#PoetryMatters, așa că, iubitori de poezie, vă invităm la o întâlnire cu poeții proaspăt publicați în colecția #Vorpal.

Vor fi prezenți Tara Skurtu („Jocul de-a amiba”), Andra Rotaru („Tribar”) și Mihai Ignat („Frigul (elegie)”), alături de invitații Paul Cernat și Răzvan Țupa. Întâlnirea va fi prezentată de coordonatoarea colecției, Svetlana Cârstean.

Un tribar prin care frigul se joacă de-a amiba. ? Trei autori care propun experiențe/experimente poetice extrem de diferite, de o frumusețe aparte.

? „Jocul de-a amiba” – Tara Skurtu
„Zâmbetul meritat şi câştigat al supravieţuirii şi prevestirii; o minte de înaltă tensiune, care gândeşte în imagini; durere sinceră; o ireverenţă care se ridica deasupra convenţiei către o reală, neîmblânzită intuiţie a sacrului; dragostea, cu toate pedepsele şi bucuriile sale. Cu aceste calităţi, antrenantele poeme ale Tarei Skurtu din Jocul de-a amiba ne oferă o viziune a lumii noastre familiare, transformate de posibilitate. Poemul care da titlul colecţiei este compact, o parabolă amuzantă a imaginaţiei antrenate de necunoscut şi bucuroasă să întâlnească ce nu poate fi cunoscut.“
(Robert Pinsky)

? „Tribar” – Andra Rotaru
„«Se iese din rană încet», spune Andra Rotaru în acest poem derutant, care amestecă temperaturile, speciile, corpurile între ele, în acest text atipic, că o specie nouă postapocaliptică, pe corpul căreia se mai văd încă rănile vechi, nişte tatuaje din citate şi amintiri. Tribar ar putea fi considerată o carte-experiment şi doar atât, dacă peste, printre şi dintre nenumăratele straturi ale cruzimilor corporale şi textuale, ale intertextualităţii perfect tehnice şi perfect stăpânite, nu s-ar auzi vocea unui copil care scânceşte întruna după căldură, după atingere, şi pentru care singură alinare e mirosul de lapte al propriilor genunchi. Despre cât de greu şi lent se iese din rană e Tribar.“ (Svetlana Cârstean)

❄ „Frigul (elegie)” – Mihai Ignat
„Expresia cea mai pregnantă a corporalităţii virează hipnotic înspre pictograme de o frumuseţe stranie, dintr-o scriere necunoscută. Un flux al memoriei care rămâne până la capăt insuportabil de liber. Ceea ce, la început, resimţim că asociere paradoxală, se preface, subtil, într-un aleatoriu narcotic, într-un jazz în egală măsură cerebral şi senzual. Dar fluxul memoriei nu este, aici, o simplă tehnică, ci un exerciţiu de supravieţuire în contextul entropiei insidioase ce pare să împingă lumea spre moarte termică. Iar aceste eforturi de salvare degaja, vă vine să credeţi?, cea mai pură şi totodată cea mai carnală poezie de dragoste. Acest volum ne dovedeşte că dramaturgul Mihai Ignat (unul dintre cei mai importanţi ai României de astăzi) şi, iată, din nou, revenind în forţă, poetul Mihai Ignat, ies amândoi învingători.“ (Caius Dobrescu)