Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Lansare de carte: „Peisaje interioare”, de Corneliu Irimia

28.06.2017 @ 7:00 pm - 8:30 pm

Editura Trei vă invită miercuri 28 iunie, ora 19.00, în librăria Carturești Verona la evenimentul de lansare al cărții „Peisaje interioare” de Corneliu Irimia.

Alături de Corneliu Irimia, psihanalist, doctor în psihopatologie al Universității Paris 7 „Denis Diderot”, președintele Asociației de Consiliere și Psihoterapie Psihanalitică din București, la evenimentul de lansare vor vorbi psihanaliștii Magda Ionescu și Andrei Constantinescu. Discuțiile vor fi moderate de Victor Popescu, redactor la Editura Trei.

***

„Învăţăm prin terapia psihanalitică să ne privim cu luciditate fără să îndepărtăm automat experienţele paradoxale, contradictorii, intense, pe care, de obicei, le alungăm imediat. Ajungem să acceptăm că putem iubi şi urî în acelaşi timp o persoană ce ne este dragă, realizăm noi punţi între nobleţea sufletească şi propriul egoism. Toate acestea aduc cu ele, inevitabil, o creştere a responsabilităţii faţă de propria viaţă. Ajungem să nu îi mai acuzăm atât de uşor pe ceilalţi pentru propriul nostru destin, pentru propriile alegeri şi suferinţe” – Corneliu Irimia.

Corneliu Irimia este psiholog, psihanalist, doctor în psihopatologie al Universității Paris 7 „Denis Diderot”, președintele Asociației de Consiliere și Psihoterapie Psihanalitică din București, formator și supervizor în psihoterapia adultului, copilului și adolescentului. A mai publicat volumul „Idealizare și dragoste. Eseuri de psihanaliză” (2003).

Organizer

Editura Trei
Phone:
021 300 60 90
Website:
http://www.edituratrei.ro/

Venue

Librăria Cărturești Verona
Strada Pictor Arthur Verona 13-15
București, Romania
+ Google Map
Phone:
021 317 3459
Website:
http://librarie.carturesti.ro/