Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Lectură publică la Cărturești Verona: Andrei Dosa, ”American Experience”

15.10.2013 @ 7:00 pm - 8:00 pm

Marţi, 15 octombrie, la Cărtureşti Verona (ceainărie), Andrei Dósa va citi poeme din cel mai recent volum al său, American Experience, apărut de curînd la Editura Cartea Romanească, şi în ediţie digitală.

Invitaţi: Luiza Vasiliu, Marin Mălaicu-Hondrari

American Experience este inspirat de cele patru luni în care Andrei Dósa a muncit şi a călătorit prin Statele Unite şi încearcă să surprindă sistemul american văzut prin ochii unui est-european. Manuscrisul cuprinde trei cicluri de poeme: American Experience (scris în timpul şederii în Statele Unite), Ultimul party cu americani, respectiv Nueva York, acestea două fiind scrise după revenirea în ţară.

„Matur încă de pe acum, el evită toate posibilele capcane ale influenţelor. Nu se lasă acaparat. Nu admiră mai mult decît este cazul. Cel mult, e atent. Nu împrumută. Nu imită. Are tot ce-i trebuie ca să-şi permită să scrie poezia pe care vrea s-o scrie.” (Cosmin Ciotloş)

„Aşezat în epicentrul principalelor tendinţe ale poeziei tinere din ultimii ani, Andrei Dósa are toate datele unui poet de vîrf, apt să ridice miza la cote greu accesibile majorităţii congenerilor.” (Paul Cernat)

Andrei Dósa s-a născut la 7 februarie 1985, în Braşov. A absolvit cursurile masterului de Inovare Culturală (care se numea anterior master de Scriere Creatoare) din cadrul Facultăţii de Litere din Braşov. A debutat cu volumul Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit, Editura Tracus Arte, 2011 (Premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu”). A colaborat cu revistele Poesis InternationalAstra şi Corpul T.

 

Venue

Librăria Cărturești Verona
Strada Pictor Arthur Verona 13-15
București, Romania
+ Google Map
Phone
021 317 3459
View Venue Website