Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Rahova Delivery – Bairam în stradă pentru bună vecinătate!

18.10.2013 @ 11:00 am - 20.10.2013 @ 11:00 pm

Între 18 și 20 octombrie, strada Sabinelor din cartierul Rahova devine o platformă culturală și o rețea civică prin care bucureștenii vor întâlni una dintre cele mai intense și vulnerabile comunități ale orașului. Asociaţia laBOMBAstudios și Street Delivery, cu sprijin financiar de la Administrația Fondului Cultural Național, vă invită la RAHOVA DELIVERY, un bairam în mijlocul străzii și în curțile oamenilor cum n-a mai văzut Bucureștiul. Muzică, dans, mâncare, tradiții rrome, artă și artizanat, dar și ateliere creative, de activism și implicare socială într-un mix marca Street Delivery. Comunitatea Rahova-Uranus îi așteaptă pe toți băieții și fetele de centru, dar și pe cei din alte cartiere, să guste din aromele unei adevărate Havane de București!

Asociaţia laBOMBAstudios și Street Delivery își propun dezvoltarea spațiului cultural de cartier al Bucureștiului și îmbogățirea acestuia cu noi aspecte ale relaționării civice prin activarea comunității Rahova-Uranus în expunere directă cu mediul cultural central. După modelul Street Delivery (str. Arthur Verona) și Train Delivery (Gara de Nord), sunt implicaţi în RAHOVA DELIVERY – 18-20 octombrie – artiști, asociații creative și factori de decizie în lucrul cu o comunitate vulnerabilă, proces prin care acestea își vor adapta dicursurile la nevoile și posibilitatea de implicare a comunității d in Rahova-Uranus.

Comunitatea Rahova-Uranus se confruntă în prezent cu amenințarea evacuărilor (care au început deja și vor fi continuate în primăvara lui 2014) și cu sentimentul acut de nesiguranță în urma atacurilor instituționale asupra calității vieții și identității sale culturale. Centrul Comunitar laBOMBA a fost evacuat în iunie 2011 fără a fi înlocuit de vreun program al autorității locale pentru protecție socială și reintegrare a oamenilor din zonă. Alături de entitățile culturale și civice invitate la RAHOVA DELIVERY, Asociaţia laBOMBAstudios își propune găsirea și formularea unor soluții pe termen lung în problema locativă a căror implementare să o solicite apoi autorităților locale.

Prin muzică, teatru, cinema, precum și expoziții sau activități artistice, arhitecturale și urbanistice, dar și din sfera societății civile, a ecologiei și a educației civice, proiectul RAHOVA DELIVERY va atrage atât comunitatea, cât și locuitori ai Bucureștiului din alte zone, facilitând dialogul intercultural și accesul comunității zonale la proiecte educaționale alternative, oferind posibilitatea înțelegerii unor realități socio-culturale stringente.

Implicarea comunității este asigurată de faptul că Asociaţia laBOMBAstudios are în componența consiliului director membri ai comunității Rahova-Uranus, aspect care rezolvă una dintre marile probleme ale proiectelor de intervenție culturală în zonele vulnerabile: participarea reală a membrilor comunității beneficiare.

RAHOVA DELIVERY – ACTIVITĂȚI
MUZICĂ:
VINERI 18 OCT / Bogdan Scoromide, Pantazică & Bogdan, Dragoș Rusu, Ion/Matze/miss Kittin de Rahova
SÂMBĂTĂ 19 OCT / Steaua de mare, Fanfara Extraterestră, That Couch Funk Collective & Bica, Casetofoane, Sillyconductor/Rekabu
DUMINICĂ 20 OCT / Luiza Zan, Omu Gnom LIVE, Django Sound Quartet, Godzuki Mysterious Monster, Kapnobatai, Deeproots
SOCIAL:
MASA DE DIALOG 1 / 18OCT “Zonele de locuit urbane defavorizate – dreptul la locuire în constituție și strategii de intervenție integrate
MASA DE DIALOG 2 / 19OCT “De ce să faci o întreprindere socială și să nu lucrezi la negru?
MASA DE DIALOG 3 / 20OCT “ECONOMATUL LOCATIV Rahova-Uranus”.
ȘCOALA ÎN STRADĂ
”Jocuri cu cheia de gât”
Fanzine cu librăria Jumătatea Plină
Atelier serigrafie cu Octav Avramescu
Atelier CRIM-Bannere și Stencil
Atelier ”Teatru de umbre”,
“Introvizor parțial color”
“Cum s-a făcut mare căsuța piticilor”cu Szelma Dragoș
Atelier Plastilină
“Casa Mea” cu Andreea Vălean
“Huckleberry Finn în spatele blocului” cu Steliana Bălacianu, Ana Țârlea și Ioana Albu.
CINEMA ÎN CURȚI DESCHISE:
VINERI 18OCT Common Ground // Metrobranding // Școala Noastră // Stella
SÂMBĂTĂ 19OCT Balkan Champion // Flexible
DUMINICĂ 20 OCT 77 scurtmetraje filmate între 2007 și 2010 – Selecție de reclame sociale oferite de Centrul Ceh
THE COCKETTES OF RAHOVA
ARTE LA ZID

Details

Start:
18.10.2013 @ 11:00 am
End:
20.10.2013 @ 11:00 pm
Event Tags:
, , , , , ,

Organizer

Street Delivery, laBOMBASstudios
View Organizer Website

Venue

Rahova Delivery
Strada Sabinelor, Rahova
Bu, România
+ Google Map