Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Lectură simultană în 10 localuri din Centrul Vechi, la Noaptea de septembrie

30.09.2014 @ 6:00 pm - 6:30 pm

Marţi, 30 septembrie, începând cu ora 18:00, va avea loc „Noaptea de septembrie”, cea de-a noua ediţie a Nopţilor macedonskiene, seria de evenimente itinerante dedicate împlinirii a 160 de ani de la naşterea scriitorului Alexandru Macedonski.

Evenimentul se va desfăşura simultan pe terasa a 10 localuri din Centrul Vechi, situate pe străzile Gabroveni şi Covaci: Bazaar, Berăria Nenea Iancu, Biutiful, Brown Jazz Pub, Delicii, Fire Club, Mojo, Rehab, Thomas Antiques şi 1974 Nişte domni şi fiii. 

Spre surprinderea trecătorilor, aproape în fiecare terasă se va citi din literatura lui Alexandru Macedonski, iar organizatorii estimează participarea spontană a unui public format din peste 200 de persoane.

Cu o experienţă vastă în artele spectacolului în aer liber, teatru de improvizaţie sau teatru experimental, cei 10 actori care s-au alăturat demersului vor citi timp de aproximativ 15 minute o selecţie de texte din opera lui Alexandru Macedonski.

Cei 10 actori sunt: Adrian Ciglenean, Andreea Roxana Neagu, Bogdan Bran, Cristi Constantinescu, Conrad Mericoffer, Dan Murzea, Delia Riciu, Diana Croitoru, Mircea Anghel şi  Ruxandra Coman.

„Noaptea de septembrie” va reuni, într-un spectacol de lectură simultan, o selecţie de texte prin care se va urmări evidenţierea caracterului inovator şi experimental al literaturii lui Alexandru Macedonski.

strada covaci

Strada Covaci azi (sursa: Bucuresti Optimist)

Irina Macedonski: „Am ales să ne întâlnim de această dată în cafenelele şi localurile din Centrul Vechi al Bucureştilor pentru a aduce un omagiu serilor literare şi cenaclurilor care au existat şi s-au manifestat în perioada dintre cele două secole, al XIX-lea şi XX. La acele întâlniri literare din cafenele a apărut, de fapt, literatura română modernă.”

Mihai – Daniel Gheorghe: „Macedonski a reuşit sa creeze în jurul personalităţii sale un cenaclu, o revistă şi o societate, «Literatorul», unde erau încurajate tinerele talente scriitoriceşti ale Bucureştiului, precum George Bacovia sau Tudor Arghezi. Întrunirile se desfăşurau într-un cadru relaxat, boem, de cafenea şi, de cele mai multe ori, erau continuate acasă în locuinţele poetului. Se discuta viaţa literară a societăţii franceze, aveau loc discuţii despre inventică, ştiinţă, într-un mediu favorabil de socializare şi schimb de idei, iar tinerii scriitori ai epocii, încă nedebutaţi, nu aveau un context mai favorabil al afimrării decât revista şi cenaclul conduse de Alexandru Macedonski.”

Cafeneaua terasă Oteteleşeanu

Cafeneaua terasă Oteteleşeanu (sursa: Descoperă)

„Cu «Nopţile macedonskiene» am încercat sa redăm imaginea unui scriitor ce pare azi cu mult mai interesant decât o poate spune manualul de Bac, evitând să-l canonizam, ci, mai degrabă, să «revitalizăm» literatura sa; a scris SF, scenariu de film, articole de direcţie şi de estetică literară scrise cu 50 de ani mai devreme decât vremea lor, a inovat şi a experimentat cu toate formele de literatură existente în sec. al XIX-lea, ca nimeni altul. Tocmai pentru asta Macedonski ar putea fi numitscriitorul cel mai reprezentativ pentru literatura română de sec. XIX, cu el luând naştere literatura română modernă în adevăratul sens al cuvântului,” a completat Irina Macedonski, stră-strănepoata scriitorului Alexandru Macedonski.

Intrarea va fi liberă.

alexandru macedonski

Alexandru Macedonski (1854 – 1920)

_______________________________________________________________________________

Informatii suplimentare

Despre Nopţile macedonskiene în 2014

Proiectul „Nopţi macedonskiene” se va desfăşura lună de lună în 2014, de fiecare dată altfel, cu intenţia de a pune în legătură scriitori tineri sau consacraţi, artişti şi personalităţi creative care îşi doresc să contribuie la dezvoltarea unui context favorabil schimbului de idei. În cadrul „Nopţilor macedonskiene” vor fi organizate spectacole de lectură, concerte jazz şi serate literare, proiecţii şi dezbateri pe teme vaste întâlnite şi în preocupările scriitorului Alexandru Macedonski: înnoirea poeziei, literatură SF, proză, cercetare ştiinţifică, estetică, scenariu de film, dramaturgie, teoria literaturii şi creative writing, management cultural.

Seria de evenimente „Nopţi macedonskiene” face parte din proiectul manifestărilor culturale iniţiate de Irina Macedonski pentru a marca împlinirea a 160 de ani de la naşterea scriitorului Alexandru Macedonski (1854 – 1920).

Despre localurile asociate Nopţii de septembrie:

Bazaar Lounge & Club 
http://www.thebazaar.ro/
Strada Covaci nr. 10
Rezervări: 4 0721.999.999

Berăria Nenea Iancu
http://www.berarianeneaiancu.ro/
Str. Covaci nr. 3
Rezervări: 076.940.5290 – 072.802.9140

Beraria Nenea Iancu – O berarie cu Printipuri. Locatia unde s-au inventat micii in Romania. Beraria Nenea Iancu s-a deschis in 2013 pe strada Covaci Nr 3 din Centrul Vechi Istoric – Bucuresti. Acest restaurant cu meniu specific romanesc, se deosebeste in mod evident nu numai prin nota interbelică distinctă unică si originală, dar si prin sortimentul variat al celor mai bune beri nationale si internationale.

Biutiful – Remix of a Pub
http://biutiful.ro/ 
Str. Gabroveni nr. 6-8
Rezervări: 0737 297 297

“Inspirat parca dintr-o poezie, Biutiful este “pub-ul” ce mentine arhitectura orasului de altadata.

….
Pe-oricare strazi cantau izvoare,
Si sarutat de flori ce-mbata,
Traia orasul de-altadata
Sub plopi de-argint, muiati în soare.
….

Rondelul orasului de altădată – Alexandru Macedonski”

Brown Jazz Pub
https://www.facebook.com/pages/Brown-Pub/
Str. Covaci nr. 2
Brown Jazz pub oferă publicului concerte de jazz într-un ambient new yorkez în Centrul Vechi al Bucureştiului.

Delicii
http://ladelicii.ro/
Strada Covaci nr. 5
Rezervări: 0758 060 890

Delicii Gelato s-a nascut din pasiunea noastra pentru bunatati facute in casa si admiratia pentru traditia gelateriei italiene.

Fire Club
http://www.fire.ro/
Str. Gabroveni nr. 12 / Str. Covaci nr. 7
Rezervări: 0732.166.604

Pentru fiecare generatie cu siguranta a existat un loc in Bucuresti unde se intampla ceva ce nu se mai intampla nicaieri…In anii 70 si 80, locurile au fost Casa de Cultura a Studentilor “Grigore Preoteasa” si celebrul Club A.

Anii 2000 au fost cu siguranta adjudecati de “Fire”, club situat in centrul istoric al capitalei. Undeva pe strada Gabroveni din zona Lipscani exista din anul 2000 un loc sinonim cu o generatie. Locul unde muzica necomerciala sau sa-i spunem “neacceptata” de alte cluburi din motive comerciale a prins viata pentru prima data.

Mojo
www.mojomusic.ro
Str. Gabroveni nr. 14
Rezervări: 0760 263 496

Located in the heart of the vibrant Old Town of Bucharest, Mojo has been providing quality entertainment for over 5 years. A British owned and managed club that focuses on live music, karaoke and live sporting action.

Rehab Center
https://www.facebook.com/2013rehab
Str. Gabroveni nr. 19
Rezervări: 0726 122 552

Infiintat la inceputul lui 2013, barul Rehab din Centrul Vechi este o institutie experimentala gandita ca un raspuns eficace si bine tintit la nevoile crescute ale populatiei de refacere si relaxare.

La scurt timp dupa primele tratamente administrate, abordarea Rehab, o formula patentata pentru stari de spirit benefice, a fost recunoscuta ca eficienta si productiva. Zilnic, personalul centrului prepara de zor tratamente personalizate si se ocupa de coordonarea zonei dedicate Activitatilor de Grup, asistat de o gama larga de remedii lichide si potiuni cu multi-scop.

Indiferent de motivele care te aduc aici, cand ai ajuns la Rehab, stii ca ai facut alegerea buna!

Thomas Antiques
http://thomas-antiques.ro/
Str. Covaci nr. 19
Rezervări: 0752.44.08.18

‘Thomas Antiques este un concept-store ce combina experienta cumparaturilor cu atmosfera unui vechi bar elegant. Clientii pot servi o bautura cu stil in timp ce cauta produsul dorit dintr-o mare varietate de antichitati, carti, mobila, ceasuri, tablouri si alte obiecte decorative de epoca.”

”Cu o traditie de peste 25 de ani de experienta in domeniul antichitatilor, magazinul Thomas Antiques va ofera o  varietate larga de produse de mobilier, ceasuri, pendule, decoratiuni , carti si colectii de arta contemporana.”

1974 Nişte domni şi fiii
https://www.facebook.com/pages/1974-Niste-Domni-si-Fiii/304298382925
Str. Covaci nr. 7
Rezervări: 021 3131055