Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Lansarea romanului ”Rezervația unicornilor” la Silencio

21.03.2014 @ 7:00 pm - 9:00 pm

Vineri, 21 martie, de la ora 19, vă așteptăm la Silencio (Piata Rosetti, nr. 5) la lansarea romanului Rezervația unicornilor, partea finală a trilogiei Sânge satanic. Va fi o seară cu multe surprize – detalii în curând!

Despre Rezervația unicornilor:

“Dincolo de situaţiile comice şi de sex, drugs and rock’n’roll, Rezervaţia unicornilor are însă şi un substrat serios. Aflat la pragul de 30 de ani, M. este mai introspect ca niciodată, şi, în mod surprinzător, mai uman şi mai nostalgic. Îşi aminteşte de personaje ieşite din peisaj încă din Sânge satanic sau Ani cu alcool şi sex (Elavaca, Mache, Cofrag) şi de situaţii care i-au marcat drumul până în momentul de faţă (cum este tufişul din Vamă care înghiţea păsări). Aerul nostalgic pe care îl are M. în Rezervaţia unicornilor ne arată că personajul s-a maturizat, chiar dacă încearcă din răsputeri să rămână intact şi nepăsător la ‚decor’. Dependenţa sa cu iz de ataşament faţă de E. ar fi fost de neimaginat în Sânge satanic sau în Ani cu alcool şi sex. Tot de neimaginat ar fi fost ca M. să aibă remuşcări că nu a prins-o pe Elavaca (moartă între timp), atunci când s-a aruncat de pe masă, într-un roman precedent din trilogie. Vedem un M. emoţionat de declaraţia lui A. că îl iubeşte şi că va fi ‚bestfriendul’ lui toată viaţa, dar şi un M. emoţionat de întoarcerea în România, pe care, chiar dacă o numeşte ‚un grajd cu ură’, o consideră totuşi ‚acasă’.

Relaţia între M. şi R. este, de fapt, laitmotivul trilogiei, iar în Rezervaţia unicornilor ajunge şi ea la maturitate, ca şi personajele. Este o relaţie care transcende sexul, geloziile, relaţiile cu alte personaje. Este o legătură puternică şi durabilă, care se petrece într-un univers doar al lor, înntr-o rezervaţie a unicornilor.
‚Probabil că asta însemna să fii unicorn. Să trăieşti până când simţeai că îţi va exploda creierul, iar corpul tău se va înnegri şi se va chirci ca o hârtie arsă deasupra focului. Să nu laşi nimic pentru viitor, să consumi totul azi, aici, acum, să termini, iar a doua zi să te trezeşti în faţa unui gol pe care să-l ummpli iarăşi cu tine, cu minunăţiile minţii tale care nu avea capăt, nu avea limite, era mereu alta, era surprinzătoare şi seducătoare, pe zi ce trece mai strălucitoare, mai perversă, mai sofisticată.’

Iar dacă nu v-am convins încă, vă mai spun că citind Rezervaţia unicornilor veţi avea senzaţia că totul se petrece în timp real, iar personajele trăiesc în România actuală, alături de noi. Este ca şi cum Cristina Nemerovschi ori scrie azi şi publică mâine, ori lasă loc în text pentru a insera înainte de publicare ultimele evenimente din rubricile mondene şi de ştiri. Găsim în text patinatorii din Cişmigiu îmbrăcaţi după moda iernii 2013/2014, protestele de la Pungeşti şi Roşia Montana, divorţul Biancăi Drăguşanu de Victor Slav şi prăbuşirea avionului cu medici în munţii Apuseni. Toate acestea te fac să te întrebi dacă nu cumva M. era tipul din faţa ta la coadă la vin fiert la târgul de Crăciun din Piaţa Universităţii.
Iar dacă vreţi să aflaţi ce este Fram şi mai ales în ce constă The Fuckin’ Deal, vă invit să faceţi repede rost de un exemplar din Rezervaţia unicornilor, pentru că au cărţile Cristinei Nemerovschi un talent să dispară din librării şi să fie re-editate, ceva de groază!” (Andreea Tanase, http://semnebune.ro/2014/rezervatia-unicornilor-de-cristina-nemerovschi/#axzz2vlzVrsRX )

“Cartea asta mi-a cutremurat realitatea, mi-a dat întrebãri acolo unde aveam certitudini. Mi-a dat insomnii, temeri, angoase. Și întrebãri, nu numai despre prieteni şi Prieteni, ci şi despre mine.” (Ramona, http://suflet-visator.blogspot.ro/2014/03/rezervatia-unicornilor-o-recenzie-mult.html)

“Nu e greu de înțeles de ce M. a devenit un model pentru adolescenții care au citit trilogia Cristinei Nemerovschi. Spre deosebire de mulți alții din generația sa, el știe cum ar arăta lumea, “dacă ar fi să reînceapă.” Știe tot ce ar trebui să existe într-o lume perfectă, în care să poți respira. Iar asta nu-i deloc puțin lucru.” (Alexandru Petria)

„Curată purificare!” (Dominic Dembinski)

„Absolut genială!” (Vlad Olan)

„Trilogia Sânge satanic este viitoarea Biblie!” (Emilian Marciu)

“My dream: Sânge Satanic – infinitologie!
Why only 3 books when you can have 69 or more?” (Ioana Martin)

„Mi-a reamintit ce înseamnă să simți și cum să-ți recapeți umanitatea spunând NU.” (Mircea Ciobanu)

„Nu este o carte pe care să o arăți părinților sau despre care să poți scrie la teze. Este o carte care va face parte din tine, te va defini. Este o carte pe care o iei de mână și-i mulțumești că există.” (Mia Matei)

„Sunt nerăbdătoare să mă îndrăgostesc de un nou M.!” (Maria Mărăndoiu)

„Sânge satanic e despre toate lucrurile care contează.” (Shadows)

Rezervația unicornilor pe Facebook: https://www.facebook.com/rezervatiaunicornilor

Cartea se găsește aici: http://www.libraria.hergbenet.ro/carti/rezervatia-unicornilor-cristina-nemerovschi

Organizer

Editura Herg Benet Publishers
Email
editor@hergbenet.ro
View Organizer Website

Venue

Club Silencio
Piața Rosetti nr. 5
București, România
+ Google Map
View Venue Website