Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Întâlnire cu scriitoarea Cristina Andrei

19.06.2018 @ 5:00 pm - 6:00 pm

Vă invităm marți, 19 iunie, de la 17:00, la Facultatea de Litere (sala Gheorghe Crăciun), la o întâlnire cu scriitoarea Cristina Andrei, autoarea cărții „Matriarhat”, apărută în colecția de literatură română contemporană n`autor. 

Povestim împreună despre cele opt povestiri din carte alături de Adrian Lăcătuș și Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor. 🙂

Opt povestiri și opt personaje feminine foarte diferite sunt surprinse în acest volum, fie în zona lor de intimitate – dragoste, căsnicie, familie –, fie în viața lor socială și profesională.

Oricare este povestea lor – o fată din flori ajunsă orfană, o cântăreață al cărei destin este schimbat definitiv de o tentativă de viol la sfârșitul unei nunți, o jurnalistă influentă, a cărei încredere în sine este știrbită de revolta bruscă a soțului –, toate vorbesc, într-un fel sau altul, despre societatea contemporană definită prin relaţia femei–bărbaţi şi a raporturilor de putere sau de supunere (pre)stabilite între ei.