- This event has passed.
Întîlnire cu Ioan T. Morar şi „Cartea de la capătul lumii”
28.10.2015 @ 7:00 pm - 9:00 pm
Miercuri, 28 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45), Ioan T. Morar va avea o întîlnire cu cititorii prilejuită de apariţia volumului Cartea de la capătul lumii. La un pas de Paradis: două luni în Noua Caledonie şi o săptămînă în Vanuatu (Polirom, 2015, disponibil şi în ediţie digitală).
Autorul va susţine o sesiune de autografe, iar amfitrionul serii va fi Cristian Pătrăşconiu.
„«Fericit cel care, ca Ulise, a călătorit în jurul pămîntului», spune un faimos vers. Ei bine, Ioan T. Morar a reuşit o performanţă care, la rîndu-i, ar trebui să-şi găsească homerul: el a călătorit la capătul lumii! A locuit vreme de două luni într-un paradis de o paralizantă frumuseţe, «o frumuseţe care se risipeşte în gol», după cum o defineşte autorul, încercînd să înţeleagă alteritatea absolută.
Cartea de faţă e o fabuloasă dare de seamă a unui timp suspendat, a scufundării într-o lume în care cutuma reprezintă încă principala forţă de organizare a vieţii cotidiene şi în care ritualurile străvechi (de la canibalism la geometria ascuţită a dansurilor civilizaţiei kanak) amintesc de strămoşii aflaţi la doar o aruncătură de suliţă.
Ioan T. Morar a surprins Noua Caledonie într-un moment în care, sub presiunea vremii, se pregăteşte să sară – şi o face cu graţie de felină tropicală – din lumea arhaică în cea postmodernă. Probabil că peste cîţiva ani paradisul neocaledonian va fi doar o amintire. Pînă atunci, să ne bucurăm alături de scriitorul care, departe de lumea dezlănţuită, a avut norocul să trăiască două luni ca-ntr-un haiku boreal despre scoici, cocotieri, infinite plaje cu nisip alb şi-o linişte de început de lume.” (Mircea Mihăieş)
Ioan T. Morar (n. 13 aprilie 1956, Şeitin, judeţul Arad) a absolvit în 1981, ca şef de promoţie, Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara, secţia română-franceză. În perioada 1981-1986 a fost profesor de limba şi literatura română la Liceul Industrial „Textila” din Lugoj. Din 1987 devine redactor al revistelor Viaţa studenţească şi Amfiteatru. După 1989 lucrează la Cuvîntul şi Alianţa Civică. În 1990-1991 este redactor-şef la „Varietăţi”, TVR, de unde pleacă prin demisie. Este membru fondator al Academiei Caţavencu. Din toamna anului 2004 pînă în 2009 este şi senior editor la Cotidianul. A realizat mai multe emisiuni de televiziune, activînd, pînă în 1996, în grupul Divertis. În 2010 a fost numit consul general la Marsilia, funcţie din care a fost schimbat în 2012. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele de versuri: Vară indiană (Albatros, Bucureşti, 1984; volum distins cu premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor), Fumul şi spada (Cartea Românească, Bucureşti, 1989), Şovăiala (Brumar, Timişoara, 2000; volum distins cu premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor), Neruşinarea (Brumar, Timişoara, 2003) şi Paloarea (Brumar, Timişoara, 2010). Poeziile sale au fost traduse în engleză, franceză, polonă, spaniolă şi maghiară, în antologii şi reviste culturale. La Editura Polirom a mai publicat Lindenfeld (ed. I, 2005; ed. a II-a, 2006; ed. a III-a, 2013; roman distins cu Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi) şi Negru şi Roşu (2013; roman nominalizat la Premiul „Cartea anului 2013” acordat de revista România literară).