Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Lansare de carte: „De zece ori pe buze”, de Adina Rosetti

17.04.2015 @ 6:30 pm - 8:30 pm

Curtea Veche Publishing lansează un nou volum semnat de Adina Rosetti, considerată una dintre cele mai talentate scriitoare din tânăra generaţie de prozatori.

„De zece ori pe buze”, un splendid volum de proză scurtă despre copii şi copilărie adresat oamenilor mari, nu face decât să consolideze poziţia scriitoarei care, cu cinci ani în urmă, a impresionat cu romanul ei de debut, “Deadline”.

Volumul va fi lansat pe 17 aprilie la ora 18.30 la Café Verona (Str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15 – subsolul Librăriei Cărtureşti Verona). Alături de Adina Rosetti, actorii Ruxandra Coman şi Alex Ştefănescu le vor reaminti celor prezenţi de ce povestirile este bine să fie citite la orice vârstă.

Primul volum al Adinei Rosetii, “Deadline” (Curtea Veche Publishing, 2010), a fost considerat unul dintre cele mai bune romane de debut din ultimii 20 de ani, aflat acum la cea de-a doua ediție și tradus în franceză (Mercure de France, 2013). Cea de a doua carte, „Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”, apărută cu ilustrațiile Cristianei Radu, a fost premiată în cadrul galei Cele mai frumoase cărți din România, ediţia 2014, cu premiul pentru „Cea mai frumoasă carte pentru copii și tineret“. A participat la volumul colectiv “Povești cu scriitoare și copii” (2014) și predă creative writing pe înțelesul copiilor.

Intrarea la eveniment va fi liberă.

Pentru mai multe detalii: http://bit.ly/1OduXsP

Organizer

Editura Curtea Veche Publishing
Email
http://www.curteaveche.ro/
View Organizer Website

Venue

Cafe Verona Cărturești
Strada Pictor Arthur Verona 13-15
București, Romania
+ Google Map
View Venue Website