
- This event has passed.
Proteste pentru salvarea patrimoniului cultural național al Muzeului Național al Literaturii Române din București
04.06.2014 @ 5:00 pm - 15.06.2014 @ 9:00 pm
Miercuri, 4 Iunie 2014, în fața Primăriei Municipiului București și a Muzeului Național al Literaturii Române din București, au avut loc proteste pentru salvarea patrimoniului cultural național al Muzeului Național al Literaturii Române după ce sediul acestei instituții trebuie evacuat până pe 15 Iunie 2014, în urma unei decizii definitive și irevocabile pe care o cer moștenitorii clădirii din Bdul Dacia nr.12.
La proteste au participat mulți scriitori și artiști care au fost protagoniștii unor evenimente culturale ale Muzeului în ultimii ani: Magda Cârneci, Bogdan Ghiu, Călin-Andrei Mihăilescu, Mircea Tiberian, Dan Mircea Cipariu, Ioan Groșan, Cornelia Maria Savu, Ion Bogdan Lefter, Simona Cioculescu. Au fost prezenți angajații muzeului și directorii recenți ai instituției: Lucian Chișu și Ioan Cristescu. De asemenea, a fost prezent directorul Direcției de Cultură a Primăriei Municipiului București, Emanuel Papagheorghiu.
“Protestele vor continua, în fiecare zi, de la orele 17 .00, până pe 15 Iunie 2014 – ziua evacuării muzeului, cu armele scriitorilor și artiștilor, poezia, blues-ul, jazz-ul și muzica de calitate. Joi, 5 iunie 2014, pe esplanada muzeului vom organiza un altfel de protest cu poezie și blues. Sunt invitați poeții Magda Cârneci, Ioana Crăciunescu, Bogdan Ghiu și Călin-Andrei Mihăilescu, precum și muzicianul și pianistul Mircea Tiberian”, a declarat Dan Mircea Cipariu, unul dintre inițiatorii protestului.
Va asteptam in fata MNLR in zilele urmatoare intre orele 17-21.