- This event has passed.
Plătește-ți cafeaua cu o poezie!
25.10.2013
Julius Meinl – Inspiring poets since 1862, brandul care susține poezia nu doar prin vorbe, ci și prin fapte, are o idee minunată: pe 25 octombrie, în 80 de cafenele din România, veți putea plăti cafeaua cu versuri!
Veți găsi în cafenelele partenere (lista lor completă este aici) foi pe care să scrii un poem. Scrie unul original, treci în lumea poeziei. E vorba de multe orașe mai mari sau mai mici din România – București, Cluj, Craiova, Timișoara, Ploiești, Roman, Sibiu, Gherla, Odorheiu Secuiesc și multe, multe altele.
“Plătește cu poezie” este parte dintr-o inițiativă mai mare prin care Julius Meinl susține poezia în România. A început, după cum bine știți, cu metroul poeziei – timp de două zile, unul dintre metrourile bucureștene a fost acoperit cu versuri. Vor mai fi și alte acțiuni poetice cel puțin la fel de frumoase, fiți cu ochii pe pagina de Facebook Julius Meinl România pentru a afla de ele.