Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Lavinia Branişte citeşte din volumul Escapada la Librăria Bastilia

07.03.2014 @ 7:00 pm - 9:00 pm

Vineri, 7 martie, la ora 19.00, la Libraria Bastilia (Piata Romana nr. 5) din Bucuresti, Lavinia Braniste va sustine o lectura publica din volumul Escapada, publicat de curind in colectia „Ego. Proza” a Editurii Polirom, si in format electronic.

Invitati: Dan Sociu, Bogdan Alexandru-Stanescu

Intruchipari ale omului modern preocupat de cariera si de statutul sau in societate, personajele Laviniei Braniste viseaza la imbogatire si recunoastere sociala, uitind de familie si de cei apropiati. De multe ori insa, munca pina la epuizare, obsesia pentru propria imagine si indepartarea de prieteni pot avea consecinte nebanuite.

Fiecare text al Escapadei reda, subtil-ironic, imaginea mult amplificata a unei probleme provocate de stilul de viata actual. Munca intr-o mare companie, lumea universitara, intimplari marunte sau relatii esuate devin puncte de plecare pentru povesti cu tilc, pline de farmec, al caror final este de multe ori lasat in voia imaginatiei cititorului.

„Lavinia Braniste scrie bine. Orice subiect ar aborda, oricit de minimalista ar fi situatia descrisa, senzatia predominanta a cititorului este placerea de a citi. Primeaza naturaletea scriiturii, sare in ochi inteligenta autorului, iar frustrarea transmisa este rezultatul unor conflicte foarte bine construite. Lavinia Braniste se va impune foarte repede ca unul dintre cei mai buni autori de proza scurta din literatura noastra actuala. Eu nu prea am indoieli legate de previziunea asta. Ar mai fi, insa, pericole precum incalzirea globala, guvernul Ponta, Antonescu, Basescu, viata in sine…” (Bogdan Alexandru-Stanescu,Observator cultural)

Lavinia Braniste s-a nascut in 1983, la Braila. A studiat limbi straine la Cluj-Napoca si Bucuresti. A debutat in 2006 cu volumul de poezii Povesti cu mine (Paralela 45), dupa care a urmat un volum de proza scurta, Cinci minute pe zi (Casa de Pariuri Literare), in 2011.

Anul acesta se implinesc 10 ani de cind Editura Polirom a lansat colectia „Ego. Proza”, coordonata de Lucian Dan Teodorovici, o colectie menita sa propuna cititorilor cit mai multi scriitori tineri, prozatori care sa va poata convinge ca nu sint cu nimic mai prejos decit autorii consacrati.

In prezent, colectia „Ego. Proza” cuprinde 116 titluri, multe dintre acestea premiate si traduse in strainatate, dar si reeditate in alte colectii prestigioase ale Editurii Polirom („Fiction Ltd” sau „Top 10+” ).

Lista titlurilor editate in „Ego. Proza”, aici.

Details

Date:
07.03.2014
Time:
7:00 pm - 9:00 pm
Event Tags:
, , , , ,

Organizer

Editura Polirom
Website:
www.polirom.ro

Venue

Bastilia Librarium
Piața Romană nr. 5
București, Romania
+ Google Map
Website:
http://www.librariumgrup.ro/