Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Lansare de carte: „7 sau Grupul”, de Gabriel Drăgan

18.12.2015 @ 6:00 pm - 8:00 pm

Vineri, 18 decembrie 2015, la ora 18, Editura Tracus Arte vă așteaptă în librăria Open Art din Pitar Moș nr. 12 pentru a-l cunoaște pe autorul romanului „7 sau Grupul”, Gabriel Drăgan. La lansare vor participa Ioan Groșan și George Neagoe.

Din acest roman de debut transpare sensibilitatea artistică a autorului, rezumată foarte bine de dictonul scris cu litere de tipar pe prima pagină a website-ului său: „Color is poetry”.

„7 sau Grupul” este un roman polițist inedit, în care supansul acțiunii se împletește cu lirismul descrierilor. Personajele lui Gabriel Drăgan sunt de multe ori introduse cu o fină urmă de ironie. Astfel, comisarul este „Șeful”, iar adjunctul său va rămâne „Mânzul” pe tot parcursul romanului, că, de, naratorul se simte dator să păstreze porecla pe care o folosesc apropiații polițistului atunci când i se adresează. În schimb, „Omul”, interlop care-și desfășoară activitatea pe mai multe continente, capătă la un moment dat și un nume: Davidov. Relațiile dintre personaje nu sunt ușor de deslușit, și nici statutul lor în universul ficțional din care nu lipsesc notele SF.

Gabriel Drăgan este un prozator promițător, care în prezent lucrează la alte două romane polițiste.

Details

Date:
18.12.2015
Time:
6:00 pm - 8:00 pm
Event Tags:
, , , , , ,

Organizer

Editura Tracus Arte
Phone
+40 (0) 21 223 41 11
Email
office@edituratracusarte.ro
View Organizer Website

Venue

Librăria Open Art
str. Pitar Moş nr. 12
București, Romania
+ Google Map
Phone
021 659 6608
View Venue Website