Date despre volumul ”Hristofor: chipurile unui sfânt fără chip”: 170 de reprezentări vizuale românești ale sfântului investigate în cadrul cărţii, la care se adaugă alte 500 din Europa; 13 ani de cercetare; peste 1000 de locaşuri de cult românești vizitate și 500 europene; manuscrise şi tipărituri vechi cu alfabet chirilic ale vieții sfântului transcrise cu alfabet latin și interpretate; identificarea afinităților dintre credințele populare românești și cele occidentale.

Poveste

Ziua Sfântului Hristofor – 9 mai (Biserica Ortodoxă);
Originea numelui : Hristofor = purtător de Hristos;
Sfântul Hristofor este protectorul călătorilor şi apără oamenii de o moarte subită;
Sfântul Hristofor are în România 11 înfățișări. Cele mai populare sunt: cea de om cu cap de câine, om cu cap de miel, uriaş cu chip de om care îl poartă pe Iisus pe un umăr şi un tânăr cu un cap de câine într-un vas;
Explicaţiile acestor reprezentări:
– Cap de câine (povestea canonică regăsită în Vieţile Sfinţilor): înainte să devină mucenic, Hristofor (Reprob/Reprov pe numele lui dinainte de convertire) era un chinocefal, făptură cu chip de câine. El s-a rugat la Dumnezeu să fie dăruit cu glas uman, pentru a putea propăvădui credința creștină; în cele din urmă a fost luat prizonier de romani şi a murit ca martir, fiind decapitat ;
– Cap de miel/câine (legendă populară): Reprov era un tânăr foarte frumos de care se îndrăgosteau toate fetele; dorind să-și dedice viața lui Dumnezeu s-a rugat să-i fie schimbat chipul pentru a nu mai ispiti; a primit un cap de miel/câine;
– Uriaş (reprezentare care descinde din Legenda de Aur, o culegere occidentală celebră de vieți de sfinți): Reprov transporta oamenii prin apă de pe un mal pe altul; cum l-a purtat şi pe Iisus prin apele unui râu periculos, a dobândit binecuvântarea divină, devenind Hristofor;
– Căpcăun: există şi o variantă de reprezentare cu partea dreaptă a feţei canină, cu bot prelung si dinţii ascuţiţi, iar cea din stânga umană. Explicaţia se găseşte în legendele din sud-estul Europei care afirmă despre căpcăuni că aveau un obraz de om şi altul de câine, reuşind astfel să urmărească oamenii după miros.

Din carte : “Dacă, în textul canonic, barbarul „neputând grăi omenéşte” se roagă să primească glas, în legenda populară, tânărul frumos se îndepărtează de condiția umană prin împlinirea rugăciunii. Se îndepărtează numai formal, căci şi trecerea de la monstruos la umanitate (chinocefalul devenit retor) şi cea de la umanitate la monstruos (tânărul ajuns pe jumătate miel, adică o fiinţă hibridă) converg în finalitatea sfinţeniei: evadarea definitivă din păcat. Părăsirea unui chip în favoarea altuia echivalează cu fuga de expunere a matricei identitare la care sfântul consimte în imanent.”

Despre autoare
Silvia Marin-Barutcieff este lector doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din București. A susţinut cu distincţia Magna cum laudae teza de doctorat cu titlul Hagiografia între text şi imagine(2007); Co-editor împreună cu Andi Mihalache al volumului De la fictiv la real, Imaginea, imaginarul, imagologia, Universitatea A. I. Cuza din Iaşi, 2010; co-organizator al celei de-a XIV-a Conferinţe Europene a Dansurilor Macabre şi a Artei macabre în general, Sibiu, 2010 (co-editor al volumului conferinţei, alături de Cristina Bogdan). Are o experienţă de peste un deceniu de cercetare dedicată iconografiei româneşti şi europene, precum şi relaţiei dintre text şi imagine (peste 35 de studii publicate în volume academice şi reviste ştiinţifice). Domenii de interes: transfer cultural prin iconografie, alteritatea religioasă, alteritatea etnică, hagiografie, naţionalism în artele vizuale.