- This event has passed.
fEstivalul de cArte şi muzică – Brașov
17.07.2014 @ 8:00 am - 20.07.2014 @ 7:00 pm
Asociaţia Culturală “Libris Braşov” organizează în Piaţa Sfatului, în perioada 17-20 iulie, Festivalul de Carte şi Muzică, ediţia a III-a.
După două ediţii de succes, Festivalul de la Braşov, a devenit reper cultural al lunii iulie. Pregătind oferte generoase, cu reduceri şi promoţii din partea editurilor şi caselor de discuri,Festivalul de Carte şi Muzică s-a remarcat prin numărul participanţilor, al vizitatorilor şi al oaspeţilor de seamă care a crescut de la an la an.
Anul acesta, vor fi peste 30 de standuri cu cărţi din diverse domenii (literatura universală şi română, ştiinţe economice, psihologie, terapie familială şi de cuplu, dezvoltare personală, sănătate şi nutriţie, spiritualitate, business, cărţi pentru copii, cărţi în limbi străine
Abundenţa editorială şi discografică reunită în cadrul festivalului va fi dublată şi în acest an de numeroase lansări, recitaluri şi, desigur, de spectacole. Vor fi prezenţi pe scena festivalului: Alexandra Fits şi Guido van de Meent (Olanda), Daggu Project (Germania), Marius Baţu, Silvan Stâncel, Cvintetul Anatoly, Cvartetul Hypnotique, Ovidiu Purdea Somes, Rodica Pop Seling, Lucia Potra, Maria Butilă, Aurelian Suciu, Daniel Rosalim, Roxana şi Septimiu Pop, Rodica Stan, Ioana Bozga etc.
Ca un element inedit anul acesta, Asociaţia Culturală “Libris Braşov” a invitat zece tineri artişti, participanţi în Tabăra de Chitară ACUSTIC LIVE MUSIC CAMP 2014 să cânte pe scena importantului eveniment din Piaţa Sfatului.