- This event has passed.
Răzvan Petrescu: „Ursulețul lui Freud”, lansare de carte & sesiune de autografe
12.11.2015 @ 7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 12 noiembrie 2015, sărbătorim lansarea celui mai recent volum semnat de Răzvan Petrescu, “Ursulețul lui Freud”. Vă propunem o seară liniștită, dar tulburată de hohote de râs, în care povestim alături de invitați aleși despre o altfel de abordare a indecențelor literare.
Vă așteptăm, așadar, începând cu ora 19.00, la Connect Hub (Bulevardul Dacia, nr. 99, etaj IV). Alături de Răzvan, se vor afla Marius Chivu (redactor-editor Dilema Veche) și scriitorul Radu Paraschivescu. Oficiile de gazdă vor fi făcute de Dragoș Rouă (cofondator Connect Hub).
Intrarea este liberă, pe baza unei rezervări la adresa evenimente@curteaveche.ro.
“Ursuleţul lui Freud” reuneşte cronicile de carte publicate de-a lungul timpului de Răzvan Petrescu în Dilemateca. 35 la număr. Textele sunt însă doar formal cronici, ele de fapt situându-se mai mereu undeva la graniţa dintre literatură, eseu şi pamflet. Volumele despre care scrie Răzvan Petrescu sunt doar un pretext, un punct de plecare de unde începe un torent de referinţe, paralele, digresiuni. Reţeta e simplă: o carte (evident proastă) e aruncată în derizoriu printr-un simplu rezumat. Apoi autorul pune degetul cu precizie de chirurg pe mai toate hibele cărţii, de la nepotriviri de logică, la scriitură plictisitoare, de la personaje implauzibile, la pasaje pe care un redactor mai zelos s-ar fi cuvenit să le elimine fără milă. Absolut delicioase sunt titlurile, jucăuşe, aluzive, de o ironie subtilă, precum şi finalurile, mai mereu abrupte, de impact.
“Răzvan Petrescu (…) ne arată un paradox: acela că şi literatura proastă are un rost pe lume – poate produce o literatură de cea mai bună calitate, cum e cea din Ursuleţul lui Freud.”
(Răzvan Năstase)