Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Nu știi ce citești

30.09.2015 @ 6:30 pm - 8:00 pm

Iubite cititor,

E toamnă, s-a întunecat repede, iar tu te-ai refugiat sub o pătură călduroasă, cu o carte în mână. Ești singur cu textul, trăiești în el, te oprești din când în când să rumegi, să te lași fascinat de mintea autorului. Dar sunt șanse mari ca cineva să fi fost între voi înainte – la fel de mari cum e și numărul de cărți traduse pe care le găsești în librăriile din România. Înaintea ta, cineva a citit cartea aceea cu multă atenție. Cineva trăiește din acea lectură profundă – la propriu.
Cât de conștient este cititorul român de rolul uriaș jucat de traducătorul cărților sale preferate și cât de importantă este reacția publicului în fața calității produsului final, de la raft?

Pe 30 septembrie, de Ziua Internațională a Traducătorului, ARTLIT te invită – cu sprijinul Cărturești – la o dezbatere ce are drept scop sensibilizarea publicului cititor de carte străină cu privire la munca traducătorului, o muncă prea puțin scoasă în evidență și prea puțin răsplătită. Suntem de părere că cititorul are dreptul să revendice o traducere de calitate și are puterea de a crește – prin exigențele, dar și reacțiile sale – nivelul de calitate al produselor de pe piața cărții.

Sub titlul „Nu știi ce citești!”, te așteptăm alături de noi pentru a-ți dezvălui o parte din mecanismul prin care autorii străini ajung pe rafturile tale. Ne vedem miercuri seară, pe 30 septembrie, la ora 6.30, în ceainăria librăriei Cărturești Verona.

Invitați: Andra Matzal, Costi Rogozanu, Alexandra Rusu, Dan Sociu

Moderator, din partea ARTLIT: Lavinia Braniște

Venue

Librăria Cărturești Verona
Strada Pictor Arthur Verona 13-15
București, Romania
+ Google Map
Phone
021 317 3459
View Venue Website