De Ziua Internațională a Poeziei, miercuri, 21 martie, o avem invitată la Intersecții pe poeta Simona Popescu, în cadrul unei întîlniri care continuă seria conferințelor deicate poeziei. Simona Popescu este profesoară la Facultatea de Litere din București, predă avangardism și experimentalism, ea este cea care ne-a dat cărți fundamentale pentru evoluția poeziei românești din ultimele decenii: „Juventus și alete poeme” în 1994, „Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie”, în 2006, dar și cartea despre Gellu Naum, „Salvarea speciei”, tot o pledoarie poetică. Simona Popescu este de asemenea autoarea „Exuviilor”, o carte atipică de proză, care a sedus și continuă să seducă generații după generații de cititori și cititoare, o carte care a inclus-o pe Simona Popescu în manualele școlare de limba și literatura română. 

„Poezia e, pentru mine, înainte de orice, un mod de a te situa în lume, pe o direcţie, o percepţie specială a lumii şi a propriei tale vieţi. O au copiii, o au unii adolescenţi, unii iubitori de frumos, de… interesant. E un simţ foarte complicat şi deschis multor experienţe. Poezia (nu doar scrisul de poezii) îţi dă un fel de demnitate, foarte legată de ceea ce numim libertate.
Peste o mie de ani, poezia o să arate la fel, aşa cum arăta şi acum o sută, o mie de ani chiar! Mie, unii poeţi din secolele trecute mi se par poeţi din viitor. Se vor schimba realităţile, nu şi oamenii. De fapt, nu ne-am schimbat prea mult de-a lungul timpului. Împreună, am ajuns foarte departe. Nu ştiu dacă e bine sau e rău. Cred că e şi bine, şi rău. Poezia e pentru omul singur cu el. El nu se schimbă!”
(Simona Popescu)