Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Lansarea romanului „Viață de vânzare“, de Yukio Mishima, în cadrul Zilelor Culturii Japoneze la Universitatea Româno-Americană

17.05.2018 @ 7:00 pm - 8:30 pm

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă joi, 17 mai, ora 19.00, în Sala Senatului – Universitatea Româno-Americană (Bld. Expoziției 1B), la lansarea romanului Viață de vânzare de Yukio Mishima recent apărut în colecția „Raftul Denisei“.

Roman-cult, apărut inițial în foileton în revista Shukan Playboy, în 1968, Viață de vânzare a fost relansat în 2015, în timpul eveni­mentelor dedicate împlinirii a 90 de ani de la nașterea lui Yukio Mishima. Noua ediție, publicată în volum, a cunoscut un mare succes, în nici două luni ajungând pe primul loc în topurile vân­zărilor de carte, iar în ianuarie 2018 postul de televiziune BS Japan a înce­put difuzarea unui serial inspirat de roman. În co­lecția „Raftul Denisei“ apare prima traducere din lume a acestei capodopere recent redescoperite.

Cartea va fi prezentată de Andreea Sion, traducătoarea romanului, Mirela Murgescu, istoric, Șerban Georgescu, coordonatorul Departamentului de Studii Asiatice din cadrul Universității Româno-Americane și Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

Eveniment organizat în parteneriat cu Centrul de Studii Japoneze „Angela Hondru“ (CSRJ-AH) în cadrul Zilelor Culturii Japoneze organizate de Universitatea Româno-Americană (17-19 mai). Accesul este gratuit în baza unei rezervări pe email pe office@csrj.ro

Viață de vânzare mi-a lăsat o impresie complet diferită față de celelalte romane ale lui Mishima. Nu are acele fraze de o frumusețe aproape înghețată cu care ne-a obișnuit. Poate și pentru că, la început, romanul a fost publicat în foileton în revista săptămânală Playboy, iar povestea în sine are o tentă ludică. Personajele sunt multicolore și caricaturizate, cum nici nu te gândești că ai putea întâlni la Mishima. Însă romanului nu-i lipsesc elementele de profunzime, de exemplu, motivul pentru care personajul principal a vrut să se sinucidă: a început să vadă caracterele tipărite din pagina unui ziar prinzând viața și transformându-se în gândaci mișunători.“

Shigeaki Katō

Într-un tren, un tânăr de succes pe nume Hanio Yamada frunzărește ziarul de seară. În urma unei întâmplări kafkiene, încearcă să se sinucidă. Deși gestul lui extrem nu reușește, când se trezește pe un pat de spital are un ciudat sentiment de eliberare. Se hotărăște să-și dea demisia din slujba bine plătită în publicitate și își scoate viața la vânzare plasând un anunț. Dar cine ar dori să cumpere viața altcuiva și, mai ales, de ce? Evenimentele se succedă cu repeziciune, în scene demne de un adevărat roman polițist, cu iubiri trădate, asasini plătiți, agenții secrete, vechi cărți periculoase, otrăvuri, focuri de armă, urmăriri în noapte, incendii și femei-vampir. Dincolo de nota aventuroasă, romanul este o meditație asupra vieții și morții, pendulând între nihilism și absurd.

De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul și dramaturgul Yukio Mishima este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, se naște la 14 ianuarie 1925 la Tōkyō într-o familie de samurai și începe să scrie încă de la vârsta de 12 ani. La 16 ani debutează în prestigioasa revistă Bungei-Bunka. Pentru a-și ascunde activitatea literară față de tatăl său, adept al unei educații stricte, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității Imperiale din Tōkyō, pe care o absolvă în 1947. În 1949 îi apare romanul Confesiunile unei măști (Humanitas Fiction, 2011), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuți scriitori ai noii generații. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Sete de iubire (1950; Humanitas Fiction, 2014), Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas Fiction, 2013), După banchet (1960; Humanitas Fiction, 2015), Amurgul marinarului (1963; Humanitas Fiction, 2017), Viață de vânzare (1968; Humanitas Fiction, 2018), Soare și oțel (1970; Humanitas, 2008). Tetralogia Marea fertilității cuprinde romanele Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009), Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010), Templul zorilor (1970; Humanitas Fiction, 2011) și Îngerul decăzut (1970; Humanitas Fiction, 2012). Autor prodigios, Mishima a scris numeroase povestiri și 33 de piese de teatru. Întreaga lui viață a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie Îngerul decăzut, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.

Romanul Viață de vânzare de Yukio Mishima este recomandat de Radio România Cultural și Bookaholic.