Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

KILIPIRIM, cel mai important târg de carte cu discount, va avea loc săptămâna viitoare la Galeria Dalles

19.03.2014 @ 10:00 am - 23.03.2014 @ 8:00 pm

• Kilipirim, ediţia de primăvară din acest an: 19-23 martie, zilnic între orele 10.00 şi 20.00. Intrarea este liberă
• Organizat în centrul capitalei: Galeria Dalles
• Discounturi substanţiale la standul fiecărei edituri
• Evenimente dedicate iubitorilor de carte – la parterul Galeriei Dalles / Cărti şi produse ezoterice, la Festivalul de Spiritualitate şi Terapii Complementare „A Noua Dimensiune” – la etaj

În mai puțin de o săptămână, în capitală va debuta o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount din România: KILIPIRIM.
Organizat în cadrul Galeriei Dalles, în perioada 19-23 martie 2014, zilnic între 10.00 şi 20.00, KILIPIRIM reprezintă o ocazie unică pentru iubitorii de carte din Bucureşti de a achiziţiona cărţi cu reduceri substanţiale din oferta celor mai importante edituri autohtone. Humanitas, Rao, Curtea Veche, Polirom, Cartea Românească, Nemira, Trei, Litera, Orizonturi, Univers, Corint, Herald, Aramis, Girasol, House of Guides, Vivaldi, Prut sunt doar o parte dintre editurile care vor avea standuri în cadrul KILIPIRIM. Fiecare expozant practică, la Kilipirim, reduceri substanţiale de preţuri, de până la 80%.

Aşa cum v-am obişnuit în fiecare primăvară, Kilipirim vă aşteaptă, între 19 și 23 martie, la Galeria Dalles, cu oferte noi de carte pentru toate vârstele. Pentru a doua oară în istoria târgului nostru, vom avea şi un calendar de evenimente, gândite pentru toate gusturile. Romanul de dragoste, literatura română contemporană, astrologia, bestseller-uri nou apărute la noi sunt doar câteva dintre temele din programul de evenimente. Prietenii noştri nu trebuie decât să facă o plimbare la Kilipirim şi se vor convinge din nou că, la acest târg de carte, literatura bună nu e un lux.” (Louisa Udrescu, organizator)

Pe parcursul celor cinci zile de Kilipirim, organizatorii le propun cititorilor o serie de evenimente dedicate atât copiilor, adolescenţilor, cât şi cititorilor cu experienţă: de la evenimente care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la evenimente dedicate celor interesați de cărți de popularizare.

La etajul Sălii Dalles, în cadrul Festivalului de Spiritualitate şi Terapii Complementare „A Noua Dimensiune”, vizitatorii vor putea achiziţiona cărti şi produse ezoterice sau pot participa la programul permanent de conferinţe pe teme generale de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătăţire a calităţii vieţii.

Lansat în 2005 şi ajuns la cel de al IX-lea an de existenţă, KILIPIRIM este unul dintre cele mai populare proiecte dedicate cărţii din capitală, nelipsit din agenda culturală a tuturor iubitorilor de carte.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi:
http://www.dallesrevolution.ro/
pagina de Facebook a Kilipirim: https://www.facebook.com/pages/Kilipirim-targ-de-carte-cu-discount/521533497941684

Parteneri media: BeWhere!, Bookiseala, Semne bune, Bookaholic, Literatura de azi, Filme și cărți, Observator cultural, Cooperativa urbană, 121.ro, Studenție.ro, Bună dimineața, București!

Venue

Sala Dalles
Bvd. Nicolae Balcescu nr.18
București, 010052 România
+ Google Map
View Venue Website