Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Întâlnire cu Ohara Donovetsky: „Casting pentru ursitoare”

25.06.2018 @ 7:00 pm - 8:30 pm

Luni, 25 iunie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc lansarea romanului Casting pentru ursitoare, de Ohara Donovetsky, apărut de curînd în colecția „Ego.Proză” a Editurii Polirom.

Vor vorbi, alături de autoare:

Ioana Bâldea-Constantinescu

Bianca Burța-Cernat

Adina Dinițoiu

Va modera: George Onofrei

„Am simţit că personajele din Casting pentru ursitoare se scriu singure în mintea mea. O mare bucurie. Întîi am simţit-o pe Haia. Într-o zi de marţi, bineînţeles. În alta, pe Mira. Pe Lenca, în restul timpului. Asta cînd nu m-am gîndit la Marie Curie, la Greta Garbo sau la Maria Kazimiera. Am scris din dor de oameni iubiţi sau de locuri dragi. Şi cu un mare apetit pentru viaţă, cu toate spaimele şi cu visurile ei. Povestea se adresează celor care cred, cu un gînd năstruşnic, că toate văzutele şi, mai ales, nevăzutele se leagă, că ar exista, aşadar, spectaculoase simetrii şi sincronicităţi, dar şi celor care, dimpotrivă, cred în jocul întîmplării şi al coincidenţei nesemnificative. În carte şi dincolo de ea, peste limitele puterii noastre de înţelegere.” (Ohara Donovetsky)

Ohara Donovetsky (n. 1969) este absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti (1994), secţia română-germană. Are un masterat în Literatură Comparată şi Teoria Literaturii (1995) şi un doctorat în filologie la Universitatea din Bucureşti, cu teza Forme şi valori ale verbului în graiurile munteneşti (Editura Academiei, 2008). Din 1997 este profesor titular la catedra de limbă şi literatură română a Colegiului Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti. A publicat Gramatica limbii române ca o poveste (Editura Corint, 2013) şi Bacalaureat la limba română (Editura Corint, 2014). A participat la elaborarea şi prezentarea lecţiilor de limbă română din cadrul programului TVR2 „Cu 2 treci BAC-ul”, proiect destinat pregătirii elevilor pentru examenul de bacalaureat la nivel naţional (2013). A publicat Învăţăturile Oharei pentru elevii săi, o carte de bio-ficţiune, în 2012.

Venue

Librăria Humanitas de la Cişmigiu
Bld. Regina Elisabeta, nr. 38
București, Romania
+ Google Map