă cursuri despre literatura interbelică și arta ludicului, această cea mai serioasă dintre îndeletnicirile omenești, știut fiind faptul că joaca neluată în serios dăunează grav caracterului.

Iată cum se prezintă autoarea, întorcându-se în trecutul cel mai recent, acela al copilăriei (pline de imaginație).

În copilărie îmi doream să mă fac cosmonaut, să zbor „cu racheta“. Cu asta nu eram deloc originală, toţi copiii cu care mă jucam voiau acelaşi lucru, dar trebuie spus că, măcar, am fost constantă: am experimentat de-a lungul vieţii diverse tipuri de zbor: planorism (am pilotat singură), avion (doar ca pasager) şi parapantă. Chiar şi astăzi m-aş oferi voluntar pentru un zbor în cosmos, deşi cu mai mare teamă decât atunci. Cum o fi să ai „Un cer de stele dedesubt / Deasupra cer de stele” ?

Vă propunem o întâlnire ca o călătorie în timp, în timpul etern, viu și egal cu sine însuși al literaturii, în care nu ne plictisim niciodată și care ne învață câteva dintre cele mai importante lecții ale vieții, printre care cum să fii (și) singur cu tine însuți, printre cărți, și fericit.

Dialogul începe miercuri, 30 aprilie, de la ora 19, in ceainăria Cărturești Verona.

Ou sont les printemps, les moeurs, les gens d’antan?, ne vom întreba, poate. Răspunsurile, pe care le veți putea da și dumneavoastră, se vor găsi și în frunzele rămase pe fundul ceștii de ceai, pentru că de data aceasta ne vom întinde la vorbă sus, în ceainărie.  Întâlnirea nu va fi atât o întoarcere în trecut sau o călătorie în viitorul cărților, cât o plimbare prin prezentul mereu viu al pasiunii pentru cărți.

De data aceasta, misiunea moderatoarei Nadine Vlădescu va fi aceea de a-și stăvili propriul avânt de Indiana Jones prin lumea cărților și de a ține în frâu avalanșa de întrebări (proprii și personale, dar și ale publicului) pentru a nu o copleși pe scriitoare cu entuziasmul și bucuria întâlnirii—prin urmare,  de a nu-i propune invitatei, dintru început (adică înaintea discuției) și fără întoarcere, o evadare-călătorie sau o călătorie-evadare (foarte posibilă!) în alte lumi. Vorbim, evident, de acelea ale imaginarului dezlănțuit în care cei care citesc au norocul să-și poată găsi un loc, un drum, o vorbă bună și chiar și-o îmbrățișare cu parfum de hârtie velină, proaspăt scoasă din tipar (cine n-a tras niciodată în piept, cu nesaț și ochii închiși, mirosul de carte nouă, să îndoaie primul colțul paginii de sus), ceea ce vă dorim și dumneavoastră.

Proiectul Dialoguri cu scriitori români este inițiat și finanțat de Cărturești și are loc lunar în librăriile din București, Cluj, Iași și Timișoara. Acest demers a apărut ca un raspuns la situația pieței de carte din România care înregistrează anual un numar tot mai mic de cititori și de cumpăratori de carte, propunâdu-și să promoveze literatura și mai ales pe cei care o produc printr-o serie de întâlniri informale cu publicul. Proiectul își dorește să ajute la demararea unui dialog funcțional între edituri, librării, scriitori şi public, dar și la sincronizarea între oferta pieţei de carte şi cererea publicului și implicarea jucătorilor de pe piața de carte în demersul încurajării lecturii.

 

Venue

Librăria Cărturești Verona
Strada Pictor Arthur Verona 13-15
București, Romania
+ Google Map
Phone
021 317 3459
View Venue Website